O ROMÂNIE SUD-DUNĂREANĂ: Principatul PINDULUI, o istorie inedită a primului stat aromân din Balcani –

Un material realizat de  CER SI PAMANT ROMANESC

Imaginea steagului primului stat aromân din timpurile moderne, stat care a funcționat în nordul Greciei, în anii 1941 – 1943, sub protectorat italian si a avut relatii stranse cu Romania .

Putem  observa culorile roșu-galben și albastru pe steag și stema Coroanei Române încadrată în centru. Restaurarea unei Regiuni autonome armanesti  in  Grecia, conform legislației europene, ar fi un pas necesar pentru protejarea identitatii minorității aromâne din Balcani si salvarea ei de la disparitie.

Foto: Steagul Pindului in perioada 1941-1945 , si harta Balcanilor cu  Provincia autonoma Valaha a Rumeliei, cu armata proprie, din timpul imperiului Otoman, steagul verde cu cruce rosie a casei Diamandi si harta de azi a Greciei, cu identificarea zonei Pind-ului(cu culoare galben).

 Pe harta administrativa a statului de Pind(1941-1944), al carui fondator a fost principele Alcibiade Diamandi ,se observa teritoriul acestuia  cu iesirea la Marea Adriatica in dreptul insulei Corfu.

Acesta mai cuprindea  si o zona din sudul Albaniei  evidentiata cu maro pe harta, iar cu  galben ,partea din Grecia de azi.

Steagul Principatului  Pindului era  constituit pe orizontala din tricolorul romanesc plus culorile galben si negru.
De fapt, acest steag este mai vechi, el datand  din   1848 si initial avea pe banda albastra scris simbolul romanitatii S.P.Q.R. (Senatus Populusque Romanus),  evidențiind dimensiunea etnică latină ce și-o revendicau .
Oricum, simbolistica acestuia  este profunda: culorile rosu si galben reprezentand nordul Dunarii, albastru reprezinta Dunarea, iar galben cu negru, sudul Dunarii.

Acest drapel aromân incorpora ca simboluri heraldice pajura valahă cu crucea în clonț, simbol încă din Evul mediu atât al “valahilor” români cât și a celor “vlahi” aromâni, aflat până azi ca element heraldic dominant pe stema națională a României.

Drapelul aromanilor constă în cinci benzi suprapuse, trei dintre care sunt colorate în roșu-galben-albastru, culoriile tradiționale românești.

Blazonul casei de Hohezollern Sigmaringen, cu compartimente alb-negre din centru, făcând trimitere simultan și la culorile portului popular aroman din munții Pindului.

 Nici ascest drapel nu a fost de inspirație recentă, fiind folosit pe teatrele de luptă în secolul XIX-lea, in timpul răzmerițelor ocazionate de evenimentele de la 1848 și un an mai târziu în 1849 printre valahii și aromânii de la sud de Dunăre.

Potrivit martorilor oculari, care i-a inclus și pe principesa Dora d’ Istria, combatanții valahi aveau înscrise pe steaguri cuvintele “S. P. Q. R.” (Senatus Populusque Romanus) evidențiind dimensiunea etnică latină pe care și-o revendicau.

A mai existat si steagul verde cu cruce rosie rasturnata ,ce aminteste de steagul sudistilor americani, cu  diferenta ca acela era cu rosu si albastru.

Statul armanesc a luat naștere în 1941 , în timpul ocupației italiene a Greciei și a reprezentat un stat etnic al aromanilor din Balcani, cei aflați inițial la conducerea sa întreținând strânse legături cu membrii Mișcării Legionare din România , în rândurile căreia se găseau numeroși membri provenind din rândurile acestei minorități,dar si relatii stranse cu  Statul Roman .

 Capitala  era la Aminciu, iar Adunarea Națională se întrunea la Trikala. Autonomia aromânilor din Peninsula Balcanică a fost  promovata  de România, începând cu anii 1860.

 Prima încercare de a realiza acest scop i-a aparținut lui Alcibiade Diamandi di Samarina, care în 1917 a înființat Republica Pindului, în sudul Albaniei ocupate de italieni.

Deși statul nou format a supraviețuit doar o singură zi el a semnalat începuturile eforturilor de emancipare a aromanilor în epoca moderna .
După capitularea armatei elene în fața germanilor, în primăvara lui 1941, și după divizarea  administrativă a Greciei, Diamandi a format organizația separatistă și naționalistă denumită A 5-a Legiune Romană, având sprijinul autorităților italiene,si  care a  constituit   structura de  putere baza căreia a luat ființă Principatul Autonom al Pindului, limitat la zonele amintite mai sus, deși Diamandi spera în realizarea unui stat care să cuprindă întreg nord-vestul grecesc.
În 1942, o facțiune a VRMO (mișcarea revoluționară macedoniană pro-bulgară) i-a oferit lui Alcibiade tronul unui regat al Macedoniei care ar fi urmat sa renasca, însă nu există dovezi care să ateste că acesta ar fi acceptat oferta.

 În ciuda inexistenței acestei dovezi, un succesor al său la cârma Principatului Autonom al Pindului, Iulius I, a atașat titulaturii sale sintagma de Voievod al Macedoniei.

 Alcibiade a fost nevoit să abandoneze tronul și să se refugieze în România în 1942, întrucât ajunsese să fie perceput de populația locală ca o unealtă a italienilor, in vreme ce italienii il credeau a fi  un agent al intereselor românești în Balcani.

Cel care i-a urmat la conducerea statului a fost Nicola Matushi, care a încercat un realizarea unui modus vivendi cu liderii grecilor, însă fără succes. Și el a fost nevoit să se refugieze la București odată cu pierderea controlului țărilor Axei asupra Greciei.
Spre sfârșitul lui 1942, forțele de ocupației italiene care inițial favorizau colaborarea cu elementele aromâne și albaneze ale populației și-au schimbat brusc poziția față de slavii macedoneni.

Conform unei surse a fostului serviciu de informații bulgar din epoca pre-comunistă, această schimbare de atitudine s-a datorat intervenției lui Ivan Mihailov, liderul VRMO, la cel mai înalt nivel în Roma, intervenție realizată prin intemediul lui Ante Pavelic, șeful statului croat.

 Titlul de Voievod a fost oferit familiei Csezneky, probabil drept recunoaștere a meritelor sale în furnizarea de cereale către Armata Italiană.

Gyula Cdezneky a fost un aristocrat ungaro-croat, aflat în serviciu italian, care a guvernat nominal sub titulatura de Voievod Iulius între august și septembrie 1943, deși nu și-a asumat niciodată puterea în mod efectiv.
Orice umbră de autoritate care mai exista în Principat, a încetat brusc odată cu acea capitulare a italienilor în 1943, în urma căreia germanii au preluat controlul teritoriului.

Ultimul „guvernator” al principatului a fost comandantul M. Hatzi, recunoscut de autoritățile germane în 1944 drept lider al suporterilor locali ai ceea ce mai rămăsese din Axă.
Statul și-a încetat existența  de facto, odată cu retragerea forțelor germane din Grecia (ironic, determinată de lovitura de stat din …România).

Scurta istorie.

Teritoriul a facut parte din provincia romana Dacia Mediteraneana, apoi din imperiul Bizantin.

Dupa cea de a 4-a cruciada din anul 1204 , face parte din imperiul latin oriental al imparatului Baldovin, cel care este infrant la Adrianopol de regele romano-vlahilor Ionita Caloian .

Dupa 1250 este pomenit in cronici grecesti ca facand parte din Marea Valahie(Megale Vlachia)cu conducatori si armata proprie.A fost parte din domeniul principilor Cantacuzino, iar in anul 1346 cand Ioan Cantacuzino ajunge imparat la Constantinopol teritoriul face parte asociat in imperiul serbilor pana in 1377 .

 Ultimul principe numit si “Cezar al Valahiei” este Alexie Anghel, contemporanul lui Mircea cel Batran.
Din 1394 regiunea va face parte din imperiul turcilor si pastreaza sub denumirea turceasca de Rumelia(adica Romania) o autonomie si armata proprie, pomenita in cronicile vremii cu trupele sale care au participat la asaltul turcilor de la Viena.
Din anul 1881 intra in administratie comuna cu celelalte teritorii grecesti eliberate de sub turci, si isi recapata independenta in 1941.Reintra in organizarea administrativa a Greciei dupa cel de-al doi-lea razboi mondial pana azi.

 Foto: Harta primul stat intitulat Republica Pindului declarata de Alkibiade Diamandi in timpul ocupatiei italiene a Albaniei in 1917. Republica a fost cunoscuta ca republica de o zi !

  Harta Balcanilor

Sursa principală – cersipamantromanesc.wordpress.com

Surse : terravalachorum.ro,Napoca News , blogul Noua Dreapta,Wikipedia