ROMÂNIA BREAKING NEWS

O reușită a diplomației române. Reuniune istorică la Chișinău: 28 de miniștri de externe ai UE vin în R. Moldova

Astăzi la Chișinău se va desfășura în premieră reuniunea Grupului de prieteni europeni ai Republicii Moldova, la care vor participa toți miniștrii de externe ai UE.

În premieră, subliniez, nu s-a mai întâmplat până acum acest lucru, reuniunea Grupului de prieteni europeni ai Republicii Moldova, deci reuniunea miniștrilor de externe UE pe relația cu Uniunea Europeană, grup care este coprezidat de România, prin ministrul de externe, și de către Franța, va fi organizată la 1 septembrie la Chișinău. Este pentru prima oară când se întâmplă acest lucru”, a declarat anterior ministrul de Externe al României, Titus Corlățean.

Video –  Titus Corlățean:


Titus Corlățean

Potrivit ministrului român, astfel de reuniuni au loc, de obicei, la sediul UE, fie la Bruxelles, fie la Luxemburg. „Am reușit să convingem, și având mandatul premierului, să facem demersurile necesare și să convingem miniștrii europeni să organizăm această reuniune în premieră în capitala unei țări partenere, la Chișinău, la 1 septembrie”, a precizat Corlățean.

Amintim că reuniunea a fost precedată de o întâlnire a miniștrilor de Externe din statele Parteneriatului estic – Moldova, Georgia, Ucraina, la București, în cadrul Zilelor diplomației românești.

În cadrul întrevederii referitor la evenimentele din regiune, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman, a subliniat că, stabilizarea situației în Ucraina, în baza principiilor și normelor dreptului internațional, în primul rând a celor vizând suveranitatea și integritatea teritorială a statelor, neamestecul în afacerile interne, este în interesul vital al Republicii Moldova.

De asemenea, s-a menționat faptul că alegerea europeană făcută de Republica Moldova nu este o amenințare la adresa cuiva, deoarece reformele politice și economice realizate în baza valorilor și standardelor UE aduc, în cele din urmă, stabilitate și prosperitate.

Sursa:Independent.md

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.