ROMÂNIA BREAKING NEWS

Ninela Caranfil …Nebănuita forță a scenei

A învățat limba română la Moscova și a slujit-o cu dăruire, sacrificiu, credință și speranță la Chișinău.

”Nebănuita forță a scenei” este cartea vieții, activității profesionale puse în slujba publicului și a culturii naționale a renumitei actrițe a Teatrului Eminescu din Chișinău, Ninela Caranfil.

Lansarea acestei cărți la București, la Muzeul Țăranului Român s-a făcut prin implicarea doamnei Ambasador Iulia Gore Costin, Înalt reprezentant al Guvernului României și domnului Mihai Nicolae președinte al Institului Frații Golescu.
Despre omul, artistul,ministrul, Ninela Caranfil a vorbit elogios Dl.Mircea Druc evocînd perioada studenției acolo unde dna. Ninela și-a desăvîrșit limba română, s-a format ca artist cu riscul învinuirilor de loc ușoare de naționalist român sau chiar agent.

Doamna Iulia Gore Costin recunoaște ”Noi cei din Moldova de dincolo de Prut am fost niște privilegiați pentru că am crescut la școala la care Ninele Caranfil a avut întotdeauna un cuvânt hotărâtor. Pentru mine Ninela Caranfil nu este doar o actriță extraordinară, este un om,un punct de reper, iar pentru multi dintre noi a fost și rămîne o conștiință vie.”

Bucuria întîlnirii cu Ninela Caranfil doamnă a teatrului românesc a fost scurtată de graba de a ajunge la spectacolul susținut pe o scenă Bucureșteană de Teatrului Eminescu din Chișinău un alt eveniment ce ar fi merita o mai bună mediatizare în arealul media românesc. Dar…
Să ne trăiți stimată domnă Ninela Caranfil!

Marian Clenciu, Președinte C.N. Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina

www.probasarabiasibucovina.ro

Mircea Druc, Iulia Gore Costin, Ninela Caranfil

Ninela Caranfil s-a născut la 17 iunie 1947, în Satul Nou, Raionul Cimișlia, Republica Moldova. Este o actriță, artistă emerită din Republica Moldova. Este absolventă din 1969 a Institutului de Artă Teatrală „Anatoli Lunacearski” din Moscova, Uniunea Sovietică (azi Federația Rusă), specialitatea — Actor teatru și film. Din 1969 este angajată la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, din Chișinău, Republica Moldova. A fost viceministru al Culturii în R. Moldova.

Despre  „Nebanuita forta a scenei”

Dupa ce a semnat volumul „Tacerea de pana la cuvant” si a inregistrat doua CD-uri – „Dorul infinitului din noi”, cu poezie romaneasca, si „Ruga”, cu o selectie din Psalmii lui David, – cunoscuta actrita Ninela Caranfil ne ofera o noua surpriza – cartea intitulata sugestiv „Nebanuita forta a scenei”.

Aparuta la Editura „Prometeu”, culegerea a fost lansata, in prezenta unui public select, la Biblioteca municipala „B. P. Hasdeu” din Chisinau. Cartea este dedicata luminoasei amintiri a parintilor actritei, Maria si Chiril Caranfil, autorul si coordonatorul proiectului fiind distinsul om de cultura, ziaristul si lingvistul Vlad Pohila, moderatorul manifestarii.

Chiar din primele pagini, autoarea isi exprima gratitudinea pentru familia Daneo Cadoppi si Nina Gorincioi-Cadoppi, fara a caror generozitate aparitia acestei carti ar fi fost irealizabila. Coperta cartii este ilustrata cu „Primavera” lui Sandro Botticelli, iar in interior sunt reproduse lucrari grafice de Teodor Buzu.

Pe marginea volumului s-au pronuntat mai multi vorbitori: directoarea institutiei-gazda, dr. Lidia Kulikovski, publicistul Constantin Tanase, presedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, acad. Mihai Cimpoi, Nina Gorincioi-Cadoppi, Mariana Druc, Victoria Usatiuc s.a. Cu o felicitare aparte a fost prezent interpretul de muzica populara Mihai Ciobanu.

Cartea se deschide cu jurnalul autoarei, primele doua capitole fiind intitulate „Jurnalul unui rol nejucat” si „Jurnalul unei calatorii in Italia”. Urmeaza un capitol in care autoarea insereaza tablete despre colegii de scena si prietenii sai, la aniversari si cu alte ocazii. Volumul cuprinde si cateva interviuri realizate de-a lungul anilor cu semnatara, precum si un compartiment intitulat „Cu drag despre Ninela Caranfil”.

„Intr-o lume a nesanselor si a urii, asa cum a fost (si mai este inca) partea de tara in care traim, actrita Ninela Caranfil nu a coborat niciodata nici de pe tronul ei de actrita, daruit de bunul Dumnezeu, nici de pe cel al zambetului optimist care purifica si imbarbateaza pe altii. De fapt, Ninela Caranfil nici nu poate fi inchipuita fara acest zambet proverbial pe buze, fara optimismul benefic pe care il solicita si sufletul nostru de la actor”. Sunt randuri desprinse dintr-un eseu semnat de regretatul regizor si scriitor Andrei Vartic. (Sursa: Timpul.md )

Recital de poezei, Ninela Caranfil, pentru ostașii R. Moldova: „Să văd ce-i zice tu” (Gr. Vieru)

Recital de poezie: Ninela Caranfil alături de Vlad Pohilă

Aranjament editorial – Dorian Theodor

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.