ROMÂNIA BREAKING NEWS

Nicolae Iorga și visul României „Dodoloațe”

SHARE
, / 880 0

Remus Tanasă, art-emisiorgaSavantul Nicolae Iorga a avut un rol important în viața politică a țării, activismul său izvorând din misiunea socială și morală pe care considera că o are de îndeplinit față de poporul român. Profesor la Universitatea din București, post ocupat prin concurs în 1894 la doar 24 de ani, membru corespondent al Academiei Române, redactor-șef la reviste patriotice precum „Neamul Românesc”, lider al Partidului Naționalist-Democrat, Iorga a fost ales membru în Parlament, aproape fără întrerupere, până la sfârșitul vieții încă din anul 1907. Pentru ilustrul om de cultură, a participa la marile probleme ale epocii, a lua atitudine activă față de ele era o îndatorire civică elementară. Iar în anii premergători primei conflagrații mondiale, problema principală a regatului Românei erau frații din Basarabia, Bucovina și din Transilvania. Iată ce declara Iorga în 1917 în Parlamentul României: „Este astăzi în România o singură chestiune, toate celelalte sunt numai ajutătoare pentru dânsa: chestiunea liberării teritoriului național, chestiunea revanșei noastre biruitoare […]. Singura chestiune care trebuie imediat rezolvată, prin brațele unite ale noastre și ale fraților de peste hotare, e a dreptului românimii de a se impune ca stăpâni în orice colț al pământului pe care l-a locuit”.

Marele istoric și cărturar, Nicolae Iorga, fiind conștient de necesitatea istorică a unirii tuturor românilor într-un singur stat național, afirma: „Nimeni nu creează hotare, care să rămâie pentru totdeauna, decât numai dacă este o garanție de suflet în dosul fiecărei cuceriri, a fiecărei întregiri”.

Pentru marele istoric sensul vieții este conferit omului de gradul în care acesta s-a implicat în lupta pentru triumful dreptății. De aceea, îndreptându-și privirea la tragedia românilor obligați să lupte în Primul Război Mondial sub steag străin și mai ales pentru interese străine, fie în cadrul trupelor habsburgice, fie a celor țariste, Iorga este de neclintit în idealul său: „Cred în dreptate! Cred că fără dreptate, viața n-are nici o valoare, ci singurul lucru care-i crează vieții o valoare este dreptatea, pe care o reprezintă, pe care o apară cineva și în biruința căreia crede”. Așadar, dorința de ieri și de astăzi a românilor de a se regăsi într-un singur stat, național și unitar, era pentru cărturar un act de dreptate națională în virtutea credinței implacabile că fiecare popor are dreptul la o viață liberă, independentă și suverană. Glasul său, atunci când se adresa fraților din Banat, din Transilvania, din Bucovina și din Basarabia, este la fel de viu astăzi ca și în perioada anilor dinaintea Primului Război Mondial: „Și să știți că urmașii voștri, în ciuda tuturor puterilor lumii, sub acest steag (românesc) pe care în neștiința, în durere și în întuneric voi l-ați înălțat, desfășurat și sfințit, vor fi toți împreună”.

Pentru ilustrul cărturar, realizarea unirii naționale nu se poate face decât prin intermediul întregii națiuni și nicidecum printr-o ceată de exaltați sau numai cu armata. „Când o societate întreagă este în stare să înlocuiască o armată – și așa era societatea de la 1859 – ei, bine, se poate zice că societatea aceasta are tot atâta putere cât o societate contemporană, sprijinită pe cea mai puternică armată: sunt soldații, fiecare, ai idealului lor”. Iorga este conștient că dezideratul unirii naționale este posibil în condițiile existenței unui stat funcțional, cu administrație și armată bine puse la punct, însă factorul decisiv al reușitei este „inima caldă, voința nezguduită, pornirea frățească spre concordie, uciderea în constiința fiecăreia dintre noi, a acelui demon mai rău decât toți demonii, care este grija intereselor proprii și satisfacerea propriei vanități”. Iar moralizarea unei societăți – afirma cărturarul – se face „nu coborând pe oamenii trecutului după interesele zilei de astăzi, ci silind pe oamenii de astăzi să muncească pentru a se ridica la înălțimea oamenilor trecutului”. De aceea Iorga condamna falsurile idealuri ale „unei clase politice de uzurpație, împèrtiță de formă în partide, prin care se putea plimba în voie orice ambiție și orice interes”. Dealtfel luptele politice ale vremii erau descrise de istoric ca „simple certuri de familie, lupta câinilor în jurul unui os. Ele (partidele) se ceartă pentru că fiecare voiește să stea la putere și să se ghiftuiască cât mai mult timp, dar se înțeleg de minune când e vorba să țină poporul în robie politică și economică”! Concluzia, pentru Iorga, era unanimă: „adeseori, cel mai focos orator e cel mai puțin gata să facă pentru țară și neamul său cel mai simplu sacrificiu”.

Iorga nu dorea dreptatea doar pentru poporul român, ci și pentru națiunile vecine; el respinge categoric orice ofertă care se face României și care vizează teritorii nelocuite în majoritate de români: „orice român, care trăiește pe lumea aceasta și nu-și închipuie că un stat e lagărul de unde se poate porni la jaf în toate direcțiile (…), va răspunde acestei oferte de cine știe ce , cum am raspuns toți la oferta vieneză, de a ni se da, de la sârbi, valea Timocului. Pirateria politică se face, de secole, în jurul nostru, ea s-a făcut și în dauna noastră, de jur împrejur, dar noi n-o facem, nu e genul nostru, nu e chemarea noastră, nu e obiceiul nostru”.

Politicienii din perioada interbelică prea puțin au încercat să le „vorbească” fraților din Basarabia, iar în fatidicul an 1940, când URSS-ul a răpit teritoriul cuprins între Nistru și Prut, clasa noastră politică, în frunte cu regele Carol al II-lea, prin lipsa unei reacții ferme, a dovedit că soarta românilor basarabeni le este indiferentă; aceeași indiferență au manifestat-o și față de românii din Ardeal care în același an 1940 au fost lăsați neapărați în fața dorinței revanșarde a guvernului maghiar condus de amiralul Horthy.

Revenind la românii basarabeni, putem afirma, că dacă astăzi idei aberante, fabricate la Moscova (precum existența unei limbi și a unui popor moldovenesc), au largă răspândire în societatea din Republica Moldova, acest fapt nu este decât consecința indiferenței și trădării politicienilor din 1940.

Încă odată Iorga avea dreptate: „E atât de lucru, chiar după ce vom fi în munții Maramureșului și vom oglindi steagurile noastre în apele Tisei încât nu o generație, ci generații întregi vor trebui să muncească”. Această afirmație deși se referă la Tranilvania, este cât se poate de valabilă astăzi în ceea ce privește Republica Moldova; anii de unitate națională, 1918-1940, nu au fost de ajuns ca atunci când românii din Republica Moldova s-au eliberat de sub jugul rusesc la 27 august 1991, să fie posibilă unirea celor două state românești într-o singură țară. Oamenii prezentului și cei ai viitorului, din România și din Republica Moldova, alături de românii din Bucovina de Nord și Bugeac, vor trebui să colaboreze și să muncească asiduu, asemeni lui Nicolae Iorga, pentru ca după multe decenii, toți românii să se bucure din nou de România „Dodoloață”!

Pentru cedarea Basarabiei responsabilitatea îi revine regelui Carol al II-lea al României, care nu a avut curaj să țină piept rușilor. După ultimatumul URSS, Consiliul de Coroană a fost convocat de două ori pe parcursul zilei de 27 iuniei 1940 pentru a decide soarta Basarabiei. La cea de a doua ședință, 19 din 26 membri au votat pentru cedarea Basarabiei, iar șase, printre care și Nicolae Iorga, au chemat la luptă și la apărarea pământului strămoșesc. „Odată cu tine mor încă o dată toți morții tăi”, afirmase cândva Iorga. Noi vom muri, după noi se vor naște și vor muri mulți, însă atât timp cât va exista neamul românesc, Basarabia va rămâne leagăn autentic al civilizației românești.

Remus Tanasa – art-emis.ro

heading-articol

Părerea ta contează

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press