Nicolae Dabija, poet și savant al românilor de pe ambele maluri ale Prutului, a decedat la Chișinău, în urma infecției cu Covid-19

Nicolae Dabija a decedat în noaptea de 12 martie a.c, în jurul orelor 4 dimineața, fiind internat cu Covid-19 la Institutul de Medicină Urgentă din Chişinău, transmit surse RBN Press de la Chișinău. Ulterior, au confirmat vestea și fostul membru al Comisiei Naţionale de Heraldică, Vlad Mischevca şi deputatul în primul Parlament al R. Moldova, Vasile Şoimaru.

Nicolae Dabija s-a născut în satul Codreni, Raionul Cimișlia R. Moldova. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova. Debutează în literatură cu placheta de versuri „Ochiul al treilea” (1975). Pe parcursul anilor 1972-1975 este redactor la Televiziunea Naţională, din 1975 până în 1984 este şef de secţie la revista de literatură „Nistru”; apoi în anii 1984-1986 redactor-şef la revista tineretului de creaţie „Orizontul”, iar din 1986 este redactor-şef al săptămânalului „Literatura şi Arta”. A colaborat activ cu studioul „Moldova-film” în calitate de scenarist şi traducător al scenariilor la dublarea filmelor. Actualmente, este membru al Uniunii Scriitorilor şi al Uniunii Jurnaliştilor din Republica Moldova.

Scriitorului Nicolae Dabija i s-au conferit numeroase distincții, premii şi titluri de onoare, printre care: Premiul „Mihai Eminescu”. al Academiei Române (1995); Ordinul Republicii (1996); Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor (2000), Marele Premiu „Sfântul Gheorghe” al Festivalului Internaţional de Poezie de la Uzdin, Serbia (2005), Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer (2014), Premiul Internațional de Poezie „Umberto Mastroiani” (2015) etc.