Liderul fracţiunii PLDM din Parlamentul Republicii Moldova, Tudor Deliu a declarat că formațiunea sa a adunat numărul necesar de semnături pentru modificarea Constituţiei în sensul înlocuirii sintagmei „limba moldovenească” cu sintagma „limba română”.
„Sintagma „limba moldovenească” trebuie modificată în „limba română”. Dorim să stabilim un adevăr istoric. ne bucură faptul că astăzi am reuşit să colectăm numărul necesar de semnături, cele 34, pentru ca proiectul să fie expediat la Curtea Constituţională”, a declarat deputatul.
Deputatul Tudor Deliu a menţionat că documentul va fi expediat astăzi către Curtea Constituţională.
„Astăzi fracţiunea PLDM va expedia la Curtea Constituţională proiectul pentru avizare. Sperăm că în viitorul apropiat să purcedem la modificare acestui articol din Constituţie”, a adăugat Tudor Deliu.