ROMÂNIA BREAKING NEWS

Ministrul rus de Externe: Decizia CEDO în privința școlilor cu predare în grafia latină este una politizată

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov susține că CEDO emite nu pentru prima dată decizii politizate, referindu-se la dosarul “Catan și alții contra Republicii Moldova și Rusia”.

“Până acum noi plătim bani pentru decizii cu care nu suntem de acord categoric, cum ar fi, de exemplu, cazul lui Ilie Ilașcu”, a declarat Lavrov în cadrul unui interviu oferit pentru publicația “Rossiiskaia Gazeta”.

De asemenea, oficialul rus a declarat că Federația Rusă nu are capacitatea de a influența sistemul de învățământ din regiunea transnistreană și nici mecanismul prin care administrația de la Tiraspol realizează programul său de învățământ.

În context, Lavrov a precizat că Rusia va ignora această decizie, însă o va executa. “Cu regret, CEDO devine din ce în ce mai politizată, iar acest fapt reduce din credibilitatea acestei instanțe”, a adăugat oficialul.

Amintim că recent CEDO a condamnat Federația Rusă în dosarul școlilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană, obligând-o să plăteacă prejudicii morale reclamanților 1 milion și douăzeci de mii euro și 50 mii euro cu titlu de costuri de reprezentare.
SURSA:  Moldova.ORG

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: