ROMÂNIA BREAKING NEWS

Ministrul Natalia Elena Intotero s-a întâlnit cu președintele Republicii Cipru, Níkos Anastasiádis, și cu comunitatea românească

Ministrul Natalia Elena Intotero s-a întâlnit cu președintele Republicii Cipru, Níkos Anastasiádis, și cu comunitatea românească
Comunitatea românească din Cipru, relatia bilaterală foarte bună și proiectele derulate de MRP au reprezentat principalele teme de discuție din cadrul întâlnirii de curtoazie pe care ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, a avut-o cu președintele Republicii Cipru, Níkos Anastasiádis, în cadrul vizitei de lucru pe care ministrul o efectuează în Republica Cipru, informează romaniabreakingnews.ro
Ministrul pentru românii de pretutindeni i-a  transmis președintelui și un mesaj din partea premierului Viorica Dăncilă, referindu-se apoi la inițiativele pentru promovarea valorilor României pretutindeni în lume, precum și la programele derulate de Guvernul României pentru sprijinirea comunităților românești din afara granițelor țării în promovarea și conservarea identității etnice, culturale și lingvistice.
Președintele Níkos Anastasiádis a felicitat autoritățile române pentru interesul acordat conaționalilor de peste hotare și pentru existența unui minister dedicat românilor de pretutindeni.
Ministrul Natalia Intotero a avut și o întrevedere cu membrii comunității românești din Cipru.
Discuția cu reprezentanții Alianței Românilor din Cipru, singura asociație românească de pe insulă, s-a concentrat pe modificarea codului electoral pentru votul din străinătate, precum și pe concluziile discuției cu Comisarul Prezidențial cipriot pentru Diaspora și Afaceri Umanitare, Photis Photiou.
De asemenea, demnitarul român i-a încurajat pe românii din Cipru să participe la proiectele derulate de MRP și să participe la sesiunile de depunere de proiecte pentru a obține finanțări nerambursabile.

 

 

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.