ROMÂNIA BREAKING NEWS

Ministrul german al Apărării: „În timpul vieții mele nu va exista o revenire a Marii Britanii în UE”

Ministrul german al Apărării: „În timpul vieții mele nu va exista o revenire a Marii Britanii în UE”

Marea Britanie trebuie să înceapă tratativele pentru ieșirea din Uniunea Europeană, așteptarea pentru mai multe luni fiind ”inacceptabilă”, avertizează ministrul Apărării din Germania, Ursula von der Leyen. Nicio țară, inclusiv Marea Britanie, nu vor intra sau re-intra în Uniunea Europeană în viitorul apropiat, a adăugat aceasta, informează Politico Europe.

În timpul vieții mele nu va exista o revenire a Marii Britanii în Uniunea Europeană”, a spus șefa Apărării din Germania, citată de Die Welt.

Declarațiile ministrului Apărării, om politic de centru-dreapta (CDU) și considerată în mai multă rânduri favorită pentru a-i succede Angelei Merkel la postul de cancelar al Germaniei, arată o preocupare sporită din partea Berlinului pentru ca situația generată de referendumul privind Brexit să nu se transforme într-o criză, se arată într-un material publicat de caleaeuropeana.ro citata de romaniabreakingnews.ro

Anterior, ministrul de Externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier (social-democrat) a declarat, la finalul întrevederii cu omologii săi din statele fondatoare UE, că ”trebuie să avem posibilitatea de a ne ocupa de viitorul Europei”, cerând punerea în practică a articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, respectiv clauza privind retragerea voluntară și unilaterală din UE.

Pozițiile celor doi miniștri din cabinetul Angelei Merkel contravin opiniei cancelarului, care a adoptat un ton conciliant. Aceasta a declarat “negocierile ar trebui să aibă loc într-un climat bun, profesional. Marea Britanie va rămâne un partener apropiat, cu care suntem legați din punct de vedere economic”.

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: