ROMÂNIA BREAKING NEWS

Ministrul apararii al Cehiei, Martin Stropnicky – Rusia ar fi în spatele finanțării afluxului de refugiați musulmani în Europa

Ministrul apararii al Cehiei, Martin Stropnicky – Rusia ar fi în spatele finanțării afluxului de refugiați musulmani în Europa
Martin Stropnicky

Nu este exclus ca afluxul de imigranți în UE să fie finanțat de Rusia, a declarat ministrul apărării al Cehiei, Martin Stropnicky, într-un interviu pentru cotidianul MF DNES, informează „Radio Praha”.

„Am o informație pe care nu o pot demonstra sută la sută, însă nu am niciun motiv să nu-i dau crezare. Nu sunt în stare să demonstrez aceasta, însă ne putem întreba intereselor cui servește actuala campanie masivă îndreptată spre UE. Pot spune că o UE unită și puternică nu este în mod sigur aspirația Rusiei”, a declarat ministrul ceh referitor la actualul aflux de imigranți în UE.

Martin Stropnicky a precizat că deține această informație de la Ministerul Apărării ungar. „Mi s-a spus că refugiații sunt transportați în autobuze finanțate, probabil, din Rusia”, a declarat ministrul ceh al apărării cu privire la modul în care imigranții ajung din peninsulă balcanică în spațiul Schengen.

UE se confruntă cu cel mai mare val de imigranți de după Al Doilea Război Mondial, dinspre țări ale Orientului Mijlociu și Africii, amintește Agerpres. Acest aflux pune, potrivit unor oficiali europeni, o mare presiune pe bugetele naționale ale țărilor din UE, mai ales în Italia, Grecia, Germania, Austria și Ungaria, țări considerate „porți” de intrare în UE.

Publicat de romaniabreakingnews.ro

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: