ROMÂNIA BREAKING NEWS

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni lansează oficial programul „Descoperă și Cunoaște România”

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni lansează oficial programul „Descoperă și Cunoaște România”

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni deschide oficial proiectul pilot „Descoperă și Cunoaște România”, astăzi, 13 octombrie, la Palatul Parlamentului, începând cu ora 10.00.

Ediția 2017 a programului se va desfășura în perioada octombrie – decembrie a.c, vizând, în această primă etapă, participarea a 300 de tineri etnici români din Republica Moldova, urmând ca edițiile viitoare să fie dedicate, anual, celorlalte comunități românești din afara granițelor țării.

Astfel, în perioada 13-15 octombrie, 100 de tineri din Republica Moldova, reprezentanți ai noii generații și promotori ai identității românești vor beneficia de un tur al Palatului Parlamentului, se vor întâlni cu nume mari din sportul românesc, vor vizita monumente istorice, muzee și vor avea partea de o excursie în județul Dâmbovița.

La evenimentul de lansare vor participa ministrul pentru românii de pretutindeni, Andreea Păstîrnac, secretarul de stat Veaceslav Șaramet – coordonatorul proiectului, secretarul de stat Ovidiu Iane, precum și reprezentanți de marcă ai mediului jurnalistic și politic românesc.

Următoarele etape ale proiectului sunt programate pentru perioada 3-5 noiembrie a.c și 8-10 decembrie a.c.

Partenerii programului „Descoperă și Cunoaște România” sunt: TVR Internațional, Radio România Internațional, Radio România Actualități și Agerpres.

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: