ROMÂNIA BREAKING NEWS

Mii de newyorkezi au participat, costumați, sau au asistat la parada de Halloween, marți, după atacul soldat cu opt morți și 11 răniți

Mii de newyorkezi au participat, costumați, sau au asistat la parada de Halloween, marți, după atacul soldat cu opt morți și 11 răniți

New York: Parada de Halloween sfidează atentatul; printre victime sunt mulți străini, relatează Reuters. O camionetă a intrat marți după-masă pe o pistă de biciclete din districtul Manhattan din New York, unde a făcut victime; șoferul a fost doborât de gloanțele poliției, potrivit surselor oficiale din cadrul forțelor de ordine și serviciilor de ambulanță, citate de agențiile de presă internaționale.

Ministerul de externe de la Buenos Aires a comunicat marți că cinci dintre morți sunt argentinieni — un grup de prieteni din Rosario, care sărbătoreau 30 de ani de la absolvirea politehnicii din această localitate, informează AFP.

Video CNN

Printre cei care și-au pierdut viața se numără și o femeie din Belgia, iar alți trei belgieni, membri ai aceleiași familii, sunt răniți și au fost supuși unor intervenții chirurgicale, a declarat ministrul de externe de la Bruxelles, Didier Reynders, agenției Belga, preluate de DPA.

În urma incidentului, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat pe Twitter că a ordonat Departamentului de Securitate Internă să intensifice „programul de verificare extremă” aflat deja în desfășurare. „E bine să fim corecți politic, dar nu pentru asta!” a adăugat liderul de la Casa Albă într-un mesaj în rețeaua socială menționată.

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: