Mihai Mancaș, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București, este astăzi „ministru” al Apărării Naționale, fiind câștigător al proiectului „Ministru pentru o zi”, lansat de Consiliul Național al Elevilor.
Tânărul a fost întâmpinat în această dimineață la sediul M.Ap.N. de ministrul Mircea Dușa și au primit onorul militarilor Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul”, înainte de începerea serviciului.
Mircea Dușa l-a invitat pe Mihai în Biroul ministrului apărării naționale, unde i-a prezentat activitățile de pe ordinea de zi, situația operativă din Afganistan, precum și situația politico-militară din Ucraina, Irak și alte zone de conflict, care prezintă importanță pentru Ministrul Apărării Naționale.
În continuare, ministrul Mircea Dușa și Mihai Mancaș au vizitat împreună Galeria miniștrilor apărării naționale și Galeria Eroilor, unde au fost întâmpinați de căpitanul Laurențiu Șerban, militar rănit în teatrul de operații din Afganistan.
La finalul întâlnirii, ministrul Dușa i-a prezentat programul pentru următoarea perioadă a zilei, inspecții la Batalionul de Poliție Militară și Academia Tehnică Militară, i-a urat succes în atingerea obiectivelor stabilite și i-a transmis rugămintea de a face, la sfârșitul zilei, un raport scris al activității sale.
În aceste momente, “ministrul” Mihai Mancaș se află în “inspecție” la Batalionul de Poliție Militară și la Academia Tehnică Militară, după care va reveni la sediul M.Ap.N. și ne va împărtăși experiența acestei zile pe pagina noastră de Facebook.
Rămâneți alături de noi pentru a afla detalii despre activitate chiar de la câștigătorul proiectului „Ministru pentru o zi”, care va fi alături de echipa Social Media M.Ap.N. în intervalul orar 15.00-16.00. (Sursa M.Ap.N.)
Sursa foto: M.Ap.N.