Mesajele politicienilor la 3 ani de la Centenarul unirii Basarabiei cu România

Al doilea transport de vaccinuri împotriva COVID-19 se află în drum spre Republica Moldova. Este vorba de o tranșă de 50.400 de doze de vaccin AstraZeneca, care se adaugă celor 21.600 livrate la sfârșitul lunii februarie.

Este un ajutor umanitar care vine în sprijinul Republicii Moldova în efortul de a limita efectele dramatice ale pandemiei și de a combate răspândirea virusului SARS-CoV-2.

În perioada următoare vor trimite și alte tranșe de vaccin pentru a ajunge la cele 200.000 de doze cu care ne-am angajat să-i sprijinim pe cei de peste Prut, cu prilejul vizitei Președintelui României Klaus Iohannis la Chișinău.

Doar împreună vom depăși această perioadă dificilă!

(Florin-Vasile Cîțu)

Prim-ministrul Republicii Moldova
27 martie 2018
La acel moment, E.S. Prim-ministrul Republicii Moldova (Pavel Filip) nu a transmis un mesaj cu ocazia zilei de 27 martie.
27 martie 2021
Până la această oră, E.S. Prim-ministrul Republicii Moldova (Aureliu Ciocoi) nu a transmis un mesaj cu ocazia zilei de 27 martie.

„Aniversăm astăzi 100 de ani de la Declarația de unire a Basarabiei cu Regatul României. Decizia adoptată de Sfatul Țării de la Chișinău a fost un gest politic și patriotic care face cinste elitelor vremii și tuturor celor care l-au visat și au lucrat pentru înfăptuirea lui. Este unul dintre acele momente care definesc pentru totdeauna istoria, încălzesc sufletele și țin treze conștiințele, generație după generație.

România primăverii anului 1918 era marcată de o situație militară gravă și se afla expusă unui context internațional dificil. Cu toate acestea, în clipe de cumpănă, în fața amenințărilor și pericolelor din imediata sa vecinătate, fără a pune condiții ori a aștepta vreo compensație, România a asigurat protecția Basarabiei. Prin proiectele de democratizare și de reformă economică promise de Guvernul României în 1917, unirea de la 27 martie 1918 a constituit pentru Basarabia nu doar atingerea idealului național al românilor de pe cele două maluri ale Prutului, ci și un atractiv proiect de viitor, o alternativă viabilă la perspectiva sumbră a bolșevizării.

Politicienii anului 1918 au demonstrat înțelegerea oportunităților pe care istoria și contextul internațional le-au oferit pentru împlinirea aspirațiilor românilor. Un lucru este comun tuturor marilor înfăptuiri ale României din ultimul secol și jumătate: ele s-au realizat prin asocierea proiectelor noastre cu marile procese europene, prin asimilarea de către societate a valorilor umanismului occidental. Așa a fost și în anii Marelui Război, așa a fost și în anul Marii Uniri, care a debutat cu unirea Basarabiei cu România.

Actul de acum o sută de ani ne este nu doar un izvor al rememorării și al recunoștinței pentru înaintași, ci și o permanentă sursă de inspirație pentru necesitatea dezvoltării și aprofundării continue a Parteneriatului Strategic dintre România și Republica Moldova pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.

În prezent, cursul nostru de convergență se numește parcursul european al Republicii Moldova, pentru succesul căruia țara noastră acordă un sprijin consistent și permanent, diplomatic, financiar și tehnic. România are însă și datoria de a fi pentru Republica Moldova, pe mai departe, un exemplu de națiune angajată în proiectul european, un model de economie competitivă, de societate care știe să prețuiască și să valorifice potențialul său uman. În acest proiect, sunt convins că putem să ne ridicăm la înălțimea faptelor pe care astăzi le aniversăm!”

Președintele Senatului României (27 martie 2018)

«Această şedinţă solemnă n-ar trebui să aibă pentru noi, parlamentari români şi moldoveni deopotrivă, ca şi pentru toţi cetăţenii români şi moldoveni, doar o însemnătate istorică, oricât de monumentală ar fi aceasta. Să dovedim, cu ocazia acestei aniversări, că semnificaţia politică a evenimentelor de acum un veac nu şi-a pierdut caracterul actual şi nici capacitatea de a ne mobiliza voinţele.

Ideologia naţională a anilor ’30 şi ’40, resuscitată de naţional-comunismul ultimelor două decenii ale regimului totalitar, ne-a învăţat să privim Actul Unirii, pregătit cu mari sacrificii şi trudă, proclamat de Sfatul Ţării de la Chişinău, pe 27 martie 1918, ca pe un episod memorabil – şi din păcate reversibil – al procesului de înfăptuire a idealului unităţii naţionale româneşti.

Desigur, Sfatul Ţării a constatat, simplu şi firesc, că poporul moldovean era în fapt parte a poporului român şi că ţara care îşi căuta destinul după destrămarea imperiului ţarist nu era altceva decât o parte înstrăinată a Moldovei istorice. Această conştiinţă identitară a fost o condiţie necesară, dar nu şi suficientă, a Unirii.

Revoluţia din februarie şi căderea autocraţiei erau trăite de moldovenii de peste Prut ca o şansă istorică de a deveni în sfârşit cetăţeni egali ai unei societăţi libere. Acum un veac, pe 27 martie, la Chişinău, ca şi pe 1 decembrie, la Alba Iulia, idealul naţional era inseparabil de viziunea democraţiei.

Dictaturile secolului al XX-lea ne-au dezobişnuit să asociem Revoluţia naţională din 1918 cu revoluţia democratică care, de la Petrograd până la Viena, prin Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia, a schimbat radical nu numai harta Europei, dar şi modul de a gândi al tuturor europenilor. În ciuda refluxului democraţiei, care a început pentru ei în 1938 şi s-a încheiat tocmai în 1989, românii de pe ambele maluri ale Prutului nu au mai abandonat vreodată, chiar dacă nu i-au putut da glas în public, viziunea unei societăţi democratice, în care drepturile şi libertăţile civile şi politice nu sunt darul guvernelor, ci aparţin în mod natural fiecărui cetăţean în parte şi tuturor împreună.

Printre aceste drepturi politice este şi acela de a trăi liber într-o naţiune întreagă şi indivizibilă. Acest drept a fost proclamat, în numele poporului dintre Prut, Marea Neagră, Nistru şi vechea graniţă cu Austria, de Sfatul Ţării, la 28 martie 1918.

Sfatul Ţării nu a fost o adunare reprezentativă abstractă. Membrii Adunării aveau chipuri şi nume. Se cuvine să rostim astăzi, cu solemnitate şi recunoştinţă, câteva dintre numele deputaţilor care au lucrat atunci pentru unire, care au redactat şi au adoptat Actul Unirii: Vladimir de Herţa, Pantelimon Erhan, Ion Inculeţ, Pan Halippa, Daniel Ciugureanu, Ion Buzdugan, Vladimir Cristi, Anton Crihan şi mulţi alţii, dar, desigur, alături de ei şi nu în ultimul rând, Constantin Stere.

Nu am citat aici o listă de eroi atemporali ai idealului naţional. Nu am evocat supraoameni, ci oameni politici, unii dintre ei cu o lungă carieră. În ochii noştri, ei poartă, astăzi, aura nemuririi. Presa vremii însă nu i-a tratat cu o indulgenţă prea mare, în niciun caz mai mare decât cea de care beneficiază politicienii zilelor noastre. Câţiva au făcut chiar obiectul unor investigaţii ale instituţiilor de forţă ale statului precomunist.

Ce au avut, aşadar, în plus faţă de noi, oamenii politici de azi, de la Bucureşti şi de la Chişinău? Neîndoielnic, pasiunea pentru democraţie, credinţa că naţiunea se cuvine să fie întregită, pentru că este singurul trup cunoscut al democraţiei, unicul cadru constituţional în care democraţia se poate manifesta prin instituţii şi proceduri care să garanteze drepturile şi libertăţile cetăţeneşti.

Doamnelor şi domnilor,

Evenimentul de acum un secol ne oferă, aşadar, o lecţie la care trebuie să reflectăm cu mare atenţie. Revoluţia democratică a făcut România „întreagă şi mare”, în vreme ce totalitarismul a fragmentat din nou România. Când democraţia este abandonată sau abuzată, naţiunea devine divizibilă şi fragilă. Această lecţie rămâne valabilă şi astăzi.

Ca români, am învăţat, începând din 1940, că nu litera tratatelor, alianţele internaţionale şi forţa armelor păzesc naţiunea, dar pare că nu am înţeles încă pe deplin că singura pavăză a naţiunii este calitatea democraţiei pe care este capabilă să o pună în operă.

Cel mai eficient şi, paradoxal, cel mai puţin costisitor program de înzestrare a unei naţiuni este cel care înarmează fiecare cetăţean cu drepturi şi libertăţi inalienabile, care îl echipează cu cele mai puternice garanţii constituţionale şi procedurale în faţa abuzurilor statului. Pentru că cetăţenii abuzaţi de instituţiile propriului stat nu vor fi predispuşi, orice ar spune ideologiile naţionaliste şi miturile patriotice, să reziste agresiunii unui stat străin. Trăind sub dictatură în 1940, românii nu au avut forţa morală să refuze ultimatumul sovietic şi dictatul nazist. Au deplâns frângerea naţiunii, dar nu i s-au opus.

Doamnelor şi domnilor,

Vă propun, sub inspiraţia evenimentelor de acum un secol din Basarabia, să încercăm să aprindem în noi înşine pasiunea pentru democraţia care i-a animat pe iluştrii noştri înaintaşi de la Chişinău şi să nu ne amăgim. Hotarul de pe Prut nu va dispărea datorită talentului nostru diplomatic sau ştiinţei noastre de a negocia tratate şi acorduri internaţionale. Nu-l vor şterge nici poeziile, cântecele sau declaraţiile patriotice.

După exemplul anului 1918, doar vrerea Parlamentelor de la Bucureşti şi Chişinău, exprimând voinţa poporului român din România şi din Moldova, va putea reface ceea ce a făcut Sfatul Ţării cu un veac în urmă şi a desfăcut hotărârea arbitrară a marilor puteri totalitare în 1940.

Nădăjduiesc, aşadar, că vom găsi curajul, aici la Bucureşti, ca şi la Chişinău, de a lua o asemenea decizie. Numai lipsa de încredere în propria noastră capacitate de a construi împreună o naţiune democratică, liberă şi indivizibilă, ne poate împiedica să ne punem şi noi semnăturile pe un Act al Unirii!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)»

Președintele Parlamentului Republicii Moldova (27 martie 2018)

«Permiteţi-mi să vă salut călduros, atât în numele meu personal, cât şi în numele Parlamentului Republicii Moldova.

Ţinem să vă mulţumim, domnilor preşedinţi ai Senatului şi Camerei Deputaţilor, pentru invitaţia de a fi astăzi aici, la Bucureşti, şi pentru căldura cu care suntem primiţi.

De asemenea, vă mulţumesc pentru onoarea de a mă adresa cu această ocazie deosebită, membrilor ambelor Camere ale Parlamentului României.

Suntem aici pentru a evoca un eveniment istoric, pe care trebuie să îl tratăm aşa cum a fost, cu mult respect şi cu demnitate. A fost un act curajos al înaintaşilor noştri, prin care membrii Parlamentului democratic de atunci, ai Sfatului Ţării, au votat, pe 27 martie 1918, Unirea Basarabiei cu România.

Reputatul publicist şi ziarist din Moldova, Constantin Tănase, un promotor aprig al românismului, menţiona în unul dintre articolele sale că noi, cei din Moldova, şi nu doar, avem datoria să scoatem din anonimat pe cei din Sfatul Ţării, care au înfăptuit acest Act, să îi readucem printre noi. Şi acesta ar fi un gest de respect nu numai faţă de memoria acestor eroi ai neamului nostru, dar şi faţă de noi înşine, faţă de viitorul nostru şi faţă de cei care vor veni după noi.

86 sunt cei care au avut curajul şi au votat Actul Unirii, printre care – unii dintre ei au fost menţionaţi deja – Pantelimon Halippa, Ion Inculeţ, Vasile Lascu, Ion Pelivan, Elena Alistar-Romanescu, preotul Alexandu Baltaga, Constantin Stere şi alţii.

Unirea din 27 martie 1918 s-a produs într-un context dificil şi reîntregirea a durat doar 22 de ani. Este adevărat că, datorită acestui Act istoric, basarabenii au evitat foametea şi deportările din anii ’30, dar am plătit cu vârf şi îndesat în anii ’40, când a fost anexată din nou Basarabia, în baza Pactului Ribbentrop-Molotov.

Nu voi da apreciere contextului istoric de atunci, pentru că avem o experienţă nefastă de decenii, când istoria ne-a fost scrisă şi rescrisă pentru a fi comodă şi ajustabilă celor care ne-au condus.

Îl voi cita însă pe marele Eminescu, care s-a expus după prima anexare a Basarabiei, în 1812, şi care spunea: „Nu voim s-auzim de niciun aranjament cu Rusia, nu-i concedem dreptul de a trata în numele nostru, căci n-am însărcinat-o nici noi cu aceasta, nici puterile europene”.

La 100 de ani de la Actul Unirii din 1918, spre mare regret, avem de-a face, iarăşi, cu dorinţa unora de a decide în locul nostru cum trebuie să trăim şi încotro să ne îndreptăm. Prin diverse metode, directe şi indirecte, prin ustensile moderne ale războiului hibrid şi ale propagandei sofisticate, se încearcă să se arate cetăţenilor noştri că locul lor nu este în marea familie europeană, ci altundeva. Presiunile economice şi politice din afară urmăresc distorsionarea valorilor româneşti şi europene, iar războiul propagandistic la care mă refer, sponsorizat moral, ideologic şi financiar, subminează declaraţiile de suveranitate şi de independenţă ale Republicii Moldova şi urmăresc revenirea în spaţiul geopolitic rusesc.

Inocularea ideii de apartenenţă la un spaţiu valoric străin nouă, departe de cel european, cu alimentarea nostalgiilor, nejustificate pe fondul crizelor politice şi economice pe care le-am avut, de care ne facem vinovaţi şi noi, politicienii, este cu atât mai gravă cu cât arhitectura securităţii din regiunea în care ne aflăm este tot mai fragilă.

Onorată audienţă,

Temelia relaţiilor absolut speciale dintre România şi Republica Moldova se bazează pe comuniunea de limbă, istorie, civilizaţie şi cultură. Acestea au semnificaţii emoţionale profunde.

Astăzi, în pofida provocărilor timpului, suntem angajaţi într-un proces amplu de modernizare şi democratizare, un proces dificil de reforme, un proces în care mai plătim încă poliţe pentru erori politice şi inconsecvenţă, dar vreau să fiţi absolut siguri că Republica Moldova are nevoie de o Românie puternică.

Nu trebuie să ne fixăm pe divergenţe de perspective şi opinii.

Ceea ce este absolut vital pentru palma de pământ care se numeşte Moldova, ţine de consensul pe care ne dorim să-l avem din partea clasei politice româneşti cu privire la caracterul privilegiat al relaţiilor noastre şi susţinerea integrării europene, ca unica opţiune de civilizaţie şi dezvoltare.

Acesta ar trebui să fie un efort de echipă, depus în mod deschis şi transparent alături de partenerii României din Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii şi alte state cu viziuni similare. Numai aşa putem să ne consolidăm şi să asigurăm prosperitate cetăţenilor Republicii Moldova.

România trebuie să rămână cel mai fidel, solid şi onest partener al Chişinăului pe traseul său european. Nu mai avem timp să batem pasul pe loc, să ratăm ocazii, să ne pierdem în polemici sterile, pentru că, cu cât societatea noastră este mai divizată, cu atât ne lipsim mai mult de şansa şi perspectivele unei modernizări mai rapide.

Dragi colegi,

De multe ori relaţia moldo-română – cea oficială, nu între oameni – a făcut ca, ceea ce ar fi trebuit să ne apropie, ne-a îndepărtat, ceea ce nu ar fi trebuit să fie.

Au existat prejudecăţi şi clişee, atât la Chişinău, cât şi la Bucureşti. Însă mă bucur enorm că acum, astăzi, avem o relaţie firească, matură şi caldă, bazându-se pe valori şi interese comune.

Avem o colaborare bilaterală temeinică, pe toate dimensiunile, în spiritul Declaraţiei comune privind instituirea unui parteneriat strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.

Podurile de flori au deschis calea, dar noi ne dorim şi poduri de piatră, ne dorim o autostradă, o cale ferată care ar uni rapid şi comod Chişinăul cu Bucureştiul, avem multe altele care îşi aşteaptă rândul.

Am lansat proiecte ambiţioase în domeniul energetic, al transporturilor şi al mediului, dar suntem abia la început de cale.

Conducta de gaz Iaşi-Chişinău, proiecte de interconectare a Republicii Moldova la reţele electrice europene, proiectele de energie regenerabilă, toate deschid noi oportunităţi de cooperare şi asigură independenţa Republicii Moldova faţă de Rusia.

Venirea Transgaz-ului în sectorul energetic este vitală pentru securitatea energetică a Republicii Moldova şi este una dintre cele mai mari investiţii economice ale unei companii din România.

Evident că putem şi trebuie să facem mult mai mult. România a devenit prima piaţă de desfacere pentru produsele moldoveneşti.

Sunt în creştere investiţiile româneşti în Republica Moldova. Sunt multe proiecte, a căror activitate benefică este resimţită astăzi de către cetăţenii Republicii Moldova.

Primul, care este poate fără valenţe economice, dar extrem de important, este finanţarea reconstrucţiei grădiniţelor din satele şi oraşele noastre sau cele implementate de Institutul Cultural Român, extensiunile universităţilor din România, bursele, care deja de două decenii oferă tinerilor posibilitatea de a face carte în liceele şi universităţile din România. Şi eu sunt unul dintre ei. Şi mă bucur şi sunt mândru că am făcut printre primii liceul şi facultatea la Cluj- Napoca.

Dincolo de trecut, noi, cetăţenii Republicii Moldova, avem nişte realităţi, unele dureroase. Am înfruntat în aceşti 27 de ani mai multe încercări, am trecut printr-un război pe Nistru şi astăzi nu putem controla întreaga ţară, pentru că suntem divizaţi şi mai avem şi armată străină.

Am avut perioade de declin, în timp ce sute de mii de concetăţeni, obosiţi de aşteptări, au plecat în căutarea unei vieţi mai bune.

De aceea, am zis şi vreau să repet: nu putem schimba parcursul istoric şi nu putem şterge cu buretele ceea ce ne-am fi dorit, poate, să fie altfel. Dar putem construi împreună poduri, drumuri şi afaceri, putem demola graniţele spirituale prin limba română, ca fundament de coeziune între noi.

Aron Pumnul zicea: „Limba românească este cel mai sfânt şi mai preţios odor al naţiei române, pentru că este sufletul ei. Până când se va vorbi limba românească, până atunci va trăi şi naţia română; iar stingându-se limba, se stinge şi naţia însăşi”.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Vreau să vă îndemn să ne vizitaţi cât mai des, pentru a cunoaşte cât mai bine realităţile noastre, pentru a ne cunoaşte cât mai bine unii pe alţii. Astăzi, când au loc evenimente tulburătoare în spaţiul existenţei noastre şi în imediata vecinătate, este un prilej foarte bun să ne amintim de versurile marelui Dumitru Matcovschi:

„Trecută prin foc şi prin sabie,

Furată, trădată mereu,

Eşti floare de dor, Basarabie,

Eşti lacrima neamului meu”.

Vă mulţumesc.»

Prim-ministrul României (27 martie 2018)

«Sunt onorată să particip la această şedinţă solemnă, o iniţiativă salutară a Parlamentului, de a sărbători 100 de ani de la unul dintre cele mai importante momente ale istoriei naţionale. La 27 martie 1918 reprezentanţii poporului din Basarabia, reuniţi în Sfatul Ţării, adoptau actul Unirii Basarabiei cu România.

Importanţa simbolică a Actului Unirii Basarabiei cu România, alături de Actele de Unire ale Bucovinei şi Transilvaniei, constă în faptul că populaţia acestor teritorii româneşti, prin reprezentanţii săi aleşi, a decis în mod democratic unirea cu ţara.

Înaintaşii noştri au ştiut să utilizeze cu înţelepciune oportunitatea istorică ce li se oferea şi să pună piatră de temelie a unui viitor mai bun pentru copiii lor, iar istoria le-a dat dreptate.

Azi, 100 de ani mai târziu, avem toate motivele să fim la fel de încrezători cum erau ei, că viitorul nostru va fi unul strălucit, atâta timp cât la baza lui vor sta valorile democratice care permit dezvoltarea unei societăţi sănătoase.

Eu cred cu putere că viitorul nostru va fi din nou unul comun, că ne vom reuni curând în sânul familiei europene, onorând astfel lupta strămoşilor noştri bărbaţi, dar să nu uităm, şi femei.

Ca primă femeie prim-ministru a României, vreau să evoc şi să onorez astăzi numele singurei femei prezente în Sfatul Ţării, Elena Alistar-Romanescu, preşedinta Ligii Femeilor Moldovene din Basarabia care, cu ardoare şi devotament, a contribuit la atingerea idealurilor românilor de pe ambele maluri ale Prutului.

„Neştearsă va rămâne în memoria mea această zi sfântă!”, spunea Elena Alistar-Romanescu despre prima zi în care s-au reunit în Sfatul Ţării.

Neşterse ar trebui să rămână în memoria noastră actele glorioase ale predecesorilor noştri!

Doamnelor şi domnilor,

Momentul Centenarului este atât un prilej de onorare a trecutului, cât şi unul de reflecţie privind viitorul României, stat profund ataşat valorilor şi principiilor europene şi euroatlantice.

Rădăcinile comune, valorile culturale şi spirituale care ne unesc, fundamentează relaţia privilegiată dintre Bucureşti şi Chişinău.

Am învăţat de la generaţia unirii lecţia faptelor şi a gesturilor întemeietoare. Cuvintele ne unesc, faptele fac mai trainică unirea. Vă asigur că România a fost şi va fi întotdeauna alături de Republica Moldova!

Ca prim-ministru, acord o atenţie specială relaţiei cu Republica Moldova, iar printre primele vizite externe pe care le-am făcut în această calitate a fost vizita la Chişinău, exact cu o lună în urmă.

Am transmis atunci – subliniez din nou şi acum – susţinerea fermă şi consecventă a parcursului european al Republicii Moldova, din convingerea că locul său este în familia statelor europene.

Relaţia noastră este una solidă. Dorim să concretizăm cât mai multe proiecte comune, care să aducă beneficii şi o viaţă mai bună cetăţenilor din Republica Moldova. Am în vedere aici sprijinul din domeniul sănătăţii, al educaţiei, al tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor. Susţinem conectarea Republicii Moldova la Europa, fie că ne referim la conectarea strategică, fie că vorbim de interconectarea la nivelul infrastructurii.

Sprijinim, totodată, reformele instituţionale iniţiate de autorităţile de la Chişinău, esenţiale şi din perspectiva parcursului european al Republicii Moldova.

Viitoarea şedinţă comună a guvernelor noastre, care va avea loc în acest an la Chişinău, va întări colaborarea pe care o avem.

Stimată audienţă,

Dragi români,

Guvernul pe care-l conduc are toată deschiderea să ofere susţinere colegilor de la Chişinău.

Experienţa de 11 ani a României în Uniunea Europeană, precum şi perioada de pregătire pentru aderare, sperăm să contribuie la facilitarea şi scurtarea drumului Republicii Moldova spre statutul de membru în construcţia europeană.

Susţinem aplicarea Acordului de Asociere U.E. – Republica Moldova şi considerăm că semnarea acestui acord a consfinţit intrarea Republicii Moldova pe un traseu clar, ireversibil, de apropiere de Uniunea Europeană. Este răspunsul nostru comun la aşteptările cetăţenilor din Republica Moldova legate de siguranţă, prosperitate şi consolidare a democraţiei.

Guvernul pe care-l conduc este ferm angajat să aducă cât mai aproape momentul în care România şi Republica Moldova vor avea un viitor comun în Uniunea Europeană.

Republica Moldova este şi va rămâne o prioritate pentru Guvernul României!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)»