ROMÂNIA BREAKING NEWS

Mesaje scandaloase ale premierul Victor Orban la Cluj: „(…) să adunaţi familiile în biserică şi să le explicaţi că viitorul o să fie în limba maghiară”

Mesaje scandaloase ale premierul Victor Orban la Cluj: „(…) să adunaţi familiile în biserică şi să le explicaţi că viitorul o să fie în limba maghiară”

Viktor Orban, premierul Ungariei, şi-a început discursul de sâmbătă din Cluj-Napoca decretând că urmează o epocă a mândriei naţionale în întregul bazin carpatic. A continuat spunând că viitorul e scris în limba maghiară; să cauţi şi să păstrezi intacte comunităţile maghiare devine o adevărată misiune naţională, a explicat el. Acesta a participat, sâmbătă, la Cluj-Napoca la o ceremonie religioasă la Biserica Centrală Reformată cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la Reforma Protestantă. Programul a continuat cu o procesiune de 1.000 de persoane, către Institutul Teologic Reformat, unde premierul a rostit un discurs în limba maghiară care nu a fost tradus. „Adevărul“ vă prezintă ce mesaje a transmis Orban în respectivul discurs.

„Misiunea noastră este să luptăm pentru ca aceste comunităţi să răzbească pe teritoriul pe care s-au născut şi pe care trăiesc, să aibă posibilitatea să înveţe în limba maghiară şi să aibă posibilitatea să trăiască ca maghiari“, a spus Orban.

Ce a răspuns Victor Orban la întrebarea dacă mai există putere în maghiari să reziste şi în următorii 500 de ani?

„avem rădăcini adânci şi puternice, care ne-au ajutat să ajungem până aici şi să supravieţuim chiar şi după Mohacs, atunci când ţara noastră s-a rupt în trei bucăţi. Chiar şi acum 100 de ani, când am fost rupţi în cinci. Am rezistat şi în timpul dictaturii comuniste, şi în deceniile trecute. Dacă sub povara ultimilor 500 de ani am reuşit să ne păstrăm coloana vertebrală şi să fim drepţi ca stejarii, atunci cu riguranţă vom face asta şi în următorii 500 de ani“.

Pentru Victor Orban, Europa se poate face bine graţie „leacului reformat“, şi în ce priveşte cultura, şi în ce priveşte economia sau scăderea demografică:

„Mesajul bisericilor pentru Europa este acesta: rămâneţi cei pe care i-a creat bunul Dumnezeu, rămâneţi în credinţa naţională şi păstraţi-vă credinţa. Păstraţi ordinea, iar ordinea o să aibă grijă de voi. Păstraţi-vă bisericile, şcolile şi credinţa, iar credinţa va avea grijă de voi“.

Referitor la anul 1989, Victor Orban s-a exrimat indirect, elogiativ la adresa lui Laszlo Tokes: „când libertatea a pornit pe drumul său dintr-o parohie reformată din Timişoara“. Apoi a spus că toate astea reprezintă o datorie a celor care trăiesc acum, a maghiarilor contemporani:

„trebuie să ne păstrăm tradiţia şi cultura, pe care biserica reformată le-a creat aici, în mijlocul Ardealului. Noi trebuie să populăm această zonă geografică şi spirituală şi e datoria noastră să creăm cămin aici pentru următoarele generaţii de maghiari“.

Premierul Ungariei a mai spus că, indiferent de faptul că sunt despărţiţi de graniţe, toţi maghiarii formează un tot:

„Noi construim acum o naţie maghiară compactă. Unul din interese este construirea unui viitor în care românii şi maghiarii să trăiască şi să convieţuiască echilibrat şi în care drepturile maghiarilor să fie recunoscute. Interesul nostru comun e să creăm un viitor în care, de exemplu, închiderea unei şcoli să nu fie altceva decât o eroare datorată unui eventual accident, dar să nu fie ceva normal“.

El a continuat că un interes comun este ca nicio comunitare, fie română, fie maghiară, să nu fie văduvită de dreptul de a putea învăţa în limba maternă. A mai spus şi că vrea un viitor în care Ungaria, care acum se dezvoltă, să se poată alătura României, care şi ea se luptă să crească.

S-a adresat şi tineretului prezent, studenţi la teologie, şi le-a zis că acum, după toată perioada de constrângeri, urmează o perioadă de dezvoltare şi o eră în care o să fim cu toţii cu capul ridicat:

„Vom fi din nou mândri din punct de vedere naţional“.

Orban a scos în evidenţă cât de importantă e biserica reformată în cadrul mişcării protestante şi cât de importantă e biserica maghiară reformată:

„Datoria dumneavoastră este să adunaţi familiile în biserică şi să le explicaţi că viitorul o să fie în limba maghiară“.

Leave A Reply