ROMÂNIA BREAKING NEWS

Ion Antonescu / instantanee istorice inedite, de la începuturi legendare la gloria de dinaintea apusului

SHARE
, / 2250 0
Ion Antonescu / instantanee istorice inedite, de la începuturi legendare la gloria de dinaintea apusului

Reditat și republicat din 25 Iun 2014 / R.B.N. Press

Ion și Maria Antonescu – 1942 / Sursa: Daniel Siegfriedsohn / România Breaking News – R.B.N. Press

Ion și Maria Antonescu – 1942 / Sursa: Daniel Siegfriedsohn / România Breaking News – R.B.N. Press

 

Maria Antonescu – 1942 / Sursa: Daniel Siegfriedsohn / România Breaking News – R.B.N. Press

 

Maria Antonescu – 1942 / Sursa: Daniel Siegfriedsohn / România Breaking News – R.B.N. Press

 

 

Ion Antonescu – tânăr ofițer la Școala militară de infanterie și cavalerie (1902-1904) Grad- Sublocotenent de Roșiori / Sursa: Daniel Siegfriedsohn / România Breaking News – R.B.N. Press

Mareșal Ion Atonescu – 1942 / Sursa: Daniel Siegfriedsohn / România Breaking News – R.B.N. Press

 Mareșal Ion Atonescu – 1942 / Sursa: Daniel Siegfriedsohn / România Breaking News – R.B.N. Press

Mareșal Ion Atonescu – 1942 / Sursa: Daniel Siegfriedsohn / România Breaking News – R.B.N. Press

 

Mareșal Ion Atonescu – 1942 / Sursa: Daniel Siegfriedsohn / România Breaking News – R.B.N. Press

 Ion Antonescu în anii Primului Război Mondial

Războiul pentru Unitatea Națională început în 15 august 1916 îl surprinde pe căpitanul Ion Antonescu în Biroul de Operații al Corpului 4 Armată, unde fusese mutat încă de la 1 aprilie 1915. Generalul Constantin Prezan, comandantul Corpului 4 Armată, îl remarcă imediat pe Ion Antonescu. Acesta îi va purta lui Prezan o prețuire nedezmințită, iar colaborarea deosebit de fructuoasă Prezan-Antonescu va asigura armatelor românești victorii istorice. La 16 august 1916, când generalul Prezan devine comandantul Frontului de Nord, el îl promovează pe căpitanul Ion Antonescu șef al Biroului de Operații al acestei armate.

Susținut puternic de Prezan, căpitanul Antonescu desfășoară o activitate supraomenească: concepe și redactează proiecte și ordine de operațiuni, supraveghează executarea lor și ia hotărâri grabnice în orice împrejurare, încărcându-se astfel cu curaj de partea sa de răspundere. Armata de Nord reușește să învingă rezistența inamicului, pe care îl împinge adânc în Transilvania. Numai când mersul operațiunilor de pe celelalte fronturi ale teatrului de operațiuni determină Marile Cartier General român să retragă trupele din Transilvania pe pozițiile de frontieră, va fi obligată și Armata de Nord, în plină victorie, să se retragă.

Antonescu propune fixarea trupelor române în Carpații Moldovei, de unde zădărnicește toate încercările inamice de a străpunge linia de apărare. Măsurile luate de Prezan și Antonescu constituie un exemplu clasic de apărare pe trei văi – Bicaz, Trotuș și Oituz – care deschid, convergent, căile de comunicație spre Onești. Rezultatul a fost că Moldova nu a putut fi invadată de inamic, deși forțele dușmane erau superioare ca număr și materiale.

La 1 noiembrie 1916, la propunerea generalului Prezan, Ion Antonescu, avansat la gradul de maior, este numit șef al Biroului de Operații al Armatei I. Și din nou își dovedește iscusința militară, astfel că el este felicitat și decorat de Regele Ferdinand.

La 12 noiembrie 1916 devine șeful Biroului de Operații, fără șef de Stat Major, al Grupului de Armate comandate de generalul Prezan, unde pregătește Bătălia de la București, a cărei concepție constituie una din cele mai măiestre și îndrăznețe operațiuni de război. Bătălia ține de la 12 la 20 noiembrie 1916. În tot acest timp, maiorul Ion Antonescu a dovedit o energie și rezistență inepuizabile, nu numai prin faptul că a elaborat mereu și la timp toate proiectele de operațiuni și ordinele de execuție, dar mai ales prin aceea că dinamizează aparatul executiv, comandanți și trupe. Documentele atestează rolul covârșitor deținut de Antonescu în pregătirea și conducerea operațiunilor din Moldova din anul1917.

Bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz poartă amprenta gândirii militare și patriotismului lui Ion Antonescu.

Pentru anii primului Război Mondial, nu avem o cronică mai exactă decât cea întocmită de Ion Antonescu. Este atu-ul mărturiei directe a unuia din eroii epopeii. Înainte de a relata bătăliile și evenimentele politice, Antonescu schițează cadrul românesc și programul politic al unirii tuturor românilor. Antonescu insistă asupra dezvoltării conștiinței naționale a poporului român, în ce privește originea, valoarea și drepturile lui istorice.

„Datorită acestei renașteri, s-a ajuns la un program politic, care ducea la realizarea programului pe care Mihai Viteazul l-a lăsat, odată cu capul lui, moștenire sfântă întregului popor, scrie Antonescu”.

Programul urmărea înfăptuirea următoarelor trei mari idei:

a) Mai întâi Unirea celor două Principate.
Fapt împlinit în 1859, când Moldova și Muntenia s-au contopit și au constituit țara de atunci cunoscută în lume cu numele de România.

b) Independența Țării. Scop atins la 1878, când, după 4 secole de dureroase înjosiri și suferințe . Principatele, astfel unite, își iau în deplină libertate zborul către progres și își îndreaptă privirea către Carpați.

c) Gruparea tuturor românilor din Dacia-Traiană într-un stat unitar liber și puternic. În fine, după doi ani de nesfârșită și chinuitoare neutralitate, ziua cea mai mare a Neamului sosește.

La 15 august 1916, regele trage sabia și, cu un gest energic, răstoarnă dintr-o dată bariera care, de 1000 de ani, frângea în două trupul aceleiași Țări. În aceeași noapte trupele noastre de acoperire treceau în fuga mare Carpații, în tot lungul lor. Inamicul fiind surprins aruncă armele și fuge. Rând pe rând, defileurile cad în mâna noastră.

Porțile Transilvaniei sunt astfel larg deschise celor trei armate care, mai târziu, vor înainta concentric, către inima ei. Pentru prima oară, de la Mihai Viteazul, Stindardele românești înveselesc și luminează câmpiile scăldate, o eternitate, numai în lacrimi și în sânge. Pe urma lor, în genunchi și plângând, copiii și femeile cernite, strigau „Doamne! Ajută-le!”. Astfel începem, într-o zi de sărbătoare, războiul cel mai măreț din istoria noastră, ca glorie, suferințe, sacrificiu, umilințe și rezultate. În timpul acesta trupele se mobilizau cu grăbire și, dornice să dea mai curând pieptul cu dușmanul, alergau către zonele de concentrare…

O reușită a lui Antonescu: ocuparea Budapestei

Toată istoria ofensivei și ocupării Budapestei de către trupele române a fost lăsată voit în obscuritate. În centru acestei istorii se află Ion Antonescu; interese internaționale au impus ca despre această acțiune militară și politică să se vorbească cât mai puțin. Nici astăzi povestea nu e pe deplin clarificată. Magherescu o schițează cam așa:

„Locotenent-colonelul Antonescu, chemat la șefia Secției a III-a, în
cadrul comandamentului încredințat generalului Prezan, întocmește
planul de campanie, iar trupele române înaintează victorioase până la
poalele Apusenilor. Acolo românii sunt siliți să facă față ofensivei
trupelor maghiare, pe care le înfrâng după lupte grele, silindu-le să se
retragă și să părăsească întreaga Transilvanie. Armata română
eliberează tot teritoriul românesc dintre Carpați și Tisa, depășește
Oradea, Aradul, trece frontiera, pătrunde în Ungaria, trece Tisa pe un
pod de vase și înaintează spre Budapesta. Comisia Aliată de la Paris,
înspăimântată de această incredibilă desfășurare de forțe ale unei
armate care fusese considerată distrusă și dezonorată, prin faptul că
încheiase pace separată cu germanii, intervine și, prin trimiși speciali,
oprește coloanele române pe linia unde ajunseseră, la circa o sută de
kilometri de Budapesta. Dar brigada de cavalerie a generalului
Rusescu nu se oprește. Nesocotind ordinul primit de la Marele Cartier,
brigada se pune într-un marș forțat și intră cu două zile în avans în
Budapesta, ocupând-o cu două regimente de cavalerie. Budapesta a
răsuflat ușurată, sub adumbrirea tricolorului românesc, desfășurat în
Piața Andrassy, scăpând de sub teroarea lui bela Kuhn, care începuse
să instaureze în Ungaria comunismul, model sovietic. După două zile,
o brigadă de Vânători de Munte, intră și ea falnic în Budapesta. Și
astfel războiul românesc se termină printr-o victorie care are ca
rezultat întregirea neamului”.

Nemediatizată suficient, ocuparea Budapestei nu va fi înregistrată între reușitele lui Ion Antonescu. Doar câteva propozițiuni a permis acesta să se scrie despre episodul maghiar, atunci când a devenit Conducătorul Statului:

”Printr-o acțiune rapidă, bolșevismul este zdrobit și Ungaria este salvată din ghearele comunismului. Atunci, ca și azi, mareșalul Ion Antonescu a fost în cruciada sfântă și acțiunea sa a binemeritat nu numai de la Patria sa, ci și de la întreaga lume civilizată. 

Atunci s-a tăiat hotărât calea invaziei comuniste în Europa. Cel ce va scrie istoria civilizației europene de astăzi nu va putea trece cu vederea rolul în istoria universală îndeplinit în 1919 de mica, dar brava Armată Română.” 

Pentru a treia oară, Ion Antonescu se găsește în fața regelui Ferdinand, care îl distinge “proprio motu” cu ordinul Mihai Viteazul, cel mai înalt Ordin de război, adresându-i următoarele cuvinte:

„Antonescu, regele mai mult ca oricare altul din această țară știe cât îți datorează România Mare. Meritai de mult această recunoaștere publică. Am scăpat însă ocaziile. Sunt fericit însă că acum această ocazie a venit”.

9-parlamentul-ungariei-1919-armata-romana-la-budapestaBudapesta ocupată de Armata Română / foto: Ziaristionline.ro

Ceva mai târziu, întrebat de ziaristul german Harold Laeuen, dacă a fost pentru sau contra campaniei împotriva ungurilor și ocuparea de către trupele românești a Budapestei și dacă a intrat el personal în capitala Ungariei, Antonescu va răspunde:

„ Proiectul de operațiuni în cazul reintrării în război contra Ungariei a fost făcut de lt. colonelul Ion Antonescu. Aceasta s-a întâmplat în 1918, chemat fiind de regele Ferdinand, de pe Nistru, unde se găsea în acoperire în calitate de comandant de Divizion de Cavalerie. În continuare, a fost nelipsit de la toate întrunirile cu caracter strategic pe care le-a avut mareșalul Prezan cu mareșalul Franchet d’Esperey și generalul Berthelot ( la București, Giurgiu etc.). Operațiunile s-au desfășurat conform planului inițial, însă, deoarece nu se prevăzuse o pătrundere atât de adâncă, dată fiind situația politică internațională din acel moment, planul inițial a fost completat și îmbunătățit pe măsura desfășurării evenimentelor. Din documentele existente, rezultă că în operațiunile contra Ungariei, lt. colonelul Ion Antonescu, ca șef al Operațiunilor din Marele Cartier General, a avut un rol preponderent. Antonescu a fost permanent în spatele trupelor române și, mai ales, acolo unde nevoile operative îl solicitau. Nu a intrat, așadar, în Budapesta, după cum nu a intrat nici în Odessa, în 1941″.

Nu a intrat în Budapesta, dar în pofida presiunilor de tot soiul, a împins trupele române spre inima Ungariei, lichidând bolșevismul maghiar și dând anexioniștilor unguri o lecție pe care aceștia nu o vor uita! În conotație cu aceste evenimente se situează câteva fapte mai puțin știute despre concepția politică și militară a lui Ion Antonescu în ultimul an al primului război mondial: a fost unul din puținii europeni care a văzut cu claritate imensul pericol al bolșevismului rus. El n-a încetat să-și avertizeze superiorii, în special pe generalul Prezan, asupra acestui pericol, cerând înăbușirea revoluției bolșevice cât era încă în fașă, cel puțin pe teritoriul românesc.

(Din „MAREȘALUL ION ANTONESCU” – o biografie de Teșu SOLOMOVICI)

Publicat de autor: Daniel Siegfriedsohn / România Breaking News – R.B.N. Press, 25 iunie 2014

 

 

 

 

 

 

 

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press