Președintele Klaus Iohannis a semnat în octombrie 2015, decretul pentru promulgarea Legii privind declararea zilei de 28 noiembrie – Ziua Bucovinei.
Camera Deputaților a aprobat pe 7 octombrie 2015, în calitate de for decizional, proiectul de lege prin care data de 28 noiembrie este declarată Ziua Bucovinei. La această dată s-a proclamat alipirea Bucovinei la patria mamă.
Legea prevede ca, în contextul acestei sărbătoriri, autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și instituțiile publice pot organiza manifestări cu caracter cultural-științific. Fondurile necesare organizării acestora vor fi asigurate din bugetele locale sau, după caz, din bugetele autorităților administrației publice centrale ori ale instituțiilor publice.
Ca în fiecare an, la Clubul Țăranului Român, Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina și Institul Frații Golescu pentru românii din străinătate organizează în spiritul acestei legi, un eveniment pentru a sărbători împreună cu bucureștenii, cei 98 de ani de la UNIREA BUCOVINEI, vă invităm luni 28 noiembrie 2016, ora 18:00 la CLUBUL ȚĂRANULUI la un concert de vechi cântece bucovinene susținut de inegalabila interpretă Lorena OLTEAN, alături de pianistul Ștefan LOVIN. Evenimentul este organizat de Institutul Frații Golescu și Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina în parteneriat cu Clubul Țăranului Român.
Prin prezența celor doi artiști la acest Concert Aniversar, pe scena Clubului Țăranului se vor intersecta pentru plăcera publicului două universuri muzicale diferite ca stil. Vorbim de muzica tradițională românească și cea clasică. Vom asista astfel la un omagiu adus Unirii realizate de înaintași printr-o altă Unire: Unirea unei interpretării vocale a unor doine, cântece de dragoste și dor cu acompaniamentul pianului. Cântecele artistei Lorean Oltean sunt o selecție din Bucovina, Ardeal, Maramureș, Bihor auzite la vechi și talentați rapsozi și interpreți, care găseau în muzica ce o revărsau, forma cea mai înaltă de exprimare gândurilor și sentimentelor, modul cel mai profund de a se vindeca de urât și dor.
Veniți dar să ne vindecăm de dorul și urâtul vitregiei istoriei cu Lorena OLTEAN și Ștefan LOVIN!
Citiți mai mult aici: Concert Aniversar – 98 de ani de la Unirea Bucovinei cu România la Clubul Țăranului
Dorian Theodor CLENCIU – romaniabreakingnews.ro