Cea mai apropiată rudă a lui Dumnezeu a fost țăranul român, divinitatea fiind primul strămoș al neamului nostru. Țăranul român a fost voievod, cărturar, războinic, preot, călăuză, duh, apostol și veșnicie de neam, o constelație pământeană, a fost un fel de Dumnezeu muritor, dar un cucernic și pașnic învingător.
Pământul românesc a fost cerul său și lumea lui de apoi, a fost locul unde moartea și învierea se împreunau și se despărțeau ca apa biblică, să-i facă loc rugăciunii țăranului român către ruda sa cerească, pământul românesc a fost cristelnița botezului și a nașterii sale îndumnezeite. D
ar a mai fost și înfrângerea învierii sale, urmașii tăranului român și-au învins rușinos străbunul, au pârjolit urmele lui care duceau și se întorceau de la Dumnezeu, au dat foc și au risipit cenușa credinței românești, au necinstit icoanele martirilor patimilor românești, dar un singur lucru nu au reușit urmașii țăranului român, să-l despartă de strămoșul și ruda sa, Dumnezeu.
Astăzi trec prin acest deșert cu nume românesc și ridic către Dumnezeu ultima scânteie din cenușa țăranului român și strig: Doamne, sunt ultima rudă a rudei tale românești, sfântul și nemuritorul țăran român! Învie Doamne Neamul Meu Românesc, întărește rudenia Ta cu ultima scânteie din cenușa sfântului țăran român!
Editat și publicat de Gabriel Negru – romaniabreakingnews.ro / Autor: Laurian Stanchescu,
Laurian Stănchescu (foto), este Membru titular, Uniunea Scriitorilor din România,
Președinte, Fundația “Ideea Contemporană”