ROMÂNIA BREAKING NEWS

Maia Sandu la București: „Știm că sângele apă nu se face…”

Maia Sandu la București: „Știm că sângele apă nu se face…”

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, mulțumește României pentru ajutorul său oferit în perioade de criză. În acest sens, a fost amintit faptul că cei din R. Moldova și România au o istorie, limbă și cultură comună, acest fapt reflectându-se în atitudinea României față de cetățenii din R. Moldova.

Astăzi, mai mult ca niciodată simțim sprijinul puternic al României pentru cetățenii Republicii Moldova. Pentru pacea, bunăstarea și viitorul nostru european. Știm ca sângele apă nu se face, și relația noastră e cea mai bună dovadă a acestui adevăr.  Astăzi avem atât de multe proiecte comune!!! Proiecte care ne ajută să rezistăm în această perioadă complicată și să avansăm ferm pe calea europeană. Îi sunt recunoscătoare domnului Președinte, Guvernului și Parlamentului României pentru atenția deosebită acordată obiectivelor noastre comune – libertate și viață mai bună în casele noastre. Parteneriatul nostru strategic cu România înseamnă beneficii concrete pentru cetățeni în multiple domenii. Și în plan extern avem o cooperare excelentă. Așa cum a spus în glumă ministrul Aurescu, „Republica Moldova este, probabil, singurul stat din lume care are doi miniștri de externe în același timp” – și noi îi mulțumim României pentru că este prietenul și avocatul nostru”, a declarat Maia Sandu în cadrul unei conferințe de presă susținute alături de președintele României, Klaus Iohannis.

De asemenea, liderul de la Chișinău susține că noul Guvern, în frunte cu Dorin Recean va continua un dialogul energic cu executivul român și că prima sa vizită oficială va fi săptămâna viitoare, firesc, la București.

Vorbind despre tragedia războiului din Ucraina, președinta Republicii Moldova a amintit că a existat un șantaj energetic din partea Kremlinului și că pe parcursul anului trecut au fost provocări de securitate, cu scopul de a destabiliza regiunea.

Unii au dorit ca țara noastră să cadă. Să poată instaura la Chișinău un guvern marionetă, servil intereselor Kremlinului. Republica Moldova rămâne în picioare, demnă. Hotărâtă în drumul său spre UE, datorită fermității și solidarității oamenilor și ajutorului din partea prietenilor. În această perioadă complicată, România ne este alături, sincer și dezinteresat. În timp ce unii ne șantajează, alții ne îmbrățișează. În numele tuturor cetățenilor noștri, vă mulțumesc mult, domnule președinte!”, a mai spus Maia Sandu.

În acest sens, a fost menționat faptul că datorită ajutorului bugetar din partea României s-a reușit să se ofere compensații la gaz, căldură și energie în această iarnă, precum și a fost apreciat faptul că România a livrat energie electrică și a fost pus în funcțiune gazoductul Iași-Chișinău.

În 2022, țara noastră a obținut statutul de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană. În pregătirea acestei decizii, România a fost o susținătoare neobosită a parcursului nostru european. Vreau să știți, domnule Președinte, dragi români, cât de importantă este pentru noi această susținere. Ea ne întărește credința că nu suntem singuri și încrederea că vom reuși.  Știm încotro mergem și știm ce avem de făcut”, a subliniat Maia Sandu.

Referindu-se la prioritățile pentru noul an, 2023, președinta a spus că ele țin de reconstrucția economiei, continuarea reformelor și consolidarea securității statului. În domeniul economic, România rămâne principala piață de desfacere pentru produsele moldovenești – aici vin aproape 30% din exporturile R. Moldova. De asemenea, se va lucra intens la renovarea podurilor existente și la construcția de noi poduri rutiere și feroviare.

În domeniul educațional, se plaifică parteneriate academice între școlile și universitățile din țările noastre. Un proiect important tine de studierea limbii române în comunitățile etnice din Republica Moldova și în diasporă.

Avem proiecte frumoase comune în domeniul cultural: târguri de carte, reuniunea teatrelor naționale, campanii de promovare a lecturii. Vom continua cooperarea în domeniul dezvoltării locale, a împăduririi și protecției mediului. Mulțumim, România! Pentru consecvență. Pentru altruism. Pentru îndrumare. Mulțumim pentru că ne ajutați să fim mai puternici. Recunoștința noastră însoțește angajamentul nostru ferm de a aduce Europa acasă, în Moldova, și de a duce Moldova în rândul țărilor europene, alături de România”, a conchis Maia Sandu.

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: