…maghiarii și germanii rareori trăiesc în înțelegere unii cu alții

În prezent domină concepția că națiunile au apărut în secolul al XIX-lea, și că națiunea este o construcție artificială. Conform acestei teorii, etnia nu avea aproape nici o importanță în evul mediu, în această epocă diferențele erau sociale: nobili, clerici, orășeni și țărani – nu conta originea etnică. Doar că teoria asta nu se potrivește de loc cu jurnalul sasului brașovean Andreas Hegyes care îi înjura cu sârg pe unguri pe la 1613. Hegyes manifesta o conștiință națională bine definită cu vreo 200 de ani înainte să fie inventate națiunile. Iar criteriul etnic funcționa la Brașov de pe la 1500 – asta m-a surprins citind volumul IX din Quellen zur Geschichte der Stadt Kronstadt (din care voi cita în continuare).

Statutul breslei blănarilor din Brașov de la 1424 (cel mai vechi document de acest tip păstrat) punea o singură condiție pentru intrarea în breaslă: candidatul să fie născut legitim (doc. 2). Statutele breslelor din anii următori păstrează această condiție pentru candidați, iar în listele de meșteri și calfe din Brașov, pe lângă numele majoritar germane apar și nume maghiare.

Situația se schimbă brusc în 1505 în statutul breslei arcarilor, unde se spune așa: „Ungurii care sunt acum în breaslă să rămână și în continuare cu fii lor în breaslă, dar pe viitor să nu fie luat la meșteșug cineva de altă limbă, ci numai germani”(doc. 34). Urmează o serie de înnoiri de statute sau statute noi care îi exclud pe maghiari din breslele brașovene. Statutul breslei aurarilor de la 1510 spune: „Să nu primească pe nimeni în sus-numita breaslă a aurarilor, dacă nu este născut legitim și creștin din părinți evlavioși și cinstiți, care să fie de limbă germană, deoarece nu se primește nici un maghiar în breaslă” (doc. 40). Înnoirea statutului breslei blănarilor din 1528 (care la 1424 îi primea pe maghiari): „De asemeni, nici un străin să nu fie primit în breaslă, dacă nu aduce scrisori suficiente, că este apt, că este născut legitim și că este de neam german” (doc. 73).

O explicație fundamentată a excluderii maghiarilor din breslele brașovene de la începutul veacului al XVI-lea ar necesita mai multe cercetări, extinse la nivelul întregii Transilvanii. Totuși am găsit o motivație în statutul breslei tâmplarilor, pictorilor și sculptorilor în lemn din 1523: „De asemeni, să nu fie primit în viitor la meșteșug vreun ucenic maghiar. De asemeni, pe viitor să nu fie primit nici un meșter maghiar în vreo breaslă a meșteșugului nostru din cauză că maghiarii și germanii rareori trăiesc pașnic unii cu alții” (doc. 76).

Prevederile acestor statute erau puse în aplicare cu strictețe, după cum se poate vedea din documentul pe care îl reproduc integral în continuare:

„1558 Legitimarea fiului lui Vincențiu, vicecastelan al cetății Bran.

În lunea înainte de sărbătoarea tuturor sfinților, domnii staroști și bătrâni ai breslei țesătorilor de lână au compărut în fața domnilor senatori în casa sfatului și au întrebat dacă să primească în breasla lor pe fiul lui Incze pârcălabul. Drept urmare domnii mei au cercetat cu sârguință originea sa și au aflat că Incze din partea mamei este de origine germană și din partea tatălui un șcheian adevărat, care de asemenea sunt de credință creștină și luând în considerare pe Dumnezeu și dreptatea sa, senatorii au pronunțat țesătorilor de lână care au fost prezenți în locul întregii bresle, că el corespunde breslei și să-l primească și să-l trateze potrivit dreptului de breaslă.”(doc. 124)

Cel puțin la Brașov nu prea se verifică teoria cu lipsa conștiinței naționale la 1500.

Autor George Damian