MAE! Infernul a trecut, ignoranța a rămas! Oasele a zeci de mii de soldați români dați dispăruți, strigă lângă Kirov, 800 km de Moscova

România comunistă a ales să îndese în malaxorul uitării carnea și oasele sutelor de mii de tineri duși cu forța dincolo de Nistru. Cărțile de istorie nu conțineau o frază despre morții români de la Stalingrad sau din Crimeea. Tendința a continuat și după 1989 și, mai revoltător, este întreținută și de tehnocrații aflați acum la guvernare.

Orașul Kirov (Rusia) aflat la 800 de Km de Moscova

Din nefericire pentru ei, undeva în cernoziomul rus, țăndările acelea de oase încă există. Carnea a putrezit, dar ciolanele albe de Ioni, Mihai, Constantini încă așteaptă ziua dezvelirii tainei morții lor. Joi (15 septembrie 2016), presa italiană a anunțat descoperirea unei gropi comune, la periferia orașului Kirov (800 de kilometri nord-est de Moscova), în care se află între 15.000 și 20.000 de schelete de soldați morți în primele luni ale anului 1943. Din primele cercetări, au fost stabilite naționalitățile victimelor. Sunt italieni, germani, unguri și români.

Cei prăbușiți și rămași în urmă erau miruiți cu un glonț în frunte de santinelele sovietice. Supraviețuitorii epuizați de marșul prin viscol erau înghesuiți în bou-vagoane tencuite de gheață. În cartea “Sacrificiu în stepă”, Adolfo Tosello, un vânător de munte italian luat prizonier, povestește experiența drumului spre lagărul Piniug, de lângă Kirov, orașul lângă care a fost făcută recenta descoperire macabră. La îmbarcare, în vagonul său erau 70 de oameni. La sosire, jumătate erau morți:

“După o vreme, nimeni nu le mai dădea atenție celor care mureau. Supraviețuitorii spuneau: “A murit ăla”. Îl luam și îl puneam pe grămada de cadavre adunată într-un colț, la fel cum arunci gunoiul. Încercam să le aflăm numele, să le salvăm plăcuțele cu nume, dar apoi în lagăr autoritățile ne-au percheziționat și ne-au luat tot. Numele scrise pe o bucată de hârtie și plăcuțele de identitate au dispărut”.

Radu Mărculescu scrie și el despre înghesuiala, mizeria, păduchii, peștele sărat (siliotka) și pesmeții uscați (suhari) din vagoanele pentru animale cu care au fost transportați săptămâni de-a rândul. Și mai scrie despre moarte: “Evada aproape în fiecare noapte câte unul din vagonul realității, lăsându-și zălog trupul stors de suferință. (…) Apoi, la vreo stație oarecare, se deschidea ușa și în dreptul ei apărea convoierul întrebând câți oameni au murit as’noapte. “Unu”, răspundea corul… “Malo (puțin), replica acesta dojenitor. În vagonul alăturat au murit cinci”, ne spunea el cu tonul unei provocări la o întrecere socialistă: care din vagoane să dea cea mai mare producție de morți pe noapte”.

Morții din aceste vagoane erau aruncați la sosire în gropi comune. La fel se întâmpla și cu cei secerați ulterior în lagăre, de inaniție și de boli. Ce au găsit cercetării ruși la periferia orașului Kirov este doar o mică parte din rămășițele trecerii prin iad a aproape un milion de de oameni, cândva, acum 73 de ani.

Infernul a trecut, ignoranța a rămas, însă, la fel. Gianfranco Simonit, cercetătorul italian alertat de descoperire de o asociația maghiară, a declarat că Ambasada Italiei din Rusia a fost informată despre descoperire în luna iunie (2016), la fel și reprezentanțele diplomatice ale Germaniei, Ungariei și României.

Publicarea acestei informații pe site-ul Ministerului de Externe ar fi interesat direct sute de mii de români. Zeci de mii de soldați dați dispăruți pe frontul de Est nu au nici acum un mormânt, iar numele lor sunt pomenite duminica în biserici de copiii lor sau de nepoți. Unii dintre ei au fost înghițiți de groapa hapsână de lângă Kirov, iar viziunea magică a regizorului italian Vittorio de Sica i-a transformat în flori ale soarelui.

Pentru toate experiențele traumatizante descrise mai sus, Ministerul de Externe era dator să informeze publicul despre descoperirea macabră. De asemenea, era obligat să întreprindă o acțiune de centralizare a numelor soldaților rămași dispăruți acum peste șapte decenii, în încercarea de a le contacta urmașii.

Deocamdată, românii au aflat știrea de la alții, ca de obicei.

Actualul ministru de Externe,Lazăr Comănescu, a fost diplomat și în România comunistă care și-a negat o bucată de istorie.

Unele obiceiuri pur și simplu nu dispar niciodată… materialul integral pe Gandul.info

romaniabreakingnews.ro