Istoria lui Ștefan cel Mare s-a rescris pe malul Nistrului. Cetatea Soroca a renăscut după zeci de ani. Refăcută cu fonduri europene, vechea fortăreață a revenit acum la imaginea de altădată. Mii de oameni au venit s-o admire chiar din prima zi.
Fortăreața de la porțile Europei, cum mai este numită Cetatea Soroca, a devenit, pe buna dreptate, un punct de atracție pentru turiștii din întreaga lume.
De la eveniment nu au lipsit nici oficialitățile: președintele Moldovei si alți demnitari au intrat în fortăreață păziți de zeci de bodyguarzi.
În apropierea Cetății Soroca a fost inaugurat și Orășelul European. Miile de vizitatori au putut descoperi traditiile din fiecare țară membră a Uniunii Europene.
Restaurarea și reabilitarea bijuteriei medievale de pe malul Nistrului face parte dintr-un proiect transfrontalier finanțat de Uniunea Europeană. Două din cele trei milioane de euro din valoarea totală a proiectului i-au revenit Republicii Moldova.
De circa un an și jumătate, Cetatea Sorocii – fortăreața de pe malul Nistrului care se numără printre principalele atracții turistice ale Republicii Moldova – este în proces de restaurare. Muncitorii lucrează de zor, astfel încât, în luna mai cetatea să-și redeschidă larg porțile, iar vizitatorii să poată admira arhitectura fortăreței așa cum a fost gândită încă de Domnitorul Ștefan cel Mare și Sfânt.
Restaurarea Cetății Soroca face parte din proiectul transfrontalier „Bijuterii medievale” – în valoare de trei milioane de euro, finanțat din fonduri europene – în care mai sunt incluse cetățile Hotin din Ucraina și Suceava din România.
Acoperișul de șindrilă de pe turnuri îi dă un suflu nou cetății. Și nu o spun eu, un simplu vizitator care vine rar pe aici, ci muncitorii, care menționează că șindrila a fost aleasă special pentru a-i reda Cetății Sorocii un aspect medieval.
Cetatea Sorocii este închisă pentru vizitatori încă din august 2013, când muncitorii – în mare parte, specialiști din România – au purces la restaurarea fortăreței. Inițial, redeschiderea cetății era planificată pentru luna mai 2014, însă lucrările au decurs mai anevoios decât s-a planificat, motiv din care proiectul a fost extins cu un an.
Materia primă a fost adusă din România
Ion Boghean, șeful formației de restauratori din România, ne povestește că, inițial, au fost consolidate și acoperite cu șindrilă turnurile cetății. „Toată materia primă – atât cimentul făcut special pentru a conferi pereților un aspect arhaic, cât și șindrila – a fost adusă de peste Prut. A fost o procedură mai complicată, scândura pentru șindrilă fiind pregătită chimic pentru a rezista în timp”, ne-a explicat specialistul.
Surse: stiri.tvr.ro, diez.md prin romaniabreakingnews.ro