ROMÂNIA BREAKING NEWS

La Vinnița se deschide un centru de cercetare a relațiilor ucraineano-române și ucraineano-moldovenești

La Vinnița se deschide un centru de cercetare a relațiilor ucraineano-române și ucraineano-moldovenești

Universitatea Pedagogică de Stat “M. Koțiubinski” din orașul ucrainean Vinnița și Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași vor semna un acord de cooperare în vederea înființării, la Vinnița, a unui centru de cercetare a relațiilor ucraineano-române și ucraineano-moldovenești – transmite portalul de știri “Moia Vinnița”.
Potrivit sursei menționate, o decizie în acest sens a fost luată în timpul unei vizite pe care o delegație de oficiali din Vinnița, condusă de guvernatorul Valerii Korovii, a efectuat-o recent la Iași, unde au avut loc mai multe întrevederi între oficiali ucraineni și reprezentanți din județ. Astfel, s-a decis că, în luna aprilie a acestui an, rectorul Romania_UcraianaUniversității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, însoțit de o delegație română, va merge la Vinnița, pentru a semna documentul de cooperare cu reprezentanții Universității Pedagogice de Stat “M. Koțiubinski”.
La întâlnirile cu delegații de la Vinnița a participat întreaga conducere a județului Iași: vicepreședinții Consiliul Județean Iași, Victor Lupu și Alin Aivănoaiei, secretarul Consiliului Județean Iași, Lăcrămioara Vernică, prefectul județului, reprezentantul Guvernului României, Marian Grigoraș, președintele comunității ucrainene din Iași, Victor Grigorciuk, și reprezentanții mai multor instituții oficiale județene.
În cadrul întrevederilor cu oficialii din Ucraina, aceștia din urmă au fost informați de către vicepreședintele Consiliului Județean Iași, Victor Lupu, în legătură cu situația economică din regiune și proiectele de investiții realizate pe teritoriul județului, reiterând, totodată, interesul părții române pentru a continua dezvoltarea cooperării cu regiunea ucraineană Vinnița. Prefectul județului, Marian Grigoraș, de asemenea, a asigurat partea ucraineană de disponibilitatea Guvernului român de a oferi sprijin deplin unei astfel de cooperări.
La rândul său, președintele Administrației Regionale de Stat Vinnița, Valerii Korovii, și-a exprimat speranța că vizita la Iași va reprezenta un nou pas pentru aprofundarea relațiilor de afaceri dintre regiuni și o oportunitate excelentă pentru locuitorii regiunii Vinnia de a stabili noi contacte și de a face cunoștință cu cea mai bună experiență de atragere a investițiilor în economia regiunii. Totodată, guvernatorul regiunii Vinnița a subliniat necesitatea de a stabili parteneriate la nivel de departamente, universități și instituții sau specialiști din diverse domenii, pentru a împărtăși experiența practică și pentru a atrage granturi din partea Uniunii Europene.
“Suntem interesați de experiența României în reformarea sectorului financiar, economiei și depășirea situațiilor de urgență, precum și privind funcționarea instituțiilor sociale. Suntem, de asemenea, interesați de stabilirea cooperării între unitățile administrativ-teritoriale ale celor două regiuni partenere, așa că, pentru 2016, planificăm mai multe vizite ale unor reprezentanți de departamente pentru a face schimb de experiență cu colegii lor din Iași” – a declarat președintele Administrației Regionale de Stat Vinnița.
Valerii Korovii a mai remarcat potențialul puternic al companiilor din Vinnița și dorința acestora de a-și îmbunătăți și de a-și crește nivelul de activitate. Prin urmare, guvernatorul și-a exprimat interesul pentru aprofundarea relațiilor economice, găsirea de noi parteneri comerciali și atragerea investițiilor în regiune.
Publicat de romaniabreakingnews.ro/TOCpress: La Vinnița se deschide un centru de cercetare a relațiilor ucraineano-române și ucraineano-moldovenești

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: