29 Iulie Sărbătorirea Zilei Imnului Național
Simbol național, Imnul este un permanent îndemn adresat tuturor românilor de a menține starea de veghe necesară păstrării demnității, spiritului de sacrificiu și solidarității naționale.
Respect memoriei tuturor celor care s-au jertjit pentru idelurile naționale!
La mulți ani români, la mulți ani România!
Data de 29 iulie a fost proclamată, în conformitate cu Legea nr. 99/1998, Ziua Imnului Național al României – ‘Deșteaptă-te române!’, simbol al unității Revoluției Române de la 1848.
La 29 iulie 1848, ‘Deșteaptă-te române!’ a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. La originea Imnului Național al României se află poemul patriotic ‘Un răsunet’ de Andrei Mureșanu, publicat în numărul iunie-iulie 1848 al suplimentului ‘Foaie pentru minte, inimă și literatură’, pe o melodie culeasă de Anton Pann.
Conținutul profund patriotic și național al poeziei a fost de natură să însuflețească numeroasele adunări ale militanților pașoptiști pentru drepturi naționale, mai ales din Transilvania, Nicolae Bălcescu numind acest imn ‘o adevărată Marsilieză românească’.
Interzis de regimurile totalitare, timp de aproape o jumătate de secol, ‘Deșteaptă-te române!’ a fost ales imediat după decembrie 1989 Imnul Național al României, fiind consacrat prin Constituția din 1991.
Conform Constituției României, Imnul Național este considerat simbol național, alături de drapelul tricolor, stema țării și sigiliul statului.
Ceremonia militara dedicata Zilei Imnului National se desfasoara azi 29 iulie începând cu ora 9.00, in Piata Tricolorului din fata Palatului Cercului Militar National din Capitala.
„Activitatea cuprinde un ceremonial religios de binecuvantare si rugaciune pentru poporul roman, alocutiuni privind simbolistica versurilor imnului national al Romaniei, un spectacol de cantece patriotice si un exercitiu de manuire a armamentului individual”, informeaza un comunicat al Ministerului Apararii Nationale (MApN) citat de Agerpres.
In celelalte garnizoane din tara, militarii vor lua parte la ceremoniile publice dedicate Zilei Imnului National, organizate in colaborare cu autoritatile publice locale.
Viceprim-ministrul pentru securitate nationala, Gabriel Oprea, ministrul Afacerilor Interne, participa la ceremonia publica prilejuita de Ziua Imnului National al Romaniei.