La Mulți Ani dragi români, este prima zi a anului, ziua Sfântului Vasile. Dacă ninge, anul va fi îmbelșugat, dacă e senin, oamenii vor fi sănătoși

La Mulți Ani dragi români, este prima zi a anului, ziua Sfântului Vasile, unul dintre sfinții care au făcut minunile cele mai mari, păzitor de duhuri rele, când, potrivit tradiției, dacă ninge, anul va fi unul îmbelșugat, iar dacă este senin și geros, oamenii vor fi sănătoși.

Acest intre Sfinti, Parintele nostru Vasilie cel Mare a trait intre anii 330-379, in vremea Sfantului si marelui imparat Constantin si, pana in zilele imparatului Valens, cel cazut in ratacirea lui Arie. S-a nascut in Cezareea Capadochiei, din parinti dreptcredinciosi si instariti, Emilia si Vasilie, tatal sau fiind un luminat dascal in cetate.

Iubitor de invatatura si inzestrat pentru carte, Sfantul Vasilie si-a imbogatit mintea cercetand, rand pe rand, scolile din orasul sau Cezareea, apoi din Bizant, mergand pana si la Atena, cea mai inalta scoala din timpul sau, unde a intalnit pe Sfantul Grigorie de Nazians, cu care a legat o stransa si sfanta prietenie.

A fost inaltat la scaunul de Arhiepiscop al Cezareei in anul 370, in vremuri grele pentru Biserica, cand ereticii lui Arie si Macedonie izbutisera sa aiba de partea lor pe insusi imparatul Valens. Sfantul Vasilie a dus o lupta apriga, cu scrisul si cuvantul, luminand crestinatatea si aparand dogma Sfintei Treimi. Si-a atras mania imparatului si a suferit multe prigoniri din partea lui, pentru apararea acestei dogme de capetenie a crestinatatii.

Sfantul Vasilie a indreptat si unele lipsuri ale monahismului din timpul sau, chemandu-i pe moanahi sa se nevoiasca nu numai in folosul mantuirii persoanale, ci si in folosul aproapelui. Este cel dintai ierarh care a intemeiat, pe langa Biserica, azile si spitale, in ajutorul celor saraci si neputinciosi, indemnand pe cei insatariti sa foloseasca avutiile lor, ajutand pe cei nevoiasi si lipsiti.

S-a mutat catre Domnul la varsta de 50 de ani, in ziua de 1 ianuarie, plans de credinciosi si de necredinciosi, care-l iubeau si-l cinsteau pentru bunatatea si intelepciunea lui. Cei zece ani ca arhiepiscop in Cezareea Capadochiei i-au fost deajuns, pentru ca el sa intre in istorie cu numele de Sfantul Vasile cel Mare. Pentru rugaciunile lui, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin. (sfantulvasilecelmare.info)

Vasile cel Mare (330-379), unul dintre cei trei Parinti capadocieni si singurul care s-a bucurat de cinstea de a fi numit „cel Mare„, si aceasta datorita darurilor speciale cu care a fost inzestrat: mare personalitate ecclesiastica, organizator, excelent exponent si aparator al invataturii crestine ortodoxe, parinte al monahismului rasaritean, reformator al liturghiei. S-a nascut la anul 330, in Capadocia, intr-o familie vestita pentru nobletea, bogatia materiala si spirituala si credinta ei cu totul deosebita. Temelia educatiei sale este pusa de tatal sau, Vasile, profesor de retorica la Neocezareea in Pont, fiu al Sf. Macrina cea Batrana, si elev al Sf. Grigorie Facatorul de Minuni. Doi dintre fratii sai au ajuns episcopi alaturi de el: Grigorie de Nyssa si Petru II de Sebaste, iar sora sa, Sf. Macrina cea Tanara, a ajuns un model de viata ascetica. Dupa ce a studiat la Cezareea Capadociei, la Constantinopol si Atena, insusindu-si si aprofundand tot ceea ce era mai bun din cultura pagana, revine in tara in 356 si devine profesor de retorica.

Nu dupa multa vreme, paraseste cariera de profesor pentru a imbratisa viata monahala. Primul pas pe care il face este de a se boteza.

Apoi porneste intr-un pelerinaj, care il duce in marile centre de traire ascetica din Egipt, Palestina, Siria si Mesopotamia, pentru a-i cunoaste pe marii traitori asceti ai vremii, in cele din urma se stabileste ca sihastru pe malul raului Iris de langa Neocezareea (358). Nu dupa mult timp, in jurul sau se aduna o multime de ucenici, punandu-se astfel temeliile primei comunitati cenobitice. In 358 este vizitat de Grigorie de Nazianz, cu care legase o trainica prietenie, in timpul studiilor la Atena, si impreuna redacteaza Filocalia, o colectie de texte din scrierile lui Origen. Totodata, Vasile concepe setul de Reguli monahale (Regulele mari si mici) care vor avea un mare impact asupra organizarii si dezvoltarii monahismului cenobitic in Biserica Rasariteana. Totodata, infiinteaza o serie de manastiri care vor urma regulele intocmite de el. Eusebiu, episcop de Cezareea, sesizand aptitudinile deosebite ale lui Vasile, il convinge sa primeasca harul preotiei. Este hirotonit in 364. Vasile se dedica trup si suflet noilor sale indatoriri, fiind un bun sfatuitor, remarcabil exeget al Sfintelor Scripturi, stalp al credintei si sprijinitor al Bisericii. Dupa moartea lui Eusebiu in 370, este numit succesor al acestuia in scaunul episcopal de Cezareea, mitropolit de Capadocia si exarhal diecezei politice a Pontului. Constient de importanta misiunii sale, Vasile s-a ostenit sa fie la inaltimea raspunderilor care ii reveneau.

A incercat sa curme schismele si ereziile din intregul Rasarit crestin, prin cuvantari unite cu actiuni, prin tratate polemice, prin legaturi practice cu toti, cautand pe unii, trimitand pe altii, apeland, avertizand, blamand, cenzurand, aparand popoarele, cetatile, pe particulari, ajutand pe cei saraci, pe bolnavi si napastuitii soartei. El creeaza un complex de asistenta sociala langa Cezareea, supranumit Vasiliada, pe care Sf. Grigorie il asaza mai presus de cele sapte minuni ale lumii, in materie de credinta, il infrunta direct pe imparatul Valens, sprijinitor al arianismului si pe trimisii sai. Pentru el, succesul Bisericii era strans legat de unitatea ei. In acest sens, s-a straduit sa mentina relatii bune cu Biserica Romei. Personal i s-a adresat papii Damasus, descriind situatia dificila a Bisericii din Rasarit si invitandu-l la un contact direct cu aceasta. Din nefericire, unitatea dintre Rasarit si Apus nu putea fi realizata din pricina disputei legate de cearta dintre Paul in si Meletie pentru scaunul de Antiohia, mai exact, care dintre ei era ocupantul legal al scaunului episcopal antiohian. Apelurile facute de catre Vasile la Alexandria si Ia Roma, nu au dat nici un rezultat, mai ales pentru ca ierarhia apuseana era impotriva lui Meletie, favorizat de Vasile, recunoscandu-l pe Paulin.

In planul controverselor teologice, Vasile s-a confruntat cu aripa extremista a arienilor, condusi de catre Eunorriiu, cat si cu pnevmatomahii, care negau dumnezeirea Duhului Sfant. Dupa cum era de asteptat, activitatea deosebita pe care Marele Vasile a desfasurat-o, nu a fost vazuta pretutindeni cu ochi buni. in unele cercuri a fost suspectat de apolinarism, pentru ca a corespondat cu Apolinarie si ca ar fi accentuat mai mult unitatea Persoanei lui Hristos, decat separarea celor doua firi. Cu toate acestea, el si-a dus misiunea la bun sfarsit, adormind intru Domnul la l ianuarie 379, fara a vedea rezultatele stradaniilor sale concretizate in convocarea si tinerea sinodului ecumenic de la Constantinopol, din 381/2, prin care se pune virtual capat ereziei ariene. Opera scrisa completeaza excelent portretul Sf. Vasile. Desi adeseori s-a accentuat doar latura sa de organizator, diplomat, sau administrator bisericesc, activitatea sa literara il dezvaluie in plinatatea maretiei sale. Opera sa s6risa a fost apreciata atat de cei educati, cat si de cei mai putin educati, de crestini, dar si de pagani. Vasile a abordat dintre cele mai variate teme: dogmatice, ascetice, pedagogice si liturgice. Din fericire cea mai mare parte a productiei sale literare s-a pastrat.

Dintre lucrarile dogmatice prima si cea mai veche este Adversus Eunomium, conceputa in trei carti si scrisa intre anii 363-365. Titlul grecesc al acestui tratat indica faptul ca, in realitate lucrarea Sf. Vasile este o respingere a Apologiei lui Eunomiu, episcop de Cyzic, conducatorul gruparii extremiste ariene a anomoienilor. A doua scriere dogmatica este indreptata impotriva unei alte erezii, a pnevmatomahilor, si este intitulata: Despre Duhul Sfant. Acest tratat pnevmatologic argumenteaza in esenta consubstantialitatea Fiului si a Duhului Sfant cu Tatal, in virtutea careia Persoanelor Sfintei Treimi li se cuvine cinstire egala. Scrierile ascetice atribuite lui Vasile sunt adunate intr-un corp de treisprezece lucrari, dintre care insa unele nu sunt scrise de el si apartin, dupa cate se pare, lui Didim cel Orb. Acest segment  literar cuprinde  optzeci  de Reguli morale, fiecare regula fiind bazata pe un citat noutestamentar. Colectia se adreseaza tuturor crestinilor, desi tinta finala a normelor ramane trairea ascetica. Aceste norme au fost scrise de Sf. Vasile in perioada sederii sale in asezamantul monahal de pe malul raului Iris si in timpul vizitei Sf. Grigorie de Nazianz.

Fiecare element are calitati proprii, si se afla intr-o relatie de permanenta interpatrundere, care produce varietatea uluitoare de combinatii din care sunt create fiintele sensibile. Pe langa elementele stoice si aristoteliciene prezente in aceasta viziune, intervine ca adevar revelat, postularea „apelor deasupra firmamentului„. Alexandrinii au interpretat acest lucru alegoric, ca fiind vorba de lumea sensibila, separata de cele sensibile prin Firmament, sau Primul cer. Vasile abordeaza o interpretare literala, sustinand ca Moise era preocupat doar de universul fizic. Existenta apei deasupra Firmamentului are scopul de a separa elementul foc si a preveni in acest fel  conflagratia  stoica . Omiliile la Hexaemeron demonstreaza ca adevarul descoperit de mintea omului nu se deosebeste, in limitele proprii, de adevarul revelat de Scriptura.

Aceasta dezvaluie adevarurile  inaccesibile mintii umane: natura Iui Dumnezeu, total incomprehensibila pentru om, precum si principiile fundamentale ale lumii sensibile si ale celei inteligibile. Tema incom-prehensibilitatii naturii divine era elementul de discordie intre Capadocieni si Eunomiu, reprezentant al arienilor, care sustinea, urmand lui Aetius, ca ratiunea este egala ca valoare si putere revelatiei si, in consecinta, cele descoperite de revelatie despre natura divina sunt accesibile ratiunii.

Pentru Vasile, daca sustinem ca ceea ce cunoastem despre Dumnezeu este esenta Sa si daca il cunoastem ca Tata, Fiu si Duh Sfant, atunci fiecare din acestia este esenta Sa; insa, pe de alta parte, noi deducem ca Dumnezeu nu este mai mult decat Treime si ca, prin urmare, toate   numele   care   ii   sunt  date   de Scriptura dincolo de acestea Trei, trebuie sa fie simple metafore. Modul de abordare a cunoasterii lui Dumnezeu il duce pe Vaslie la examinarea problemei Numelor divine. El descifreaza doua categorii de nume: cele care afirma ceea ce Dumnezeu nu este (nascut, creat) si ceea ce este (drept, judecator, creator).

Revelatia ne-o dezvaluie ca „lume angelica„, in afara timpului, fara insa a fi parte din absoluta vesnicie a lui Dumnezeu, ci din acea vesnicie care ii revine in virtutea starii de creatie, caci aion exclude chiar si activitatea intelectuala a omului de a fi infinita. Lumina este mult mai generala decat timpul, caci acesta se gaseste doar in lumea sensibila, intrucat nu este limitata Ia timp, lumina a fost imprastiata in momentul creatiei.  Firmamentul actioneaza ca o bariera intre lumea inteligibila si cea sensibila, el putand fi patruns de lumina, dar nu si de timp, care nu poate trece dincolo de el. Limitat de Firmament, timpul este principiul lumii sensibile si de aceea poate fi accesibil ratiunii mult mai usor decat cele inteligibile, in plus, intrucat timpul este rasadul vesniciei, el se aseamana cu ea; continutul lumii temporale fiind o copie a ei in acest mediu extins al prototipului neextins, dupa cum  acesta este,  la randul  lui, expresia   Gandurilor   Mintii    divine. Astfel, intregul univers este legat intr-un tot unitar printr-un lant al asemanarii si dezvaluie o simpatie armonica.

Mostenirea literara a Sf. Vasile este deosebit de vasta, marturie fiind cele patru volume din editia Migne (39-42), iar gandirea sa inglobeaza o mare varietate de idei si probleme, vitale si folositoare pentru invatatura dogmatica a Bisericii, pentru viata religios-morala a crestinilor si, nu in ultimul rand, pentru activitatea sociala a Bisericii. Primul dintre „Cei trei mari dascali ai lumii crestine si ierarhi„, el insumeaza adevarata perenitate a Bisericii privita din pespectiva slujirii preotesti. – Extras din cartea Prof. Dr. Remus Rus – Dictionar enciclopedic de literatura crestina din primul mileniu, Editura Lidia și publicat pe cuvantulortodox.ro

Particele din moastele Sfintului Vasile se afla in Biserica Paraclisului Patriarhiei (Dealul Patriarhiei), alaturi de o particica din Sf. Cruce pe care a fost rastignit Hristos.

Publicat de romaniabreakingnews.ro