ROMÂNIA BREAKING NEWS

La mulți ani celor ce servesc „Pumnii de oțel” ai României! Azi este ziua tanchistilor

La mulți ani celor ce servesc „Pumnii de oțel” ai României! Azi este ziua tanchistilor

1 August 2014 – 95 de ani de la înființarea armei tancuri

1 August 1919 a fost constituit primul batalion de tancuri sau care de luptă din Armata Română, unitatea având garnizoana în Mihai Bravu. Încă din primăvara anului 1919, Ministerul de Război își propusese să înființeze atât o școală, cât și un batalion de care de luptă, lucru consfințit prin contractul încheiat de guvernul român cu cel francez.

La 1 ianuarie 1921, prin Înalt Decret nr. 5488 din 25 decembrie 1920 s-a trecut la înființarea primei unități de tancuri din armata română, prin transformarea Batalionului Carelor de Luptă în Regimentul Carelor de Luptă, garnizoana acestei unități fiind în orașul Târgoviște.

După o existență zbuciumată, dar neîntreruptă de 84 de ani, perioadă în care a cunoscut atât gloria pe câmpurile de luptă în al doilea război mondial, cât și numeroase transformări structurale, la data de 30 aprilie 2005 unitatea a fost desființată.

Răspunzând provocărilor mediului de securitate precum și actualelor orientări în domeniul securității și siguranței naționale, la 1 octombrie 2009, pe locul și din “cenușa” celebrului Batalion 1 Tancuri “Vlad Țepeș”, a luat ființă Batalionul 114 Tancuri “Petru Cercel”, unitate care continuă tradițiile armei tancuri pe meleagurile dâmbovițene.

Cu speranță și cu încredere într-un viitor mai bun pentru Armata Română, în general și pentru tanchiști, în special, urez acestora, fie ei activi, în rezervă sau în retragere, veteranilor și tuturor simpatizanților, de ziua armei tancuri, sănătate, succese, bunăstare, recunoașterea pe care o merită din plin și viață lungă.  rumaniamilitary.ro

Video: aplicațiile realizate de o  brigadă de tancuri a Armatei Române de curând în Germania  „2014 – Combined Resolve II”

Румынские танки TR-85M1 в Германии / НАТО ( Rușii „foarte atenți”, au publicat pe youtube un video inedit)

2014 – Combined Resolve II – Rumänischer TR 85M1

Gl. Bg. (r) Grigore-Marcel POP

După evenimentele din Decembrie 1989, arma tancurilor a cunoscut reduceri semnificative, ca de altfel întreaga oștire, în concordanță cu noua situație internațională și potrivit tratatelor semnate și de țara noastră. Totuși, tanchiștii noștri în cadrul unităților de tancuri rămase compensează numărul printr-o pregătire corespunzătoare, prin profesionalism și dăruire, prin dotarea cu tancul românesc TR-85-M1 „BIZONUL”, asigurînd îndeplinirea misiunilor specifice și rolul de forță credibilă și de descurajare pe care l-au îndeplinit și în trecut.

Trăim vremuri de umilință cumplită și nemeritată pentru oștirea română, tot felul de impostori neaveniți, oameni cu studii îndoielnice făcute prin corespondență, care nu au nici o legătură cu armata și o disprețuiesc au pătruns prin fraudă în rîndul cadrelor militare, al generalilor, al corpului ofițeresc și al subofițerilor, subminînd prestigiul armatei. Pare o acțiune premeditată și concertată de a lovi în demnitatea și imaginea armatei, aruncînd în derizoriu o ierarhie strictă, factorul de rezistență, de coeziune, de disciplină care dă puterea de luptă a oricărei oștiri.

Cerem ca factorii de decizie responsabili să ia imediat măsurile reparatorii care se impun.
În concluzie, toate acestea trebuie să ne facă să reflectăm la modul cum ne raportăm la adevăratele interese, la instituțiile fundamentale și la valorile care ne-au asigurat supraviețuirea ca neam.
Închei cu acest ultim îndemn pentru toți cititorii și pentru camarazii de arme. Fie ca această aniversare să vă întărească încrederea în viitorul armei tancuri, al armatei române și în înțelepciunea celor care sunt responsabili de destinele țării și ale oștirii. Tuturor tanchiștilor și militarilor români activi, veterani și în rezervă, din partea conducerii A.N.C.M.R.R. Filiala Maramureș multe urări de sănătate, putere de muncă, demnitate, onoare și succese pe toate planurile.

La mulți ani!
Gl. Bg. (r) Grigore-Marcel POP (graiul.ro)

 

 

Foto: M.Ap.N.  2014 – Combined Resolve II

 „1 August 2014 – 95 de ani de la înființarea armei tancuri” -Foto: Cristian Surugiu

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: