ROMÂNIA BREAKING NEWS

Kosovo trebuie recunoscuta de Romania pentru ca problema albaneza este o chestiune coloniala! Scrisoare deschisa catre premierul Romaniei, Victor Ponta

Titlul original: „Kosova trebuie recunoscuta de Romania pentru ca problema albaneza este o chestiune coloniala!”

Scrisoare deschisa catre premierul Romaniei, Victor Ponta

Domnule prim-ministru Victor Ponta!

In privinta declaratiilor MAE in dezbaterea „Kosovo, principii contra pragmatism, ca pozitia Romaniei nu s-a moficat ci <<s-a actualizat>>, ar trebui spuse cateva chestiuni care tin de principii si de pragmatism.
Din titlul dezbaterii se sugereaza ca o recunoastere a independentei Kosova ar fi impotriva principiilor internationale si juridice. Aceasta am inteles ca a fost si concluzia dezbaterii.
Consider ca un astfel de punct de vedere este fals. Din punct de vedere istoric, nu numai Kosova de astazi, ci vilayetul Kosova sub cucerirea otomana a trecut sub colonizarea sarba prin forta si violenta. Chestiunea albaneza, inca deschisa astazi, este o chestiune coloniala.
Conform tuturor documentelor ratificate de organele Organizatiei Natiunilor Unite, principiul autodeterminatii, ca o categorie umana si politica, fara nici o nota de subsol si ambiguitate, este si ramana un drept moral si legal, care defineste dreptul oricarui popor de a fi decide asupra sortii sale. Si orice populatie specifica si identificabila, are dreptul de a decide viitorul sau prin referendum. Oricare rezultat al acestei forme democratice este respectiv si moral legitim.
Conceptul dreptului pentru autodeterminare intra in conflict si este in tensiune continua cu „principiul” mai vechi al respectarii „integritatii teritoriale”. Extremistii integritatii teritoriale neaga sau impiedica dreptul la autodeterminare al popoatelor. Acolo unde nu le convine, sustin si impiedica dreptul la autodeterminare al popoarelor; incalca flagrant libertatea individuala si colectiva a popoarelor si justifica dominatia asupra lor, afirmand totodata ca autodeterminarea creaza insecuritate daca se aplica in practica. Aceste cercuri politice nu sunt in situatia de a accepta (din cauze de interese cunoscute) ca principiul autodeterminarii nu este un concept destabilizator.
„Autodeterminarea si democratia sunt madularele unui trup. Daca democratie inseamna guvernarea poporului de catre popor, principiul autodeterminarii impiedica dominatia unui popor asupra altuia. Si aici sta apelul lui de lunga durata al acestui principiu (Nedesan Satyendra in cartea „De ce desprinderea”).
Teoria Dreptului International arata ca operatiunea coloniala moderna se poate dezvolta in cateva directii:
a) Din punctul de vedere politic, operatiunea se desfasoara cu mijloace armate sau subversive, impotriva popoarelor care nu au pus in pericol cu nimic securitatea statului agresor. Agresiunea are ca scop dominatia pentru profituri speciale de natura economica a statelor respective.
b) Din punct de vedere economic este un jaf economic ce depinde de interesele exclusive ale metropolei, care dezorganizeaza economia traditionala, micsorand la o baza mizerabila viata poporului, corodand structurile sociale si sistemul de valori al sau
c) Avem fenomenul sevilismului clasei conducatoare, care este degradat si corupt prin insusi statutul de „intermediar” al exploatarii coloniale. Acest proces aduce intr-o situatie de mizerie pe omul simplu, adica pe majoritatea populatiei autohtone. Totodata, slabeste autoritatea conducatorilo locali, lucru care micsoareaza pentru o perioada lunga si posibilitatea impotrivirii fata de dominatorii straini;
d) Retorica colonizatorilor este la o scala de superioritate. Scopul cuceririlor se mascheaza printr-o propaganda agresiva, careia i se da chiar culori umaniste: cica ar stabili ordinea si legea in locuri necivilizate, ca ar schimba conducatorii nepotriviti ai popoarelor ocupate etc. etc. Si dupa colonizarea sa, populatia autohtona este obligata sa se „civilizeze” printr-un fenomen de devastare a popoarelor si culturilor diferite,insotite de fenomene represive si nimicitoare, este un cataclism adevarat si o amenintare permanenta pentru pacea mondiala…

In acest camp politic, consider si voi argumenta ca si chestiunea albaneza este o chestiune coloniala si, ca atare, se cere o solutionare dreapta.
Poporul albanez, dupa o cucerire tiranica de 500 de ani a Imperiului Otoman, dupa razboaie si revolte violente, a iesit din aceasta dominatie cu pierderea a circa 70% din teritorii, cu o economie arsa si jefuita pana in madulare, cu o populatie omorata si taiata. Si ca premiu pentru razboaiele eroice in iteresul pacii si dreptatii pentru intreaga regiune a Balcanilor, cu ajutorul puterilor de decizie ale timpului, i s-au revarsat peste cap patru state vecine (Grecia, Bulgaria, Serbia si Muntenegru) care au imbucatelit teritoriile albaneze dupa poftele lor soviniste, omorand, masacrand, desproprietarind, exiland in Turcia mai mult de jumatate din populatie.
Statul modern sarb, incepand din mijlocul secolului XIX, a desfasurat o politica expansionista asupra teritoriilor albaneze, si o politica ultra nationalista si agresiva asupra poporului albanez in special Aceasta politica a fost sintetizata prin proiectul fascistoid „Narçetanije, al ministrului de externe sarb din acel timp, Ilija Garashin. Prin aplicarea agresiva si genocidala al acestui pamflet se urmarea jefuirea a peste 2/4 din teritoriile albaneze: Toplica (fostul sangeac Nish), Sangeacul, Kosova Istorica si jumatate din Albania actuala administrativa, pana la raul Shkumbin.
Statul modern grec a pus in aplicare planul „Megali Ideja”, prin care a cucerit Chameria si partea de sud a Albaniei actuale administrative, prin care urmarea sa prinda in mainile sale cuceritoare Chameria si partea de sud a Albaniei actuale administrative, tot pana la raul Shkumbin.
Este foarte important citatul lui Jovan Cvijic care justifica politica national-agresiva si expansionaista a Belgradului prin „necesitatile” Serbiei de a avea o iesire la Marea Adriatica. „Pentru independenta sa economica, Serbia trebuie sa aiba esire la Marea Adriatica, prin coasta albaneza. Prin ocuparea acestui teritoriu, Serbia va avea toate drepturile de control a transportului in regiune” – se exprima Cvijic. Deci, este evident ca Belgradul urmarea politici de ocupatie a teritoriilor straine pentru „interese vitale” economice, desi albanezii nu i-au cauzat niciodata nici o agresiune poporului sarb. Acelasi lucru se poate spune si despre politica greaca, care nu a luat in considereare ajutorul colosal al albanezilor pentru eliberearea Greciei de dominatia otomana.
Serbia si Grecia, in continuitate au planificat planuri diversante ale serviciilor secrete impotriva teritoriilor si poporului albanez, pregatind si unitati teroriste coordonate pentru pregatirea interventiilor armate agresive. „Activitatea agentilor sarbi se va extinde, incepand de la coasta, pana in zonele Durres-ului, Elbansanului, Ohridului, Prilepului, Velesului, Shtipului, Kratovei, Xhumasului etc. Agentii sarbi vor avea drept camp de actiune aceste zone: Berat, Gorica, Manasti, Demir-Kapi, Radoviq, Razllog pana in sudul Balcanilor” (Shaban Braha, „Genocidul megalosarb si rezistenta albaneza”. „Aproape toti invatatorii si preotii sarbi sunt agenti ai sai, cara sunt pusi in serviciul Serbiei, pentru a atrage si mai mult populatia obisnuita… Cochilia ortodoxismului pravoslav ii serveste tot mai activ continutului sau, nationalismului reactionar sarb in teritoriile albaneze, unde in numele lui „Sveti Sava” se trimiteau agentii Beogradului peste tot (Shaban Braha, idem, p. 86).
Acestea recrutau vorbitori de albaneza prin provinciile albaneze, cu scopul paralizarii a oricarei rezistente viitoare fata de agresiune, cu scop de slavizare si grecizare a natiunii albaneze. „Serbia cu Grecia au ajuns la o limba comuna, ca Conventia secreta a anului 1861 va multumi pe ambele parti: Grecia va anexa Thesalia, Epirul, Macedona si peninsula Arhipelagului, in timp ce Serbia va anexa Bosnia, Hertegovina, Albania de Mijloc si Muntenegrul” (Shaban Braha, ibidem, p. 33)
rezistence të mëtutjeshme ndaj agresionit, dhe me qëllim sllavizimi a greqizimi të kombit shqiptar.
Rezultatele nebuniei colective megalosarbe si megalogrecesti, fara a uita si de cea muntenegreana, este mai mult decat ingrozitoare. Un exemplu „uitat” este genocidul nemaivazut si tacut care s-a intamplat dupa tratatul de pace de la San Stefano dintre Imperiul Otoman si Imperiul Tarist (1878). Ca rezultat al acestui „acord”, in zona numita Toplica (Nish, Prokupli, Leskoc, Vranjë etj), peste 700 de sate albaneze au fost distruse din temelii. Toplica este un teritoriu albanez colonizat de Serbia in secolul XIX-lea.. Ea se afla vizavi de Valea romaneasca a Timocului, intre Nish si Kosova actuala. Toplita a fost atacată de armata sârbă în 1877, și anume de gruparea Morava, comandata de Mihail Çernjajev, gruparea Timok, avand drept comandant
pe colonelul Milojko Leshnjanin, gruparea Ibri, comandată de Aleksander Zahun și gruparea Drin, avand comandant pe generalul Ranko Alimpiç, Serbia a intrat in razboi la 13 decembrie 1877 impotriva a 153 batalioane otomane din care mulți dintre ele au avut o componență albaneză.
Agresiunea sârbă a adus consecințe exterminatoare a albanezilor din teritoriile Permoravei (Morava de sud, de vest și de est). Surse documentare despre cantitatea numerică a crimelor din cauza trupelor și bandele teroriste sârbe nu se dau. În aminitirea contemporanilor acelor evenimente, înregistrate de Hajdin Simnica și Dan Bellaqefci (Mavriçi), s-au estimat la 35.000 victimele albaneze de orice vârstă și sex. Este un fapt documentar că sate, orașe și regiuni întregi se goleau din cauza acestor orori, că așa cerea genocidul megalosârb. simplu albanez din Nis, din 300 de case albaneze doar 20 au supraviețuit. Celelalte au fost făcute una cu pământul, în kaza
Nishului au fost distruse 1.228 de case din 88 de sate si au fost deportate in jurul a 20.667 locuitori, in zona Prokuplei, din 73 de sate cu 1.771 case, majoritatea au fost arse sau distruse si au fost alungati 12.480 de locuitori. Numai in regiunea Prokuplei, din 53 de sate au ramas golite 2.700 case albaneze, din 900 de case „turcesti” din Leskovc au ramas numai 126 locuitori musulmani. 700 de case au ramas golite in regiunea Leskovci din 1322 case albaneze, in Përkupe 750 de case; in regiunea Bahinoc au fost arse toate casele albaneze. Numai satul Pllanë të Madhe au fost 889 case albaneze, dar nici una dintre ele nu a mai ramas. In Pirot din 2.2670 de case albaneze au fost arse 1327. Istoricul Novakoviç a accentuat ca in a doua jumatate a secolului trecut au fost nelinisti mari, acestea s-au intamplat in Kosova, din cauza urmaririi albanezilor din Toplica si teritoriile celelalte din Përkupje pana in Nish, de-a lungul razboiul sarboturc 1876-1878. al crimelor si a arderii caselor lor de catre armata sarba. musulmana etc., ci asupra populatiei autohtone albaneze si asupra albanezilor. Inafara de satele Mamushë in regiunea Prizrenului si Dobërçan in teritoriul Gjilanului, in nici un alt sat din Kosova si din Dukagjin nu a existat populatie de origine turca. „In Prizren, la sfarsitul secolului trecut, inafara de lucratori, nu au existat mai mult de 10-15 case de origine turca” (Emin Pllana, Kosova și reformele din Turcia (1839-1912)”, la
fel și în Gjilan. Deci un astfel de genocid nu se directiona nici împotriva Turciei si nici împotriva populatiei simple albaneze ca „răzbunare împotriva înfrângerii de la 1876″, ea a fost parte a
unei strategii alese antialbaneze. Pentru aceasta, prințul sârb „a avut acceptul monarhiei si mâinele libere de a deporta cu forță albanezii din regiunele sangeacului Nishului. Populația albaneză a fost deportata violent in adâncimea Imperiului Otoman si Consulul otoman din Nish a raportat că un cartier „Din zonele Aleksinic, Krushevc și Knjazhevic vine poporul in grupe, cu scopul de a se așeza in satele lăsate de albanezi, imediat după stabilire se prezintă și cer ajutor in hrană și bani. Majoritatea au certificate din partea puterii de acolo”, a anunțat telegrafic ministrul
învățământului si al chestiunilor religioase al Serbiei încă din februarie 1878.
Prințul Obrenovic îi scria lui J. Ristiç la 24 august 1879 din Nish că „este necesar ca ea sa se locuiască cu locuitori creștini care mai târziu sa servească împotriva pătrunderii populației albaneze” si că „albanezii nu au dat nici un fel de semn că sunt gata de a se supune legilor noastre”. Aici se țintea chiar spre Toplica. Pentru că ea era o provincie de graniță cu Kosova, deci cu Albania, și fiind așa, numai colonizată cu sârbi, va fi dat suflet ca și provincie ca provincie cu majoritate sârbă si va fi fost un dig impotriva întoarcerii albanezilor expulzați. Oamenii au refuzat expulzarea forțată. Misiunea austro-ungară din Prizren a raportat: „câteva mii de mahomedani au vrut să se întoarcă cu forță în patria lor …. în Leskovc și avangarda a împușcat împotriva soldaților turci care au vrut să le taie drumul”. Și mai departe, raportul a spus: „Mahomedanii care au fugit din cauza războiului de cucerire a venit în vilaietul de acum al Kosova, spun că sunt, incluzând copiii și femeile mai mult de 40.000 de oameni.” Totodată se sublinia că: „Înainte cu trei săptămâni în urmă, cu instrucțiuni de sus, li s-a întrerupt hrana. Cu greu că s-a făcut din motive financiare … ei sunt capabili să câștige pâinea lor cu arme. Deciziile lor amenință în primul rând Serbia Ei sunt capabili să concentreze câteva mii de oameni bine înarmați în mai multe puncte. ” De la Ragusa s-a informat Viena că „apropiere de Prishtina s-au desfășurat lupte dintre armata
si 2.000 de refugiați, care au vrut să se întoarcă cu tărie în” Noua Serbie „.. În numele chestiunii lor drepte, numai de la 21 iunie până pe 11 iulie 1878 s-au transmis 145 petiții ale reprezentanților populației albaneze din regiunile în pericol. O petiție albanez a declarat: „guvernul sârb nu este în conformitate cu acordul de la Berlin, ea a făcut confiscarea proprietății noastre, a luat toate animalele vii, culturile și altele.” Comitetul conducător al albanezilor expulzați, în luna iulie 1879 a
protestat, în numele refugiaților din raioanele de Nish, Pirotit, Leskovac, Vranje, Përkupë, Kursumlia și Akpalankës: „De fapt, în articolele 35 și 39 din Tratatul de la Berlin este explicit
formulat că în regiunile cedate ca musulmanii, la fel ca și creștinii, se vor bucura în mod egal de drepturi civile și politice și vor dispune de bunurile lor proprietate mobile și imobile. Indiferent de dispozițiile Tratatului de la Berlin, dreptului internațional public în vigoare în toate națiunile civilizate protejează proprietatea privată și în timp de pace nu permite nici un fel de confiscare arbitrară. Din păcate, Tratatul de la Berlin, precum și principiile de drept public național sunt neputincioase pentru a ne proteja … autoritățile sârbe a făcut ceea ce nici războiul civil, nici armatele ruse nu au făcut, confiscând animalele confiscate de povară, animalele de casă , unelteșe
agricole, semințele, culturile, ocupând pământurile noastre, casele, depozitele, într-un cuvânt s-au comportat ca dușmanul în teren inamic”.
Reflecand la aceasta manevra a primului genocid din epoca moderna, Dr. Jovan Haxhivasilieviç, in cartea „Albanska Kongra” spunea: „Expulzarea albanezilor a devenit scopul transformarii Serbiei intr-un stat curat etnic si pentru crearea posibilitatii conducerii unei actiuni ulterioare catre Kosova” (p. 14-15).
Intr-adevar, etapa a doua a agresiunii militare impotriva albanezilor se va realiza la sfarsitul anului 1912l In momentul cand Miscarea nationala albaneza a reusit eliberearea de sub dominatia otomana, Belgradul, Atena si Cetina muntenegreana au initiat o interventie blitz, prin care au dorit sa realizeze planurile utopice ale cuceririi intregii Albanii. „In luna iulie, intreaga Albanie a fost in stare de pregatire si in luna octombie incepe primul razboi balcanic, Albania fiind invadata de de trupelesarbe, muntenegrene si grecesti, dara nici o sustinere serioasa exterioara din afara, a facut cat a putut in aceste circumstante. Scopurile ocupatorilor au fost clare: sarbii au dorit Kosova si aproape intreaga Albanie de centru-nord (cu exceptia Shkodrei, care a fost lasata muntenegrenilor) si grecii au vrut Epirul si intreaga Albanie de centru-sud. Shkumbinul ar fi desenat granita lor comuna” (Michelle Rallo, Albania si Kosova, f. 12).
Operatiunea serviciilor secrete, bandele teroriste, reteaua de invatamant si bisericeasca au fost deci anterioare operatiunii militare, cu scopul pregatirii terenului, si prin tradarea albaneza, atentatele, amenintarile, jafurile, propagandei antialbaneze (Shaban Braha, ibidem, p. 115-120).
„Agresiunea si cucerirea realizata de sovini impotriva albanezilor, folosirea colonizarii cu colonisti sarbi, greci, deportarile masive a sute de mii de albanezi din teritoriile lor etnice, arestarile, torturile si omorurile, urmaririle, pana la otravirea copiilor in scoli etc. nu au alt nume decat terorism sovinist”(Veip Alikaj). Este terorismul specific al tuturor colonizatorilor care, pentru interesele lor economice au calcat peste cadavrele populatiei civile albaneze, lipsite de aparare.
Bogatiile imenese turistice, frumusetile minunate naturale, bazele portuare si in Malesia e Madhe (Lacul Shkodra, Marea Adriatica), sau in Valea Vardar (Lacul Ohrid si Prespa), importanta strategica economica si a drumurilor, bogatiile naturale subterane (polimetale, carbune, plumb, zinc, argint, aur, feronichel etc) si supraterane (pamanturile roditoare potrivite pentru agricultura, apele minerale etc,), potentialele industriale si de productie etc. arata importanta acestor teritorii pentru colonizatorii si cuceritorii slavo-greci.
Prin exulzarea albanezilor din propriile lor teritorii din Toplica (de catre sarbi) si din Chameria (de catre greci), si prin consfiscarea proprietatilor albaneze de catre slavo-macedoneni, odata cu expulzarea lor mai tarziu, prin anii 1950, toti acesti cuceritori au castigat proprietatea asupra teritoriilor albaneze. Si astazi, in Republica Kosovo, peste 30% din populatie traieste sub nivelul saraciei, in timp ce sarbii sunt favorizati primind salarii si de la bugetul <<institutiilor locale>>, si de la Belgrad.
Colonizarea asupra teritoriilor albaneze a fost sustinuta si de formarea unei clase politice de servili si tradatori de catre cuceritor, asa cum se intampla si astazi cu <<alintatii>> puterilor de decizie.
Modelele cele mai rele ale aceste politici neocolonialiste sunt <<liderii>> din Kosova, in special, liderii Vaii Presheva, aflata sub Serbia, ai Vaii Vardar aflate sub FYROM <<Macedonia>> ai teritoriilor albaneze de sub colonizarea Muntenegrului. Acesti lideri sunt platiti, privilegiati si sunt un model al continuitatii politicilor gresite ale puterilor de decizie si au devenit o frana temporara a procesului de eliberare si de unificare al teritoriilor albaneze, si al terminarii, odata pentru totdeauna, a cuceririi si colonizarii straine.
Sunt cunoscute pentru puterea civilizata planele de colonizare ale lui Çubriloviç, Ivo Andriç, acordul turco-sarb si greco-turc de expulzare a albanezilor in Turcia, incercarile plaificate si aducerea de coloni in teritoriile cucerite, schimbarea balantei etnice in orasele traditional albaneze, precum Manastir si multe altele; represiunea impotriva miscarii nationale albaneze si multe multe alte macabre, care dovedesc ca istoric, politic si economic, chestiunea nationala este o chestiune coloniala.
De aceea, domnule Prim-Ministru, permiteti-mi sa va adresez cererea de a face un pas in recunoasterea adevarului asupra situatiei coloniale a poporului albanez, prin recunoasterea independetei Kosovei. Nu ca o <<actualizare>> venita din acordul de asa zisa <<normalizare>> a relatiilor Kosovei cu Serbia, acord care creaza de fapt premisele unei a doua republici Srbska in Kosova, ci datorita recunoasterii statutului colonial al natiunii albaneze.

Cu respect,
Mona Agrigoroaiei

Botosani, 24 iunie 2013

Leave A Reply