În fiecare an, la 13 septembrie este marcată Ziua pompierilor, în amintirea actului eroic al pompierilor militari, conduși de locotenentul Pavel Zăgănescu în lupta din Dealul Spirii, împotriva trupelor otomane, pentru apărarea revoluției de la 1848.
Spiritul revoluționar care a cuprins Franța la începutul anului 1848 a declanșat fenomene similare în restul Europei, inclusiv în Principatele Române. În Țara Românească, Revoluția s-a declanșat în iunie 1848.
Trei luni mai târziu, mai exact la 13 septembrie 1848, trupele otomane conduse de generalul Fuad Pașa au intrat în București, potrivit volumului ”Istoria României în date” (2003). În acea zi, a avut loc Bătălia din Dealul Spirii, ultima confruntare armată de pe teritoriul românesc între ostașii Țării Românești și trupele otomane, se arată pe site-ul isubif.ro. Compania de Pompieri București, sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu, a purtat o luptă eroică, cu toate că otomanii erau de douăzeci de ori mai numeroși. Bătălia a rămas în istorie sub denumirea de ”baia de sânge de la București”, peste jumătate din efectivul companiei de pompieri căzând în luptă.
Ziua de 13 septembrie 1848 a rămas, astfel, unul dintre cele mai semnificative momente din istoria armei pompierilor, ea continuând să fie celebrată ca Zi a pompierilor, fiind instituită ca atare prin Hotărârea de Guvern nr. 492/1997.
În amintirea luptătorilor de la 13 septembrie 1848, în data de 13 septembrie 1901, a fost dezvelit Monumentul Eroilor Pompieri din București, realizat de sculptorul Wladimir Hegel, în fața clădirii Arsenalului Armatei.
Video – Ceremonia militară de acordare a Drapelelor de Luptă, de către Președintele României, pentru Inspectoratele pentru Situații de Urgență din județele Alba, Argeș, Bistrița-Năsăud, Brăila, Călărași, Constanța, Giurgiu, Gorj, Sălaj, Sibiu și Vâlcea. La finalul evenimentului a avut loc defilarea unui detașament de salvatori care echipați în ținuta de tradiție și a gărzilor de onoare ale inspectoratelor pentru situații de urgență care au primit drapele de luptă.
Românii celebrează Ziua pompierilor, în amintirea actului eroic al pompierilor militari, conduși de locotenentul Pavel Zăgănescu în lupta din Dealul Spirii, împotriva trupelor otomane, pentru apărarea revoluției de la 1848. Cu această ocazie, preşedintele Klaus Iohannis le-a înmânat Inspectoratelor Judetene pentru Situatii de Urgenţă drapele de luptă şi a transmis pompierilor militari un mesaj emoţionant.
„Participăm astăzi la un moment special, când rememorăm, cu respect, eroismul pompierilor militari care, în timpul Revoluţiei Române de la 1848, s-au jertfit pentru apărarea idealurilor de libertate naţională şi emancipare socială.
Prin sacrificiul lor, cei căzuți în încleștările armate din Dealul Spirii au contribuit decisiv la construirea României moderne. Pentru devotamentul față de țară de care au dat dovadă în cele mai grele momente din istoria națiunii noastre, pompierii militari merită întreaga noastră recunoștință.
Nu este mai mare onoare decât aceea de a păstra vie memoria eroilor și nu este mai mare privilegiu decât acela de a purta mai departe crezul lor.
Astăzi, prin profesionalismul și abnegația cu care își îndeplinesc misiunile, pompierii români sunt, cu adevărat, continuatorii tradițiilor de glorie ale pompierilor militari care au luptat pentru libertatea națiunii române.
Dragi pompieri,
Dumneavoastră aveți mai mult decât o meserie, aveți o viață dedicată vocației de a face bine, de a ajuta și de a vă pune în slujba celorlalți. Sunteți, de cele mai multe ori, ultima speranţă de salvare pentru cei aflați în pericol.
În același timp, aveți un rol esențial în menținerea siguranţei publice, în buna gestionare a situaţiilor de urgenţă, dar și în protejarea mediului înconjurător.
De aceea, în semn de preţuire şi recunoştinţă pentru dificila dumneavoastră activitate, înmânez, în acest moment festiv, drapelele de luptă pentru unsprezece Inspectorate Județene pentru Situaţii de Urgenţă.
Drapelul de luptă simbolizează onoarea, vitejia şi gloria militară și, în același timp, amintește datoria sfântă de a servi cu credință patria, de a apăra cu orice preț unitatea, suveranitatea şi independența României.
Dragi pompieri,
Credibilitatea și funcționarea eficientă a instituțiilor statului, precum și respectarea angajamentelor României față de partenerii din Uniunea Europeană și NATO depind inclusiv de responsabilitatea cu care dumneavoastră acționați zi de zi. Vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți și vă îndemn să mențineți aceleași înalte standarde de competență!
Acolo unde vă trimite datoria, fiți demni de înaintașii voștri şi nu uitaţi că nimic nu este mai onorant decât a fi în serviciul semenilor, garanți ai siguranței lor!
O Românie democratică, prosperă şi respectată se poate consolida doar într-o societate în care valorile fundamentale ale cetățenilor sunt respectate, iar comunitățile se simt apărate în fața primejdiilor.
Dumneavoastră, prin munca, dăruirea şi eforturile permanente, faceți posibilă tocmai asigurarea unui climat de securitate.
Închei prin a vă transmite, la ceas aniversar, de Ziua Pompierilor din România, mulţumirile, aprecierea şi recunoştinţa noastră.
La mulţi ani! „, a transmis preşedintele Klaus Iohannis.
Un scurt istoric al zilei de 13 septembrie
La sfârşitul lui februarie 1848, în urma unor sângeroase mişcări de stradă, regele Franţei, ajuns pe tron în urma Revoluţiei din iulie 1830, este silit să abdice. Conflictele apărute între protagoniştii evenimentelor şi agitaţia tot mai crescândă a maselor de muncitori din Paris, cauzează la sfârşitul lui iunie 1848, violente lupte de stradă. Unda de şoc revoluţionară din Franţa se propagă rapid în imperiul austriac, statele germane şi în Principatele Române.
În Ţara Românească, Revoluţia s-a declanşat în iunie 1848. După trei luni de conflicte, la 13 septembrie 1848 a avut loc Bătălia din Dealul Spirii, ultima confruntare armată disputată pe teritoriul românesc dintre structuri militare ale Ţării Româneşti şi un corp de armată otoman.
Astfel Compania de Pompieri București sub comanda Căpitanului Pavel Zăgănescu s-a angajat în lupta cu otomanii, care, de douăzeci de ori mai numeroşi, au pătruns în oraş prin bariera Dealul Spirii. În cursul luptei inegale, dar eroice, ostaşii formațiunii de pompieri bucureșteni, au asaltat artileria duşmană. Au căzut în această eroică bătălie mai mult de jumătate din efectivul companiei de pompieri.
Recunoaşterea faptului că 13 septembrie 1848 este unul dintre cele mai semnificative momente din tradiţiile de luptă ale armei pompierilor a fost unanimă, indiferent de epocile istorice şi regimurile politice prin care a trecut ţara.
Drept urmare, ziua de 13 Septembrie a fost sărbătorită dintotdeauna, ca fiind Ziua Pompierilor din România însă, a fost oficializată prin legea nr.121/1996 privind organizarea şi funcţionarea Corpului Pompierilor Militari, dar şi prin H.G.R. nr.1490/2004 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
Pe latura din față a Monumentului Eroilor Pompieri este fixată o placă de bronz cu inscripția: “Luptătorilor de la 13 septembrie 1848, poporul român recunoscător, MDCCCL (1900)”. Pe latura opusă este fixată o altă placă de bronz, pe care scrie: “În aducerea aminte a luptei susținută în acest loc de pompierii Bucureștilor, comandați de către căpitanul Zăgănescu, și de Batalionul II din Reg. 2 linie sub comanda col. Radu Golescu contra unei divizii de armată turcească comandată de Kerim Pașa”.
Astfel se cuvine, ca în fiecare an, la data de 13 Septembrie să cinstim memoria, curajul şi devotamentul înaintaşilor care şi-au dat viaţa în Bătălia de la Dealul Spirii. isubif.ro