ROMÂNIA BREAKING NEWS

Valentin Astănculesei, cel care a cântat imnul României în gara din Amsterdam, invitatat de Klaus Iohannis la cinstirea a 25 de ani de la Revoluția română

Valentin Astănculesei, cel care a cântat imnul României în gara din Amsterdam, invitatat de Klaus Iohannis la cinstirea a 25 de ani de la Revoluția română

Președintele Klaus Iohannis a declarat duminică, la recepția privată oferită la Palatul Cotroceni cu ocazia investirii sale în funcție, că „în istorie, lucrurile nu vin aproape niciodata de azi pe maine” și a evocat momentul de exact acum 25 de ani când Revoluția română „a facut posibila această evoluție neașteptată pentru mulți”, potrivit Agerpres preluat de România Breaking News – rbnpress.info

In acest context, șeful statului le-a propus participanților la recepție un moment de reculegere în cinstea celor care s-au jertfit în zilele Revoluției Române.

De asemenea, noul președinte al României le-a multumit celor prezenți la evenimentul de duminică dupa-amiaza pentru „implicarea în parcursul care a facut posibila ziua de astăzi”.

Fiecare dintre dumneavoastră, fiecare dintre cei din sală v-ați implicat fiecare în felul lui. Vă felicit, ați reusit ! Soția mea, Carmen, și cu mine suntem foarte bucuroși că avem ocazia să vă salutăm aici, cu ocazia acestui eveniment. Dar în istorie, lucrurile nu vin aproape niciodata de azi pe maine. Întotdeauna există evenimente care anunță o evoluție, întotdeauna există evenimente care prefigurează parcursul istoriei și cred că în acest moment și poate chiar cu ocazia acestei întruniri de bucurie, este bine să ne amintim ,că  exact acum 25 de ani, Revoluția română a facut posibilă această evoluție neașteptată pentru mulți, dar în același timp, cred că este bine sa ne amintim că oamenii s-au jertfit pentru ca noi astăzi să putem să ne bucurăm„, a spus Iohannis, la aceasta recepție.

Totodata, în discursul său, noul președinte le-a urat celor prezenți la eveniment „sărbatori fericite”. „Este o perioadă foarte specială. Suntem foarte aproape de sărbatoarea Crăciunului și dacă întrebăm pe oricine cu ce sentimente ar trebui să asteptam Crăciunul, cred că majoritatea vor spune: cu calm, cu liniște si cu speranță.

Cred că aceste cuvinte sunt importante și pentru mandatul meu și sper sa fie mult mai mult decat o coincidență că speranța ne-a adus aici, calmul l-am recomandat astăzi în alocuțiunea mea din Parlament și atunci, cu această ocazie, imi permit să vă doresc Craciun fericit, sarbatori fericite și numai bine!”, a spus președintele Iohannis.

De asemenea, acesta i-a mulțumit lui Valentin Astănculesei, care a cantat Imnul Național în deschiderea recepției private.

Momentul fusese anunțtat încă de vineri chiar de către Klaus Iohannis.

Duminică, dupa investitură, Valentin Astănculesei imi oferă cel mai frumos dar de început de mandat: așa cum a facut-o acum cateva săptămâni, în gara din Amsterdam, va cânta la Cotroceni imnul României. Mandatul meu va incepe sub semnul imnului național, ca un simbol al solidarității tuturor românilor și al dorinței noastre de schimbare„, a scris vineri Iohannis, pe pagina sa de facebook.

Video: Deșteaptă te, române! Cântat la pian în gara din Amsterdam de Bogdan Astănculesei

(Valentin Astănculesei, tânărul care a cântat imnul în gara din Amsterdam și a refuzat Antena 3, a acceptat invitația lui Iohannis de a merge la Cotroceni)

Deși sunt de meserie programator, iubesc muzica și pianul. Voi cânta, duminică, pentru președinte, pentru un drum nou, pe care să îl parcurgem cu toții și pentru o Românie care să își ducă fiii acasă. Mulțumesc, domnule președinte”, a mai spus tânărul, în mesajul video.

Valentin Astănculesei a devenit celebru după ce a cântat a cântat de 1 Decembrie imnul României în gara din Amsterdam și a postat clipul pe internet. Ulterior, el a postat pe contul său de Facebook un mesaj în care a scris că este copleșit de mesajele primite și că a aflat de pe rețeaua de socializare că televiziunile din România au difuzat știri despre gestul său.

N-am televizor și nu știu ce emisiuni sau știri mai sunt, dar știu de la voi că am apărut azi la știri datorită share-urilor voastre și vă multumesc! Am primit câteva mesaje din partea unor oameni din media, iar într-unul din ele am fost invitat astăzi (n.r. de 1 Decembrie) la Antena 3, în emisiunea lui Mihai Gâdea. Mi-au vorbit frumos, și mi-au pus la dispoziție și un pian și cu toate că părinții mei nu și-ar mai fi încăput în pene de bucurie dacă m-ar fi văzut pe ecran, i-am refuzat. Nu sunt un simpatizant al antenelor, cu atât mai puțin al domnului Gâdea și consider că am luat cea mai bună decizie”, a comentat Valentin Astănculesei. (EVZ)

Klaus Iohannis a preluat, duminică, de la Traian Băsescu, mandatul prezidențial pentru urmatorii cinci ani.

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: