În cadrul unei discuții telefonice cu premierul Iurie Leancă, vicepreședintele Statelor Unite, Joe Biden a spus că speră că alegerile parlamentare din țara noastră vor fi libere și corecte.
Oficialul american a încurajat autoritățile de la Chișinău să continue procesul de reformare a instituțiilor statului.
La rândul său, premierul Iurie Leancă l-a asigurat pe oficialul de peste ocean că Moldova va opta, în continuare, pentru vectorul european și i-a mulțumit pentru sprijinul pe care SUA îl oferă Moldovei în parcursul european.
Reamintim că, cea mai recentă întrevedere dintre Iurie Leancă și Joe Biden a avut loc în luna martie a acestui an, la Washington.
sursa: publika.md