Jertfa unirii tuturor românilor

Mesajul – Alocuțiune al Federației Societatea Civilă Românescă și Asociației Consiliul Unirii la manifestarea dedicată Centenarului Uniri Basarabiei cu România de la Parlamentul României din data de 24 martie 2017 / România Ce (Centenar) Unește”

Contextul istoric

Anul 1940 a fost anul marilor pierderi teritoriale ale scumpei noastre Patrii.

Istoria noastră milenară a cunoscut momente de cumpănă, care în multe rânduri s-au numit fie confruntări armate, fie revoluţii,  convulsii sociale sau rapturi teritoriale.

Ceea ce s-a întâmplat în debutul deceniului patru al secolului trecut a fost cu mult mai grav decât toate, ţara pierdea o suprafaţă de cca. 60 de mii km pătraţi şi o populaţie de români de aproape 7 milioane.

Totul s-a întâmplat în mai puţin de 3 luni (26 iunie -7 septembrie 1940), sub rușinosul regim de dictatură regală al lui Carol al II-lea şi cu complicitatea, pasivitatea şi nepăsarea partidelor politice (ţărăniştii şi liberalii succedându-se la putere). Toți au fost mult prea preocupaţi de putere şi deloc interesaţi de situaţia ţării, laşitatea lor făcând ca ungurii să ia Ardealul de Nord, ruşii Basarabia, Bucovina şi ţinutul Herţa, iar bulgarii Cadrilaterul!

Bineînţeles, s-a invocat şi se va invoca mereu situaţia internaţională existentă atunci, contextul ostil din acea vreme. Se spune mereu că eram la răscruce de drumuri și destine, că ne aflam „ între ciocan şi nicovală”, că nu aveam de ales între presiunile ruşilor şi cele ale nemţilor.

Conducătorii noștri de atunci nu au făcut niciun gest, nu au întreprins niciun act de demnitate naţională, și nu au încercat să salveze ceea ce se impunea,  nici măcar declarativ.

Pe scurt, vom descifra cum s-a ajuns la situaţia dramatică cunoscută, în care a fost aruncată țara noastră, o adevărată pată neagră în istoria României, poate cea mai ruşinoasă şi păguboasă cedare a politicienilor, rătăciți și confuzi.

Visul realizat al românilor, de a avea o ţară mare şi unită, a durat cca. 22 de ani, din păcate, din 1918, anul Marii Uniri, până în vara anului 1940. România a atins suprafata ei teritorială maximă și firească.

Cum a fost posibilă înglobarea unor pământuri româneşti în marele imperiu comunist, doar Carol al II-lea ne-ar fi putut spune şi miniştrii săi. Înţelegem că nu se putea face mare lucru, peste capul celor doi mari dictatori, dar acesta n-a schiţat niciun gest de opoziţie, nici măcar formal.

România a acceptat prea uşor ultimatumul sovietic şi consecinţele acestuia se văd şi azi, după zeci de ani. Nici nu aveau cum să nu profite ruşii de ocazie. În ţară era un marasm total. Carol şi dictatura sa, împreună cu formaţiunea sa politică – Partidul Renaşterii Naţionale, cu Străjeria şi cu magnaţii lor care vărsau în conturile lui sume fabuloase, au contribuit la degradarea  iremediabilă a clasei politice, a vieţii sociale și a țării, în general.

Trădarea cuprinsese toată ţară, nepriceperea şi nepăsarea se plăteau scump. Așadar, soarta Bucovinei şi a Basarabiei fusese pecetluită.

Deja cu o hartă mutilată teritorial de ruși, România se temea că presiunile vor crește și din partea ungurilor, care au reluat retorica contestării Tratatului de la Trianon şi revendicau Ardealul, vechea şi actuala lor obsesie.

Bulgaria începuse să se „miște” și ea, în sensul arătat de Ungaria, solicitând Cadrilaterul.

Dacă la sfârşitul războiului Ardealul a revenit de drept la Patria Mamă, celelalte pierderi teritoriale ale României nici până azi nu au mai fost integrate teritoriului românesc. Au existat însă 3 ani de speranţă, din 1941 până în 1944, când Basarabia, după lupte grele, a fost recucerită, înglobată legal Regatului şi administrată de români. Autorul acestei mari fapte patriotice a fost Mareşalul Antonescu, cel care l-a şi înlăturat pe regele trădător Carol al II-lea şi care, la preluarea puterii în septembrie 1940, a cuprins în câteva fraze durerea dar şi speranţa sufletului românesc: „Stăm cu inima strânsă şi cu mintea aţintită la cei ce suferă, plătind atât de scump greşelile noastre, ei însă trebuie să ştie că la drepturile coroanei Sfântului Ştefan, noi răspundem paşnic şi cu omenie, cu drepturile care ni le dă coroana de lauri a Marelui Traian!”

Realizarea idealului Unirii și dificultățile acestui proces.
Decenii de-a rândul, comandamentul național al românilor a fost cel „unionist”, sub lozinca – „ SĂ PREGĂTIM UNIREA DEȘTEPT ȘI INTELIGENT”.

Nenumăratele manifestații de la București și Chișinău au susținut consecvent obiectivul al unirii depline și definitive.

Din păcate, statul moldovean, sufocat de corupţia elitelor politice şi financiare, se îndreaptă cu paşi îngrijorător de repezi către încetinirea sau stingerea idealului unirii. În aceste condiţii, tot mai mulţi români încep să se gândească serios la ”cartea românească”, la identificarea unor noi măsuri sofisticate, subtile pentru realizarea unirii firești. Poate ne gândim mai mult la mijloace și mecanisme economice, sociale, umanitare, educaționale, etc.

România a devenit deja primul partener comercial al Republicii Moldova, înaintea Federaţiei Ruse, concepe și înfăptuiește acțiuni de ajutorare a Moldovei, inclusiv pe plan financiar-economic, educațional etc.

Totuși, noul președinte moldovean, orientează țara spre comunism, spre ruși și spațiul ex-sovietic, încadrând-o în uniunea economică a acestei zone.

Trebuie să ne gândim și la contracararea unor consecințe negative ale unirii, trebuie să le  subliniem și să le recunoaștem.

Mai întâi de toate, trebuie să admitem că unirea ar aduce între graniţele României reîntregite o minoritate rusofonă de circa 500.000 de persoane. Unirea nu se poate face împotriva acestor oameni, ci împreună cu ei, oferindu-le drepturi, locuri de muncă și altele.

Apoi, aceștia vor influența evoluția economico-socială generală a României, devenind „Coloana a V-a” pentru Rusia în România, care desigur va lucra pentru ruși.

A discutat cineva cu ei? Ştim cam ce îşi doresc? Pot fi convinşi că România va fi o ţară mai bună şi pentru ei? Dar autorităţile din România au un plan în această privinţă? Nu există o asemenea dezbatere la noi. Deocamdată, rusofonii din Republica Moldova ascultă ce li se transmite la posturile de propagandă ruseşti și de la Kremlin.

Totodată, ar fi o mare greşeală dacă le-am transmite fraţilor de peste Prut ideea (periculoasă) că o unire cu România, decisă peste noapte, ar fi calea uşoară de a pătrunde în Europa și în UE. România acceptă Republica Moldova oricum, fără reforme în economie, sociale, în sectorul financiar şi justiţie, dar UE are are alte exigențe.

Deci vorbim de pregătirea unirii în mod inteligent pentru a reuși definitiv și sigur.

Ne gândim dacă nu ar fi cazul ca, înainte de a agita un discurs naţionalist, „patriotard”, să ”exportăm” idei şi standarde europene în Republica Moldova? Ar fi mai convingător, chiar şi pentru etnicii români, dar și pentru ceilalți.

Până la urmă, ce fel de stat „nou” românesc propunem? Unul centralizat, ca acum, ceea ce ar presupune desfiinţarea oricăror instituţii autonome la Chişinău (să nu vorbim de Tiraspol, presupunând că unirea se va face fără Transnistria)? Îşi doresc asta cei de peste Prut? Dacă nu, suntem gata ca, de dragul unirii, să deschidem discuţia privind un model federal?

Să mai vorbim și despre lucruri practice. Un stat presupune o infrastructură unitară. Dar noi nu avem nici măcar o linie ferată cu ecartament european, de la Iaşi la Chişinău! Ca să nu mai vorbim despre autostrăzi! Dar regionalizarea sau o nouă organizare administrativ-teritorială, cum s-ar putea face?

Desigur, nu stă în puterea activiştilor unionişti să realizeze proiecte, în consens cu aceste întrebări, dar o presiune constantă asupra autorităţilor de la Bucureşti şi Chişinău ar ajuta enorm. De exemplu, un proiect major de infrastructură ar însemna, pentru ”românoscepticii” de dincolo de Prut, mai mult decât o sută de mitinguri și manifestații.

Lucrurile sunt mult mai complicate, decât par la prima vedere, dar ideea unirii nu trebuie abandonată niciodată, sub nici o formă. Ar fi însă nimerit să-i adăugăm doza necesară de pragmatism, realism şi de inteligenţă politică. Altfel, rămânem cu steagurile, mitingurile și lozincile unirii, iar pe podurile de flori nu poate trece niciun gram de marfă sau pietoni.

Cât despre Basarabia, putem spune, deocamdată, că, din păcate, rămâne pe mai departe o periferie prăfuită, din care însă politicienii şmecheri de la Bucureşti îşi vor trage în continuare voturi, fără a face nimic pentru ea.

Unirea trebuie pregatită și împreună cu Basarabia, dar cum să facem Unirea cu 90 % mass media rusească din Basarabia?

Cum facem unirea cu grupe de pregătire în limba rusă, cu specialiști ruși în instituțiile de învățământ din Basarabia?

Cum faci Unirea, fără a repune în drepturile cetățenești pe românii basarabeni? Cum faci Unirea, fără „cucerirea” economică, de către România, a Basarabiei? Cum faci Unirea, fără a pregăti clasa politică capabilă să o facă deștept și inteligent. De aici trebuie să începem, dând răspuns la întrebări și realizând obiectivele și condițiile preliminare unirii. Să fim, deci, deștepți și inteligenți, nu numai patrioți.

Atitudinea marilor puteri față de unire.

Se mai pune o problemă, dictată și de actualul context internațional geo-politic, nu prea favorabil unirii și anume: „Vor marile puteri unirea?” Răspunsul nu poate fi dat prin DA sau NU, întrucât azi se duce o luptă cu final incert, care va decide cumva și Europa de mâine, una a Națiunilor suverane sau Uniunea de astazi?

Ce putem noi să spunem azi cu certitudine, rezidă în adevărul că dreptul românilor de a trăi împreună nu trebuie negociat cu nimeni și sub nici o formă. Oricum, să ținem cont de faptul că pașoptiștii au dovedit că politica „faptului împlinit” funcționează cel mai bine. Să ne amintim că cel mai puternic om al Planetei, Donald Trump, spune același lucru, prin cuvintele: „Întâi tragem și apoi discutăm”, deci aplicând tot formula faptului împlinit. Deci, să facem unirea și apoi mai vedem! Asta ar însemna că „Unirea se face, nu se cere!”

Istoria ne spune că, dacă în 1918, clasa politică și societatea civilă ar fii așteptat până când marile puteri ar fi decis că e bine ca noi să ne unim, cu siguranță că nu s-ar fi ajuns la România Mare, adică acea Românie care cuprindea aproape toate teritoriile locuite de români. Cei de atunci au adoptat cea mai bună tactică: întâi au făcut unirea, bazându-se pe faptul că marile puteri au probleme ”mai importante” decât dreptul românilor de a trăi uniți împreună, după care au prezentat o situație de facto, care nu a mai putut fi ignorată!

O scurtă analiză geo-politică ne prezintă următoarea situație. Orice modificare teritorială a României nu poate fi văzută de Ucraina decât ca o tentativă de revizuire a frontierelor, pe care o va respinge. Fiind un stat artificial creat de către Rusia, din teritorii luate de la vecini, Ucraina are o mare  problemă de legimitate teritorială. Fiind conștientă de acest lucru, aceasta nu va fi favorabilă niciunui proiect revizionist, mai ales că în rândul naționaliștilor români următorul pas după unirea cu Basarabia ar trebui să fie discuțiile despre Bugeac și despre Nordul Bucovinei. Atitudinea Ucrainei de a-i împărți pe românii din propriile teritorii în moldoveni și români are tocmai scopul de a elimina semnificația procentuală a populației românești.

În cazul Ungariei, situația este total diferită de cea a Ucrainei. Aceasta se consideră îndreptățită să se extindă și peste Ardeal sau să rupă cel puțin  o parte din el. Ungaria nu are o atitudine favorabilă unirii celor două state românești, deoarece acest proces duce la consolidarea statului român și la scăderea procentuală a etnicilor maghiari  din „România nouă”. Spre deosebire de Ungaria care vrea să rupă din trupul României, Basarabia dorește reîntregirea teritoriului românesc acasă.

Cu privire la Bulgaria, ar fi de menționat că relațiile dintre România și Bulgaria au fost dintre cele mai bune, după cel de-al Doilea Război Mondial. Deci, Bulgaria nu poate avea o atitudine nefavorabilă, în cel mai rău caz poate avea o poziție indiferentă.

Relațiile dintre România și Serbia au fost permanent unele cordiale. Știm că România chiar a refuzat, în cel de-al Doilea Război Mondial, să ia părți din Iugoslavia. În consecință, unirea nu poate constitui o problemă pentru Serbia..

Rusia este marele și eternul nostru „prieten” de la Est, „apărătorul” tuturor creștinilor și „eliberatorul” poporului român de sub jugul turcesc și fascist. Cu siguranță, se va opune unirii. Situația s-a acutizat după venirea lui Putin la putere, care a luat o serie de măsuri ce au drept scop readucerea Federației Ruse cât mai aproape de situația teritorială din perioada sovietică. Orice extindere a României nu poate fi văzută decât ca o problemă gravă pentru Rusia, în esența ei, fiind permanent o problemă pentru o Rusie fals imperială. Acest mare „prieten” care ne-a sufocat cu îmbrățișarea sa „frățească”, Rusia, se află la 600 km distanță de Ucraina. Opoziția ei va fi vehementă și se mai poate face și prin banii pompați în Republica Moldova, pentru manipularea opiniei publice și a mass-mediei. Totuși, ea nu ar trebui să se opună acestui proces natural, deoarece prin unire, inclusiv drepturile minorității ruse se vor îmbunătăți. De asemenea, prin unire, Rusia ar câștiga o pârghie importantă în Europa, prin aducerea în sânul acesteia a unui număr important de vorbitori de limbă rusă. Interesul Rusiei ar fi de stabilitate pe granița cu Europa, pentru că problemele ei se vor accentua în zona Asiei, pe fondul problemei islamice, dar și a insurecției chineze în sudul Rusiei. La acestea adăugăm problema Crimeei și sancțiunile împotriva Rusiei.

Franța este favorabilă proiectului unirii. Să nu uităm că Napoleon a susținut formarea statului român modern, iar Franța a dorit consolidarea unui stat român, pentru stabilitatea Sud-Estului Europei. De asemenea, pașoptiștii au studiat și au fost pregătiți în Franța, după care au venit acasă, pentru a da naștere statului român. Armata română a fost modernizată și organizată tot de un general francez.

Germania credem că nu ar putea să nu fie favorabilă unirii. Cum ar putea societatea civilă ierta clasei politice, că statul german s-ar opune procesului de unificare, când chiar ei l-au urmat și realizat, acum mai bine de 27 de ani? Cum ar suna în fața opiniei publice internaționale: „Germania se opune unirii”? Acest lucru nu este posibil pentru că, străbătând o experiență similară, Germania este datoare României să îi confere sprijin pentru unirea celor două state românești, după modelul celor douăstate germane.

SUA sunt favorabile unirii și au susținut, în mod repetat, acest lucru în politica lor externă, din ultimii 27 de ani. Poziția americanilor este foarte puternică, ei având o influență internațională de necontestat. Unirea celor două state românești este susținută de diplomația de la Washington. Să nu uitâm că România reprezintă un partener strategic al americanilor și orice consolidare a statului român este în beneficiul acestora. De asemenea, cu cât România este mai mare, cu atât interesele americane se extind pe o suprafață mai mare. Americanii sunt conștienți de poziția geo-strategică a României față de Rusia, unul din polii adversari ai SUA, din timpul Războiului Rece. Să nu uităm că SUA au sugerat această unire, deja în anul 1990. Din surse de la MAE, reiese că SUA au spus: „trebuia să faceți unirea, printr-o declarație comună cu Moldova, după revoluție și noi luam notă de aceasta”, ca și întreaga comunitate internațională..

Europa este conștientă că alternativa integrării Republicii Moldova în UE nu este posibilă în perioada imediat următoare și singura variantă viabilă este cea a unirii celor două state românești. Aceasta ar fi o soluție simplă și fără probleme pentru Europa, întrucât România, un stat consolidat democratic, va putea face față securizării graniței de Est.

Pe de altă parte, multe state europene doresc o nouă „Europă a națiunilor”, ceea ce slăbește UE și pune multe probleme Uniunii.

Am putea concluziona, conștienți însă și de obstacolele unirii, că unirea nu numai că nu depinde de alții, dar statele europene nu ar avea motive să se opună acestui proces. De asemenea, singurii care contează în această ecuație, în afară de români, sunt europenii, care prin Germania și Franța, motoarele UE, nu se vor opune unificării și o va susține. SUA care contează enorm, din punct de vedere al securității și care au fost și sunt favorabile procesului unirii celor două state românești, au un cuvânt enorm de spus.

Și astfel, în mod paradoxal, singura problemă în calea unității noastre naționale suntem chiar noi înșine, statul și societatea civilă, românii rămânând în continuare nedeciși, confuzi și lipsiți de acțiuni concrete și eficiente pentru unire.

Centenarul Unirii și Trianon 100
În spiritul celor exprimate mai sus și în deplină consonanță cu istoria, dorim să avertizăm cititorii și întregul public românesc că centrul politic de la Budapesta acționează împotriva adevărului istoric și geo-politic, încercând să acrediteze ideea falsă că Trianonul nu este drept, deși este un eveniment istoric just important și necesar. Adevăratul scop al acestei „cloace” maghiare este de a rupe Transilvania din teritoriul românesc, de a o declara independentă și de a o alipi la Ungaria „revizionistă”. Astfel, „marele luptător de paie al Europei”, domnul Victor Orban, premierul maghiar, a dezgropat din nou securea războiului contra României pașnice, independente și suverane, încercând într-un mod rușinos și total mincinos să convingă opinia publică mondială că prevederile Tratatului Trianon sunt nedrepte în ce privește Ungaria.

Suntem, așadar, acum în Anul Centenarului Unirii, îndreptățiți, să apreciem gestul maghiar, îmbrăcat într-o formă pompoasă „Trianon 100”, ca fiind un atac mișelesc la integritatea teritorială a României, la independența și suveranitatea unei țări democratice aliate cu Ungaria în cadrul NATO și al UE și, desigur, ca o încercare de a nega Tratatul de la Trianon.

România, în cel mai curat spirit patriotic, pregătește aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire, iar Budapesta, în contra-pondere și în mod evident dușmănos, iese pe arena internațională cu aceeași idee revanșardă și revizionistă de modificare a granițelor cu România, printr-un dorit rapt teritorial, ce ar încălca fundamental tratatele internaționale. Budapesta uită că istoria este obiectivă și pune la locul său meritat fiecare țară și fiecare eveniment istoric.

Iată, deci, mai mult ca niciodată, că se impune solidaritatea întregului popor român pentru reunirea tuturor teritoriilor românești locuite de români, într-o singură țară, în limitele consacrate geografic și istoric de tratate, înțelegeri și pacte istorice.

Trăiască România unită și să apărăm cu prețul vieții teritoriul românesc!

Dipl. Ec. Petre Răcănel
Preşedinte – Federaţia Societatea Civilă Românească
25.03.2018

Text publicat ca parte din obligațiile parteneriatului media RBN Press – „România Ce (Centenar) Unește”.