ROMÂNIA BREAKING NEWS

Japonia, noul „aliat” al vinului din R. Moldova! Rusia ține embargoul, restul lumii savurează

Ambasada Japoniei la Chișinău dorește să promoveze vinul moldovenesc, prin vânzarea acestuia pe piața japoneză. Anunțul a fost făcut chiar de proaspătul ambasador al Japoniei în Moldova, Shigeki Sumi.

Am vizitat Combinatul de vinuri Cricova și am fost impresionat de calitatea înaltă a vinurilor. Sperăm că în curând oamenii din Japonia vor avea ocazia să savureze vinurile din Moldova”, a declarat diplomatul, scrie IPN.

La rândul său, ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov, a declarat că în cadrul întrevederii cu diplomatul străin s-a acordat o atenție deosebită atenție extinderii exportului de vinuri în Japonia.

Ei sunt mari patrioți și oameni care duc până la sfârșit tot ceea ce lansează, am un respect pentru poporul japonez, care ajută Republica Moldova pe parcursul multor ani, absolut dezinteresat. Am relatat Excelenței sale despre rezultatele recentei vizite de promovare a vinurilor noastre în Țara Soarelui Răsare”, a subliniat oficialul.

Japonezi_in_R.Moldova

Redacția R.B.N. Press precizează că vinurile moldovenești sunt la înălțime în toată lumea. Lucru confirmat și de rezultatul concursului DECANTER World Wine Awards 2014 din Marea Britanie, cea mai mare competiție de vinuri din lume.

Vinificatorii moldoveni s-au întors acasă cu 1 medalie de argint, 7 medalii de bronz și 5 distincții. De la prestigiosul concurs anual  DECANTER World Wine Awards, unde sunt înregistrate mii de vinuri. În acest an la concurs au fost acceptate 15.007 vinuri. Acestea au fost evaluate de 224 de membri ai unui juriu format din cei mai buni degustatori mondiali. Dintre aceștia, 66 dețin titlul Master of Wine iar 18 sunt deținători ai titlului Master Sommelier.

Concursul DECANTER World Wine Awards s-a desfășurat pentru prima dată în 2004, anual înregistrându-se la concurs vinuri din peste 47 de țări ale lumii. În 2013 vinificatorii moldoveni s-au întors acasă cu 7 medalii de bronz și 3 mențiuni.

viin_moldovenesc_la_DECANTER World Wine Awards

Redacția R.B.N. Press amintește că Federația Rusă, prin organismele de stat controlate de Kremlin, consideră vinul moldovenesc ca ne întrunind condițiile calitative pentru „Uniunea Vamală”, drept pentru care ele sunt supuse embargoului. Culmea situației hilare este ca în plin embargou rusesc, vinurile din R. Moldova au fost la mare apreciere tocmai la Moscova în cadrul unui târg agro-industrial desfășurat în urmă cu câteva luni.

…Rusia ține embargoul, restul lumii savurează.

Dorian Theodor / R.B.N. Press

Surse:Realitatera.md, Yupi.md prin R.B.N. Press

Foto: R.B.N. Press, Yupi.md, maia.gov.md

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: