ROMÂNIA BREAKING NEWS

IZ DE SCANDAL! Șevciuk, liderul transnistrean, semnează legea care stabilește HOTARELE STATULUI SUVERAN Transnistria! CHIȘINĂUL TACE

Liderul separatist de la Tiraspol, Evgheni Sevciuk, pe 10 iunie, Legea cu privire la ”frontiera de stat a republicii moldovenești nistrene”. Legea, care va intra în vigoare peste 14 zile de la publicare, stabilește “și hotarele teritoriului aflat sub suveranitatea republicii moldovenești nistrene”.

Documentul, la care face trimitere agenția Infotag, stabilește prevederile politicii legate de frontiera regiunii precum și hotarele teritoriului aflat sub suveranitatea republicii moldovenești nistrene. Acesta include următoarele structuri administrativ-teritoriale: raionul Camenca și raionul Dubăsari (partea stângă a Nistrului), precum și raionalele Grigoriopol, Slobozia, Dubăsari, Râbnița, orașele Bender (inclusiv satele Varnița, Gâsca și Proteagailovca), Tiraspol și Dnestrovsk.

Potrivit documentului, „frontiera de stat nu poate fi schimbată de către țările vecine în mod unilateral”, iar protecția frontierei de stat se efectuează de către organele abilitate ale regiunii.

Sursa: 24h.md

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: