Proiectul debutează în contextul în care investițiile în domeniul IT au crescut exponențial în ultima decadă. Potrivit unui studiu dat publicității în luna august 2016 de către Statista, în anul 2006, într-un top al celor mai importante companii din lume, domeniul IT era reprezentat doar de compania Microsoft, în schimb marii jucători erau din domenii precum petrol, energie și servicii financiare. În 2016, situația s-a schimbat radical, piața mondială fiind acaparată de companii din domeniul IT, precum Apple, Facebook, Microsoft, Amazon sau Alphabet, care au generat încasări de peste 2.000 de miliarde de dolari de la începutul anului curent.
Nici România nu a stat mai prejos la capitolul IT, contribuția acestui sector la PIB ajungând, în 2015, la 6% cu potențial de creștere de până la 10% în următorii ani, avansând odată cu valul internațional, lucru care i-a determinat pe tot mai mulți specialiști IT români din întreaga lume să conlucreze pentru proiecte autohtone sau chiar să ia în calcul posibilitatea reîntoarcerii acasă.
“Este deja de notorietate profesionalismul și chiar influența IT-iștilor români angajați la companii internaționale din Statele Unite, Marea Britanie sau Franța, iar după mulți ani în care am pus umărul la ridicarea imperiilor financiare ale străinilor, ne-am gândit că a venit vremea să folosim acest potențial și pentru promovarea sectorul IT românesc. Nucleul deja s-a format, suntem o echipă puternică în Paris, însă vom deschide și alte centre în orașe cu concentrație mare de specialiști IT români, precum: București, Cluj-Napoca, Iași, Tg. Mureș, Timișoara, Londra, Berlin, San Francisco, New York etc., fiecare locație replicând structura de organizare folosită în momentul de față în centrul de la Paris. Ne dorim să dezvoltăm o comunitate care să funcționeze pe principiile open source, open exchange, open participation, cu scopul de a promova specialiștii și întreg sectorul IT românesc la nivel internațional. Până la finele anului 2017, Comunitatea și-a propus să înregistreze peste 2500 de specialiști români în IT răspândiți în toată lumea, care să poată colabora într-un cadru organizat, iar România să poată deveni cu adevărat o forță în acest domeniu”, declară Valentin Maior, unul dintre coordonatorii Comunității Globale a Românilor din Tech.
În cadrul comunității, se vor organiza periodic conferințe și webinarii cu tematică: tehnică, antreprenoriat, schimburi de experiență. Intenția este ca anual să aibă loc evenimente de business matchmaking, atât în România, cât și în centrele internaționale administrate de IT-iști români. În cadrul acestor conferințe va fi promovat întreg sectorul IT românesc: companii, startup-uri, produse IT dezvoltate de specialiști independenți și de companii românești, centrele devenind astfel adevărate ambasade ale României din sectorul IT.