ROMÂNIA BREAKING NEWS

Statuia Libertății și alte monumete din Ploiești, de a căror existență nici nu știai.

SHARE
, / 564 0

În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, orașul Ploiești a creat, prin oameni întreprinzători, câteva lucrări devenite simboluri locale. Prin ridicarea de monumente, ploieștenii și-au dovedit recunoștința față de cei care au făcut istorie. Fără Statuia Libertății sau Monumentul Vânătorilor, nu am mai putea concepe orașul. Fiecare dintre monumente a avut povestea lui, în care s-au implicat persoane și instituții.

Înălțarea fiecăruia „reprezintă o altă fațetă a istoriei, însumând eforturile pregătitoare ale acestora (fonduri, amplasament, autori)[1], momentul deosebit al inaugurării și apoi rolul acestuia în comemorările organizate spre cinstea evenimentului pe care-l reprezenta, act de conștiință publică. „Ploieștii a fost una dintre fortărețele cele mai tari ale libertății și ale românismului[2].

STATUIA  LIBERTĂȚII

Statua Libertății - Ploiești

Statua Libertății – Ploiești

Prima lucrare de artă monumentală”, cum o definește Mihai Apostol[3], ridicată la Ploiești nu a fost admirată în mod deosebit de localnici de la început, posibil din cauza aspectului neconvențional. S-a numit Statuia Libertății, a fost adusă de la Paris, fiind turnată în bronz galvanizat, în atelierele L. Oudry et Comp. și o reprezenta pe zeița Minerva, cu bonetă frigiană (simbol al revoluției), având o lance în mâna dreaptă (simbol al luptei pentru apărarea libertății), iar în mâna stângă ținând un pergament cu inscripția „Constituțiunea și legea electorală”.

Planul ridicării unei statui în Ploiești, pe locul unde cetățenii au purtat lupte pentru libertăți publice, este mai vechi și a fost inspirat de două evenimente politice. La 26 martie 1869 au avut loc alegeri pentru Colegiul III de Prahova, când liberalii radicali au obținut un strălucit succes, ca și în alegerile din 31 mai 1870, ecoul victoriei politice fiind amplificat de mișcarea republicană din august 1870. Pentru a comemora evenimentele și a răsplăti curajul și spiritul civic al ploieștenilor, „care au ținut ridicat stindardul libertății și al legalității și au scăpat astfel onoarea și demnitatea națiunii române[4], liberalii radicali și democrați (Dimitrie Brătianu și C.A. Rosetti) au alcătuit liste de subscripție națională și s-au orientat spre o statuie reprezentativă. Cumpărată, statuia a fost adusă în țară în anul 1876 și dăruită orașului Ploiești, în numele tuturor cetățenilor României. Evenimentele din Balcani și implicarea României nu au permis instalarea ei, lucrările începând după Războiul de Independență.

La propunerea primarului C.T. Grigorescu, la data de 10 septembrie 1878, Consiliul comunal a hotărât ca statuia să fie amplasată în Piața Unirii, locul exact urmând a fi stabilit de Arhitectul orașului și de o comisie special creată[5]. Lucrările pentru instalarea statuii au început la 1 septembrie 1879, când s-a pus piatra fundamentală, iar la 27 martie 1881, în vederea terminării piedestalului și a grilajului, Primăria a alocat suma de 20.000 de lei[6]. Statuia avea peste 3 metri în înălțime, iar piedestalul 4 metri. Acesta din urmă era confecționat după planurile arhitectului Toma N. Socolescu, din marmura scoasă de la Provița și era ridicat pe trei trepte, având patru fațade cu ornamente de bronz și inscripții. Ziarul „Românul” descrie aceste inscripții: „Partea principală, adică cea despre răsărit, poartă inscripțiunea «Cetățenilor Ploieșteni, apărătorii libertății publice. România recunoscătoare», cea dinspre apus – «Monument ridicat prin subscripție națională», cea despre miazănoapte – «Anul 1881, iunie 11» și cea despre miazăzi – «Anul 1869, martie 26». În fundamentul piedestalului s-a zidit un pergament pus într-o sticlă, în care se expunea pe scurt istoria statuii și purta o mulțime de semnături. Asemenea s-au depus și toate speciile de monedă română spre amintire”. În momentul dezvelirii sale, monumentul avea în cele patru colțuri ale grilajului câte un felinar, iar pe soclu decorații sub formă de lauri. Aceste lucruri au dispărut după un an.

Dezvelirea monumentului, fixată pentru 11 iunie 1881, a fost amânată pentru duminică 21 iunie și a prilejuit o manifestare sărbătorească, descrisă atât de ziarul „Românul” din 24 iunie, cât și de Zaharia Antinescu în „Autobiographia mea[7]. Piața a fost populată de oameni încă de la ora 9 dimineața în așteptarea invitaților care trebuiau să sosească de la București (Dimitrie Brătianu și C.A. Rosetti au declinat invitația). La ora 10 a sosit trenul și tot alaiul a pornit de la gară spre Primărie și cu fanfara în frunte s-a ajuns în Piața Unirii.

Pentru a reda culoarea locală, cităm câteva fragmente notate de Zaharia Antinescu: „mișcare de proporțiune de toate clasele”, „ferestrele și balcoanele de casele din giuru-i înțesate de doamne și chiar coperișurile acoperite de bărbați”, „poporul umplea stradele cetății”, „orașul poavazat”, „delegații rurali cu drapelul județului cu bande tricolore, în costum național”, garda națională și garda de onoare, „mulți amici și invitați din București” (deputații P. Ghica, P. Buescu, P. Cernătescu, I.C. Fundescu), „serviciul religios cu mare pompă” (preoți și părintele arhiereu Orleanu), cuvinte și versuri de omagiere, citirea „depeșilor”, strigăte de „Ura!”, o coroană de flori pusă pe mâna dreaptă a statuii și, în finalul ceremoniei, intonarea unui imn de către un cor format din peste 120 de elevi și eleve.

La liceu s-a desfășurat un banchet, cu vreo 270 de participanți, la care a luat cuvântul primarul, fost republican, devenit monarhist. În interior, la etaj, au luat masa oficialii și invitații, iar în curtea din fața liceului, reprezentanții rurali. Seara „fu luminație” în oraș și totul s-a încheiat cu un foc de artificii. Pe lângă emoțiile normale unei sărbători atât de impozante, ploieștenii au mai adăugat evenimentului un pic de condimente, botezând Statuia Libertății „Madame Grigoresco” – după denumirea soției primarului. Mai târziu, Nicolae Iorga a considerat-o „o cucoană mică”, iar I.L. Caragiale a perceput-o ca fiind „statuia cu bronzul ca spanacul”.

Profesorul și publicistul Zaharia Antinescu, amintind de evenimentele istorice care au consacrat monumentul, a compus ulterior și o odă, intitulată „La Statuia Libertății”:

„Sfânta zi de libertate, frați români a răsărit;
Apăsarea, nedreptatea și durerile-au pierit;
Ale tiraniei fiare, țara noastră mult au strâns.
Azi neamicii toți să piară, căci dreptatea a învins.
[…] Fiică suavă a lui Joe, tu în lume adorată,
Și născută din Junone, în Olimp glorificată;
Tu, frumoasă Libertate…
Bine ai venit, Deesă, din Olimp acum sosită,
Tu de astăzi înainte esti o stea binevenită
Sus pe ceriul urbei noastre”.

Interesantă este asocierea a două evenimente care s-au desfășurat la scurt timp unul după altul: proclamarea Regatului și încoronarea lui Carol I ca rege al României și dezvelirea monumentului ploieștean având un simbol republican. Dăm cuvântul istoricului Dorin Stănescu, fără să adăugăm vreun comentariu: Statuia „este actul de naștere al umorului și al ironiei ploieștene! Să ai, în plină monarhie, un simbol republican în centrul orașului!”[8]

Din păcate, statuia nu a avut liniște, fiind mutată de mai multe ori prin centrul orașului. Prima mutare și renovare a avut loc în 1903, când a avut loc sistematizarea pieței, a doua în 1913, statuia ajungând să se zărească printre tarabele din piață, a treia în 1934 cu ocazia asfaltării Pieței Unirii. De data aceasta a fost așazată cu fața spre nord, în parcul realizat în fața Primăriei. În anii ’40 statuia a dispărut, reapărând în zona Palatului Culturii în 1957, iar astăzi, renovată, se află în rondul din fața Catedralei.

Ea a rămas un simbol important al acțiunilor ploieștenilor, al identității lor și al orașului. Și să nu uităm că la sfârșitul secolului al XIX-lea, doar trei orașe aveau statui ale libertății: Parisul, New York-ul și Ploieștiul. Și nu degeaba acest ultim oraș și faptele localnicilor „au fost în atenția presei din marile orașe europene sau au fost analizate în istoriile publicate în Occident. […] Uneori, centrul lumii poate fi pretutindeni[9].

Statuia Libertății

 

MONUMENTUL VÂNĂTORILOR

Monumentul Vânătorilor - Ploiești

Monumentul Vânătorilor – Ploiești

Al doilea în ordine cronologică a fost Monumentul Vânătorilor, ridicat de ploieșteni în memoria luptătorilor din județ care au făcut parte din Batalionul II Vânători, ce a contribuit la prima mare victorie românească de la Grivița, din timpul Războiului de Independență. Inițiativa ridicării monumentului a fost mai veche, dar în noiembrie 1890, mai mulți cetățeni, la propunerea lui Ioan Gr. Sorescu, s-au constituit într-un comitet, în ideea ridicării unei „columne” pe unul din „rondourile” bulevardului. La 16 decembrie 1890 grupul și-a ales un comitet de acțiune format din cinci membri și anume: Ioan Gr. Sorescu, Z. Ovessa, Niță Luca Gogoașă, Nicolae Prușanu și C. Simionescu. În articolul „O idee frumoasă”, săptămânalul „Alarma” scria despre inițiativa ridicării unui monument în memoria celor căzuți în bătălia de la Grivița și considera că locul cel mai potrivit pentru acesta ar fi primul rond dinspre gară, „spre a vesti tuturor vizitatorilor noștri vitejia fiilor acestui județ și oraș[10].

A început colectarea banilor necesari. În ședința din 28 iunie 1892, prezidată de primarul D.D. Hariton, consilierul Niță Luca Gogoașă a comunicat că s-a strâns suma de 30.000 de lei, de la circa 20.000 de cetățeni din Ploiești și din alte localități. Întrucât cheltuielile în vederea materializării proiectului erau estimate la 50.000 de lei, același consilier a dat citire articolului 59 din buget, cerând consiliului să sporească ajutorul cu încă 1.000 de lei[11]. În anul 1893 Primăria a acordat suma cerută, dar și aceasta a fost insuficientă.

În timp ce comitetul colecta bani, Consiliul comunal, în ședința din 30 decembrie 1891, a luat hotărârea de a organiza un concurs între artiștii români din țară și din străinătate, care a avut loc în luna mai 1892 și a debutat cu o expoziție deschisă publicului, cuprinzând machete și desene.

Monumentul Vânătorilor - Ploiești

Monumentul Vânătorilor – Ploiești

Comitetul a ales juriul pentru selectarea machetei ce urma să fie premiată: generalul Cantilli,

B.P. Hasdeu, sculptorul I. Georgescu, arhitectul F. Xenopol, inginerul ploieștean I.N. Popovici și directorul Școlii de Belle-arte – I. Stăncescu. Au fost consultați președintele P.N.L., D.A. Sturdza și unul dintre eroii de la Grivița, comandantul batalionului de asalt, Al. Candiano-Popescu[12]. Rămânea să se stabilească rondul de pe bulevard unde urma să fie amplasat monumentul. Dezbaterea problemei a prilejuit exprimarea unor păreri diverse: arhitectul și Comitetul de acțiune pentru ridicarea monumentul se pronunțau pentru amplasarea lui la „rondoul II”, iar unii consilieri, în frunte cu N.V. Târgșoreanu, erau de părere că el trebuia așezat, „ținând cont că această acțiune este un fapt istoric”, în centrul orașului, pe rondul bulevardului ce se va forma în Piața Fructelor. După lungi deliberări, la propunerea lui N.C. Săruleanu, consiliul a decis să ceară Comitetului de acțiune o schiță a monumentului, care să cuprindă și dimensiunile lui. Ulterior și-a dat avizul pentru amplasare[13].

La sfârșitul anului 1892, în ziarul „Democratul”, Comitetului de acțiune aducea la cunoștința cetățenilor că, neputând contracta darea în antrepriză a ridicării monumentului până nu sunt strânse toate listele de subscripție ce au fost trimise mai multor „fruntași ai acestei țări”, roagă pe toți cetățenii care au primit liste „să binevoiască a le înapoia de urgență, în orice stare s-ar găsi”. Listele urmau a fi trimise la adresa Comitetului de acțiune din Ploiești, pentru ca respectivul comitet să poată avea la îndemână fondul necesar pentru „o astfel de operă nepieritoare[14].

După mai bine de un an, în ședința din 28 ianuarie 1894, prezidată de primarul D.D. Hariton, Consiliul comunal a aprobat suma de 40.000 de lei pentru pavarea cu piatră cubică a „rondoului unde se fac exproprierile în 1894” și amenajarea grădinii în care urma să fie amplasat „Monumentul Vânătorilor”[15]. Cu alte cuvinte, se hotărâse ca monumentul să fie amplasat în rondul dinspre gară, așa cum sugerase gazeta „Alarma” încă din octombrie 1890.

Monumentul Vânătorilor - Ploiești

Monumentul Vânătorilor – Ploiești

Întrucât „monumentul care va face fala orașului, amintind de ce au făcut fiii Prahovei la Plevna”, trebuia terminat și inaugurat, la cererea Comitetului de acțiune, prin adresa nr. 320 din martie 1896 s-au mai alocat încă 500 de lei[16]. Apropiindu-se momentul inaugurării, primarul Radu Stanian a propus consiliului (13 mai 1897) ca rondul respectiv să fie pavat cu asfalt comprimat, „care deși costă mai mult decât celălalt asfalt, contribuie la înfrumusețarea bulevardului”. Consiliul a adaugat și executarea unui grilaj în jurul monumentului[17], care a fost realizat la Școala de arte și meserii din Ploiești.

În sfârșit, în ziua de 12 octombrie 1897, după împlinirea a 20 de ani de la luptele pentru cucerirea Plevnei, Monumentul Vânătorilor a fost inaugurat cu tot fastul cuvenit. La solemnitate a fost prezent regele Carol I, prințul moștenitor, primul ministru D.A. Sturdza, miniștri, senatori, deputați, personalități ale vieții politice și culturale, fruntași ai urbei, ai armatei (Al. Candiano-Popescu – maiorul devenit general de brigadă și Grigore Ion – soldatul care a cucerit stindardul turcesc la Grivița), veterani de război, protoereul orașului, reprezentanți ai presei și un numeros public, inclusiv elevi.

De față a fost și autorul, sculptorul George (Georgio) Vasilescu, a cărui operă de căpetenie este tocmai acest monument. Cu același prilej, prin grija oficialităților locale, s-a bătut și o medalie în două variante, pe una din fețe fiind înfățișat monumentul. Lucrarea a fost executată în Italia. La Veneția s-a realizat partea de sculptură: cele patru statui, cele două basoreliefuri și figura simbolică, iar la Milano, partea de arhitectură, din granit.

Monumentul constă dintr-un obelisc de granit așezat pe un soclu, iar acesta este ridicat pe o platformă cu mai multe trepte. Accentul cade pe partea arhitecturală: obeliscul, înalt de 11 metri, având în vârf o mică piramidă. Obeliscul se sprijină pe un piedestal format din mai multe trepte și o plintă masivă. Acest piedestal se sprijină, la rândul lui, pe un alt piedestal care se lărgește, platforma cu trei trepte de la bază ajungând cu latura de 8 metri. Deasupra obeliscului se află un vultur, cu aripele desfăcute, ținând în cioc un stindard, simbolizând vitejia. Soclul este decorat cu două basoreliefuri laterale, unul reprezentând o scenă de luptă din timpul cuceririi redutei Grivița I, iar celălalt – o alegorie a zeiței Victoria, cu o ramură înfrunzită în mână, fiind primită cu entuziasm de o mulțime de oameni. În cele patru colțuri ale soclului se află statuile a patru vânători, iar în partea de jos a postamentului sunt plasate patru obuze.

Întregul monument este foarte echilibrat, armonios și convingător. Statuile celor patru vânători sunt de mărime puțin peste cea naturală. Corpul este îmbrăcat cu mundirul caracteristic infanteriștilor și pe cap poartă pălăria de vânători de munte. Au armamentul format din cartușieră, pușcă cu baionetă, dar importantă este poziția corpului și a armelor. Unul are în mână goarna pregătită pentru a suna alarma, iar ceilalți au arma „pentru onor”, în repaus „la picior” și „în cumpănire”, pregătindu-se de atac.

Dar iată că, luând în considerare aportul decisiv al cetățenilor la înălțarea monumentului, Consiliul comunal, în ședința din 30 septembrie 1899, a decis să se dezlipească placa pe care erau înscrise numele unor membri din grupul de inițiativă. Faptul nu „a adus vreo deteriorare monumentului”, după cum a arătat arhitectul orașului[18].

Festivitatea inaugurării, cuvântarea regelui, precum și alocuțiunile lui Dem. Georgescu Victorian, profesor la liceul ploieștean și N. Prușanu, au fost descrise pe larg în presa locală, ziarul „Democratul” publicându-le și în 1899[19]. În cuvântarea sa, Regele Carol I a spus printre altele: „Neuitată a rămas ziua de 30 august, când Batalionul al 2-lea de Vânători, zdruncinat deja prin o luptă crâncenă, s-a aruncat cu îndrăzneală în foc și a luat seara târziu reduta de la Grivița, smulgând vrăjmașului steagul său…”

Cuvinte înălțătoare, redând simplu și emoționant momentul atacului, au fost rostite de N. Prușanu: „ […] Șiruri, șiruri de Vânători […] năvălesc sub ploaia de gloanțe și șrapnele, nesocotind moartea și prăpastia la care se avântă. Unul – sdrobit de un obus … moare pe loc strigând: Trăiască România! […] Unii cad, alții omoară, alții ’mproșcă pe dușmani… dar toți strigă ura! Ura! Și soldați și căpitani”. Profesorul Georgescu Victorian, în alocuțiunea sa, a arătat ecoul luptelor: „Din sângele vărsat colo, pe câmpiile Bulgariei, răsărit-au eroii vremii de pace și prosperitate de astăzi. România așteaptă în viitor botezul unei vieți noi: ea voiește să se afirme cu toată energia firei sale în marele concert al lumii civilizate. După sgomotul armelor și bubuitul tunurilor, venit-a ceasul de liniște, de propășire prin litere, științe și arte[20].

La inaugurare a cântat un cor format din 200 de elevi ai liceului și eleve de la Școala Secundară de Fete „Despina Doamna”. Atunci s-a prezentat în premieră Imnul Vânătorilor, din care redăm câteva versuri:

„De nedreptăți răzbunători
Îmbărbătați de dragul țării,
Au biruit, au biruit
Și gloria neatârnării
Au cucerit vitejii Vânători”.

Imnul s-a cântat de două ori, în două variante, pentru a împăca ambițiile ambilor compozitori ai melodiei, Gavriil Muzicescu și Eduard Wachman.

A urmat defilarea armatelor „în cântecele muzicii” și parastasul tradițional, făcut în amintirea eroilor, împărțindu-se la săraci „colivă, pâine și fripturi de carne și vin[21].

Cu ocazia comemorării eroilor de la Grivița, în ziua de 30 august 1899, Paraschiv Ionescu, ajutor de primar, sublinia că monumentele orașului, cel al Vânătorilor și Statuia Libertății, trebuia să amintească generațiilor care vor urma că „ploieștenii au dat dovadă de eroism, atât în contra vrășmașilor din afară, cât și pentru apărarea libertăților publice dinlăuntru”. Ploieștiul a primit numele de apărător al libertăților publice, pentru că ploieștenii au știut să fie cei dintâi în timp de pace, ca și în timp de război”.

                                          georgio-vasilescu

 Georgio Vasilescu

                                          monum-amplas-area-i-iitiala-0124

Monumentul Vânătorilor (primul amplasament)

mon-vanato

Monumentul Vânătorilor azi

[1] Gheorghe Calcan, Cuvânt înainte, lucrarea Jertfele prahovenilor. Monumentele recunoștinței, Editura Karta-Graphic, Ploiești, 2013, p. 14;

[2] „Democrația”, Ploiești, 21 august 1869;

[3] Mihai Apostol, Tradiții plastice în orașul Ploiești. De la Negulici la Muzeul de Artă. Schiță monografică însoțită de Addenda artiștilor prahoveni, Comitetul de Cultură și Artă al județului Prahova, Ploiești, 1971, p. 9;

[4] „Românul”, București, miercuri, 21 brumărel 1870 și 24 iunie 1881;

[5] Arhivele Naționale jud. Prahova, fond Primăria Ploiești, dosar nr. 2/1878, f. 122;

[6] Idem, dosar nr. 1/1881, f. 122; Grilajul a fost executat în atelierele locale, iar stâlpii-felinar de la colțuri au fost aduși tot de le Paris.

[7] Zaharia Antinescu, Autobiographia mea, Stabilimentul grafic „Progresul”, Ploiești, 1896, pp. 126-129;

[8] Dorin Stănescu, Republica de la Ploiești, Editura Ploiești-Mileniul III, Ploiești, 2016, p. 172;

[9] Ibidem, p. 19;

[10] „Alarma”, Ploiești, din 8 octombrie 1890, p. 1;

[11] Arhivele Naționale jud. Prahova, fond Primăria Ploiești, dosar nr. 2/1892, ff. 87, 93;

[12] Eugen Stănescu, Mircea Cosma, Gavriil Preda, Iulia Stănescu, Jertfele prahovenilor. Monumentele recunoștinței, Editura Karta-Graphic, Ploiești, 2013, p. 15;

[13] Arhivele Naționale jud. Prahova, fond Primăria Ploiești, dosar nr. 2/1892, f. 93;

[14] „Democratul”, Ploiești, din 24 decembrie 1892, p. 2;

[15] Arhivele Naționale jud. Prahova, fond Primăria Ploiești, dosar nr. 3/1894, f. 17;

[16] Idem, dosar nr. 8/1896, ff. 75, 18;

[17] Idem, dosar nr. 7/1897, ff. 52, 106;

[18] Idem, dosar nr. 9/1899, f. 136;

[19] „Democratul”, Ploiești, din 2 septembrie 1899, p. 2;

[20] Eugen Stănescu ș. a., Jertfele prahovenilor. Monumentele recunoștinței, Editura Karta-Graphic, Ploiești, 2013, pp. 19, 23;

[21] „Democratul”, Ploiești, din 2 septembrie 1901, p. 2.

Autori: NICOLAE PETRESCU REDI (romaniabreakingnews.ro) și EMILIA LUCHIAN

Părerea ta contează

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press