ROMÂNIA BREAKING NEWS

Ion Cepoi, Pe Urmele Mele recenzie de Nicholas Dima

Ion Cepoi, Pe Urmele Mele, Chisinau: Editura Pontos, 2007, 403 pagini.

(Jurnalul unui Roman Basarabrean – Semnal editorial de Nicolae Dima)

L-am intalnit prima oara pe autor in 1971 cu prilejul trecerii mele prin Los Angeles.  L-am revazut ulterior la intrunirile Academiei Romano-Americane si mai tarziu ne-am reintalnit la Chisinau. Casatoria sa cu Stela, fosta mea colega de facultate, ne-a apropiat si mai mult iar in ultimii ani i-am vizitat pe amandoi la noua lor resedinta din Las Vegas. Intr-una din aceste vizite Ion mi-a oferit cartea sa Pe Urmele Mele, pe care o voi semnala in randurile urmatoare.

            Fratele Ion Cepoi s-a nascut in 1923 intr-un sat din Basarabia si in felul sau a trait tragedia acestui stravechi pamant romanesc. Sfarsitul razboiului l-a prins in Germania. Fusese trimis acolo in primavera lui 1944 la o scoala de subofiteri. Schimbarea armelor de catre Romania il arunca intr-un lagar. Traeste clipele grele ale incheireii razboiului si are norocul sa ajunga in zona de ocupatie Americana. Se imbolnaveste si traeste perioade grele. Dupa sapte ani emigreaza in Statele Unite unde il asteapta un alt inceput dificil.  Munceste, face mari eforturi, studiaza, devine inginer si printr-o vointa puternica isi schimba destinul.  Se realizeaza profesional, se afirma si ajunge in cele mai inalte cercuri Americane.  Astfel, el intalneste multi lideri intre care il mentionez pe fostul presedinte Reagan. Pe plan social este ajutat mult de sotia sa Stela si impreuna organizeaza activitatile elitei romanesti din California. O mare realizare pentru amandoi este aducerea in vizita la Los Angeles a regelui Mihai. Intra-devar mari realizari pentru fiul unui mic sat Basarabean…
 Ion se intoarce in Romania dupa 35 de ani si acasa in Basarabia dupa 37 de ani. La incheierea unei cariere ample si bogate scrie aceasta carte instructiva si fascinanata. Naratiunea, o cronica intinsa pe o perioada de aproape 50 de ani, are 400 de pagini se desfasoara pe etape oarecum cronologice: Romania si Basarabia natala: Anii petrecuti in Germania; America: Calatorii pe Mapamond; si Diferite alte Consemnari. In calitate de geograf preocupat de reintregirea tarii, am urmarit cu mult interes relatarile din Basarabia. Si m-au rascolit din nou suferintele fratior nostri de peste Prut ajunsi pe mainile rusilor si ale altor alogeni care in numele noii religii comuniste au incercat sa ne anihileze.  
M-au fascinat deasemenea relatarile sale despre viata de zi cu zi din Germania anilor 1944-1951. Am citit destula istorie, dar e cu totul altceva cand un martor ocular isi descrie in mod realist si fara patima clipele prin care a trecut in acei ani de mari framantari. Si m-au absorbit deasemenea relatarile sale despre primii ani in America. Am comparat dificultatile prin care a trecut generatia lui in procesul de integrare cu dificultatile intampinate de generatia mea cu 25 de ani mai tarziu. Generatia imigrantilor din anii 50 a avut totusi noroc!  Inceputul a fost intodeauna greu in America, dar atunci oamenii se puteau impune prin munca si efort.  Atunci se gasea de lucru, iar pentru cei care au ales sa studieze, universitatile erau accesibile. Cea mai mare diferenta consta insa in faptul ca pe acele vremuri absolventii isi geaseau de lucru; era nevoie de cadre pregatite; multi tineri intelectuali au ajuns in posturi mari; si majoritatea lor si-au facut situatii bune. Erau anii apogeului post-belic al puterii si prosperitatii Americane.  In anii 50, ordinea sociala si moralitatea erau si ele altfel.  Astazi au disparut idelurile.  Au mai ramas doar interesele si banii…
            Am gasit totodata cunostinte si afinitati comune cu autorul. Unele din organizatiile si personalitatile descrise in carte le-am cunoscut si eu mai tarziu.  Autorul le-a prins in plinul activitatii lor, ca de exemplu Comitetul National Roman si Fundatia Iuliu Maniu, iar eu le-am prins la apusul lor.  Cepoi are respect pentru unele din acele personalitati ca, de exemplu, Veturia Manuila, Ion Ratiu, Jean Moscopol…  pe care i-am cunoscut personal. In acelasi timp are retineri fata de fostul Comitet National Roman condus de Constantin Visoianu.  Eu am colaborat cu acel comitet, dar stiu ca intr-adevar nu a oferit nici odata o dare de seama asupra fondurilor lasate de maresalul Antonescu.  Ma intreb insa, ce altceva se putea face in conditiile in care Washingtonul promova comitetele nationale numai in masura in care isi urmarea interesele?  Mult mai tarziu mi-am dat seama ca totul a fost un joc bine regizat…
            In lucrarea sa Ion Cepoi isi exprima opiniile personale, dar faptele istorice sunt reale si ele raman. Altfel, fiecare dintre noi se poate regasi in ralatarile autorului. Cei care nu au trait exilul il pot intelege din asemenea carti. Personal, absorbit de lectura, m-am simtit uneori spectator, dar de multe ori m-am simtit actor in descrierile sale; actor in piesa marii drame a poporului Roman. Si am inteles mai bine America inaintasilor mei citind cartea confratelui Ion Cepoi. Felicitari!
Profesor doctor Nicolae Dima, SUA, Octombrie 2012.

Nicholas Dima

Leave A Reply