Investitorii ruși exploatează aurul de la Baia Mare fara sa aibe parte de anticampanie in media gen Rosia Montana

Polyus Gold, cel mai mare producător de aur din Europa (corporația miliardarului rus Mihail Prokhorov) a pus mâna pe aurul românesc după ce a cumpărat, în acest an, KazakhGold Group Limited (care deține 25% din industria auriferă din Kazahstan). Astfel „s-a pricopsit” și cu o subsidiară în Baia Mare:

compania Romaltyn Mining, descendentă a fostei uzine Aurul, numită apoi Transgold (cea implicată în accidentul ecologic transfrontalier din anul 2000).

În aparență o parte infimă, neglijabilă, a tranzacției, firma din Baia Mare este interesantă pentru Polyus Gold prin prisma faptului că aici se poate relua producția de aur printr-o tehnologie extrem de rentabilă: cianurarea. Procedurile au început în urmă cu patru ani, de atunci desfășurându-se o luptă surdă (metoda fiind una controversată în România), dar care se află într-un stadiu avansat.

De 30 de ori mai mult aur decât cifrele oficiale

Prelucrarea cu cianuri a sterilului minier de către Romaltyn Mining are o miză uriașă. La scurt timp după ce Polyus Gold a devenit proprietar al companiei băimărene, directorul tehnic, Benoniu Munteanu, a afirmat că „SC Romaltyn Mining se bazează pentru procesare pe circa 8,5 milioane tone de steril din Iazul Central, singura resursă aflată astăzi în patrimoniul său”. Adevărul este altul!

Compania intrată în patrimoniul miliardarului rus Mihail Prokhorov nu urmărește prelucrarea sterilului doar din singura haldă pe care o deține, cea din Tăuții de Sus (implicată în accidentul ecologic din 2000), ci și din alte perimetre. În noiembrie 2010, Agenția Națională pentru Resurse Minerale i-a acordat companiei Romaltyn patru licențe de exploatare a “produsului rezidual minier”. Conform acestora, Romaltyn poate exploata sterilul din iazurile de decantare de la Flotatia Centrala, Meda, Aurul Săsar și de la Uzina de Preparare. Din cele patru “depozite de aur”, cel mai interesant concentrat piritos se află la halda de steril de la Flotația Centrală (situată între Baia Mare și orășelul Baia Sprie). Acesta este, susțin sursele noastre, de câteva ori mai bogat în aur decât o spun cifrele date publicității.

Potrivit datelor comunicate de fiecare când vreun oficial (deputații Luca Ștefănoiu – în 1999, Vlad Gabriel Hogea – în 2003 ori șeful Gărzii de Mediu Maramureș, Călin Crișan, în 2010) pirita arseno-auriferă din zona industrială de est a Băii Mari, depozitată în Uzina de Preparare Flotația Centrală, ar avea un conținut de aur de 0,4 grame/tonă.

În realitate, compoziția chimică a piritei de Șuior, stocate în incinta Uzinei de Preparare Flotația Centrală, indică valori mult mai mari de aur, care le depășesc de aproape 30 ori pe cele publice. Conform unei expertize de specialitate care până acum nu a fost făcută publică, concentratul piritos arseno-aurifer de Șuior din Uzina de Preparare conține… 11,30 grame de aur/tonă și 43,10 grame de argint/tonă. Această analiză de specialitate a fost comandată de Compania Națională a Metalelor Prețioase și Neferoase REMIN SA (proprietara haldei) și efectuată la singurul laborator atestat în acest sens din județ, fostul Institut de Cercetări și Proiectări Miniere Baia Mare, de firma SC Lorechim SRL, specializată în cercetare și extracție a minereurilor metalifere neferoase.

Ce mai scoate cianura din steril

De asemenea, analiza efectuată de specialiștii în chimie și metalurgie de la Lorechim atestă faptul că “pirita refractară cu conținut de aur” mai conține: sulf (46,78%), arsen (2,30%), plumb (0,61%), zinc (0,73%), cupru (0,04%), dioxid de siliciu (14,40%), oxid de calciu (sau var nestins – 1,27%), oxid de magneziu (0,12%), mangan (0,02%), fier (36,4%), stibiu (antimoniu – 0,08%), cadmiu (0,002%) și seleniu (0,003%).

La Flotația Centrală din Baia Mare sunt depozitate aproximativ 10,5 milioane tone de steril cu metale grele și 500.000 de tone de pirită arsenioasă (numit în limbaj mai puțin tehnic: „steril aurifer”). Se estimează că prin prelucrarea prin tehnologia cianurării se obțin peste 5,65 tone de aur. Directorul tehnic al Romaltyn Mining, Benoniu Munteanu, a afirmat că noii proprietari ai companiei din Baia Mare “doresc să reia activitatea de procesare până la începutul anului 2011”.

Transgold ar fi „șterpelit” din România aur, wolfram și beriliu

Proiectul “Aurul” a debutat în 9 mai 1990, dată la care a fost semnat acordul de principiu între Esmeralda Ranger Exploration (Australia), Compania Natională Remin Baia Mare și Geomin SA București. Noua firmă, SC Aurul SA, avea următorul acționariat: Esmeralda – 50%, Compania Remin – 44,5%, Geomin S.A. București – 5%, alții – 0,5%, iar obiectul de activitate declarat era extracția metalelor neferoase din sterile de flotație depozitate în haldele din jurul municipiului Baia Mare. După apariția companiei australiene în Maramureș, la conducerea Remin s-au perindat trei oameni-cheie, care s-au regăsit ulterior în structurile de conducere ale Transgold, firma care s-a înființat după dispariția SC Aurul SA, dispariție forțată de catastrofa ecologică din 2000. Acești oameni, care sunt și acționari la firmele cu care lucra Transgold, SC Transfigura SRL și SC Explorer SA, sunt Ioan Hudrea, Iuliu Chiorean și Staicu Bălănescu (ultimul a fost și director general în Ministerul Industriilor și Resurselor).

Cei trei au pus bazele actualului Romaltyn, Hudrea regăsindu-se și azi în conducerea firmei, indiferent de cine a fost stăpânul „fabricii de aur” din jurul Băii Mari. În 2003, deputatul Vlad Hogea, care cita documente de arhivă de la unitățile miniere care au făcut iazul Meda, iaz “drenat” de Transgold, spunea că în zonă ar fi fost extrase 45 de tone de aur și 300 de tone de argint. Pentru că Transgold a refuzat prelucrarea în Baia Mare a minereului obținut după prelucrări succesive ale haldei de steril și l-a transportat în Anglia, fără ca autoritățile vamale române să aibă posibilitatea tehnică de a verifica conținutul real al aliajului, statul român a fost păgubit într-o afacere în care a intrat cu materia primă și a scos… mai nimic (redevența anuală plătită României a fost de 2% din producția de aur declarată de Transgold, după prelucrarea minereului în Anglia).

De altfel, una dintre disputele niciodată cercetate de autoritățile statului roman se referă la faptul că, pe lângă aur și argint, minereul trimis în străinătate conținea metale rare și mai prețioase decât aurul: wolfram, cesiu, stronțiu, radiu, beriliu, iridiu.

Tehnologia cu cianuri – lecție învățată?

Printre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru extragerea prin cianurare a aurului din sterilul minier, noul proprietar al Romaltyn Mining, Polyus Gold, trebuie să construiască și o stație de epurare performantă. “Încă din anul 2007 a fost finalizată procedura de solicitare a autorizației de mediu, dar pentru a primi această autorizație, fără care nu pot începe producția, Romaltyn trebuie să îndeplinească niște condiții, printre care finalizarea instalației de cianurare, prin care se reduce conținutul din tulburele de steril până la parametri legali”, a explicat șeful Gărzii de Mediu Maramureș, Călin Crișan. Conform legii, concentrația cianurilor din apa ce urmează să fie evacuată în râul Lăpuș trebuie să fie sub 0,1 miligrame/litru.

Deși autoritățile de mediu din județ liniștesc populația privind termenul îndepărtat privind începerea procesului de exploatare a sterilului minier prin cianurare, reprezentanții Gărzii de Mediu spunând că mai durează până la construirea stației respective și că acum, spre deosebire de 30 ianuarie 2000, când aproximativ 100.000 de metri cubi de steril și cianuri s-au scurs din iazul de decantare de la Bozânta în Tisa, “un accident asemănător nu mai e posibil”, localnicii privesc cu scepticism reînceperea activității la Romaltyn. Cu toate acestea, băimărenii “au stat pe margine” în 25 iulie 2010, când li s-a oferit posibilitatea să se pronunțe în acest sens, în cadrul unui referendum, doar 12,67% dintre localnicii cu drept de vot prezentându-se la urne.

Investitorii ruși exploatează aurul de la Baia Mare

Profitând de letargia localnicilor, șefii de la mediu se transformă în avocați ai Romaltyn. “Condițiile de siguranță sunt respectate. Acum, pereții celor patru tancuri de leșiere «vinovate» de accidentul din 2000 au o grosime de un centimetru, aproape dublă față de cea prevazută de lege, și fiecare tanc are o bașă colectoare (gropi betonate, ermetice) cu o capacitate dublă decât a tancului. Nu sunt motive de îngrijorare”, a menționat șeful Gărzii de Mediu, Călin Crișan. El a mai precizat că în cazul în care conținutul de cianură din lacurile de oxidare de la Bozânta este peste limita legală, se neutralizează și după aceea, dacă analizele de laborator indică o concentrație “normală”, sunt evacuate în râul Lăpuș.

Tehnologia fără cianuri, ignorată

Băimărenii de la Lorechim (dr. ing. Jack Goldstein, ing. Gabriel Duda, Liana Oșanu, Lidia Ionescu, Loredana Năftănăilă dr. ing. Vasile Coman și dr. ing. Corneliu Pop) au perfecționat și brevetat o tehnologie de extragere a aurului și argintului din reziduuri miniere prin metode nepoluante, care utilizează tiosulfatul de sodiu și care exclude tehnologiile pe baza de cianuri. Deși eficientă, unii spun că tehnologia nepoluantă e puțin mai scumpă decât cea prin cianurare, însă poate ar trebui luat în calcul și riscul de mediu, ținând cont de e precedentul din anul 2000.

sursa:  ziaruldeinvestigatii.ro