ROMÂNIA BREAKING NEWS

“Învață despre românii din Serbia”, proiect destinat cunoașterii românilor din Timoc și Banatul Sârbesc

Pe parcursul anului 2013, craiovenii vor avea ocazia să cunoască mai bine minoritatea românească din Serbia, datorită unui proiect implementat de Asociația Studenților Timoceni din Craiova, în parteneriat cu Biblioteca Județeană ”Alexandru și Aristia Aman”, Consiliul Județean Dolj și cotidianul Cuvântul Libertății.

Potrivit unui comunicat remis de Asociația Studenților Timceni, proiectul, intitulat “Învață despre românii din Serbia”, prevede organizarea unor cursuri de istorie, geografie, cultură, tradiție, spiritualitate și obiceiuri caracteristice românilor din Banatul Sârbesc și din Valea Timocului.
Cursurile se vor desfășura în fiecare lună, la sediul din str. M. Kogălniceanu nr. 9 al Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman” din Craiova.
Comunicat al Asociatiei Studentilor Romani din Timoc.

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: