Sebastian Ioan Hotca a fost numit de către Guvernul României secretar de stat la Departamentul Politici pentru Relatia cu Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe (DPRRP-MAE), prin decizia nr. 67 din 10 februarie a.c., publicată în Monitorul Oficial nr. 0110 din 2015. Stejărel Olaru, ultimul care a ocupat această funcție, fusese demis din funcție în 23 decembrie de către premierul Victor Ponta.
Secretarul de stat Sebastian Ioan Hotca va avea, între altele, responsabilități legate de coordonarea proiectelor sprijinite de către DPRRP – MAE.
Este licențiat în științe juridice, specializarea drept, la Universitatea „ Babeș Bolay” din Cluj Napoca și a activat în cadrul Baroului Satu Mare. Este membru al Partidului Conservator. I-am adresat câteva întrebări legate de legătura sa cu diaspora și planurile sale în noua funcție.
Gazeta Românească i-a luat un interviu lui Sebastian Hotca, interviu preluat de România Breaking News
Domnule Sebastian Hotca, v-ați gândit vreodată să emigrați?
«În primul rând, doresc să vă mulțumesc pentru interes și să îi salut pe toți cititorii publicației dumneavoastră.
În ceea ce privește emigrația, cred că trăim într-o eră globală, în care oamenii nu își mai construiesc existențele în strictă legătură cu locul nașterii, ci în concordanță cu o multitudine de deziderate de ordin personal, profesional sau material. Suntem cetățeni ai Europei și ai lumii, putem circula și munci neîngrădit în spațiul european. Consider că trebuie să fim mândri de românii care, cu tot dorul de casă și dificultățile unui nou început, departe de cei dragi și de tot ceea ce le era familiar, au decis să își construiască un destin nou, poate mai bun. Îi așteptăm oricând înapoi acasă și sperăm că, prin eforturile noastre comune, să facem din România acea țară democratică și prosperă care trebuie să devină. »
Ce legături ați avut până acum cu Diaspora?
«Vin dintr-o zonă a țării din care au plecat un mare număr de români, nu doar în ultimele decenii, ci încă de la începutul secolului trecut. Și o parte a familie mele este stabilită în Italia, de aceea știu ce înseamnă să o iei de la capăt, la mare distanță de ai tăi. În plus, în anii din urmă am putut vedea cum evoluează comunitățile noastre, părăsite în special de cei tineri, care sunt bucuriile celor ce reușesc peste hotare și care sunt experiențele pe care le aduc cu ei, la întoarcerea acasă.»
Care credeți că sunt atu-urile pe care le dețineți pentru a fi numit secretar de stat la DPRP?
«Profesiunea mea, prin chiar natura ei, m-a format în spiritul scrupulozității, al atenției la detalii și al importanței pe care o are respectarea legii. Totodată, această profesiune te face empatic și un bun ascultător. Cred cu tărie în misiunea departamentului, așa cum este formulată în Strategia națională, aceea de a contribui la afirmarea, păstrarea și promovarea identității lingvistice, culturale și spirituale, pentru toate comunitățile românești de peste hotare.»
Experiența pe care ați avut-o ca avocat poate fi folosită în crearea unor proiecte de legi pentru Diaspora?
«Cunoașterea legii este întotdeauna un avantaj, este un lucru care îți permite să înțelegi nu doar granițele mandatului pe care îl ai, ci mai ales posibilitățile de a propune și a aduce în atenția Parlamentului inițiative care să completeze și să optimizeze actualele prevederi legale cu referire la sprijinirea comunităților românești de peste hotare sau rezolvarea unor probleme cu care acestea se confruntă.»
Anul trecut s-a propus în Parlament, chiar de către deputați PC, crearea instituției Avocatul Diasporei, subordonată Avocatului Poporului. Românii din străinătate au diferite probleme legale care pot fi rezolvate doar în tară: litigii cu băncile, economice, divorțuri, partajări, moșteniri. Aveți o idee în acest sens?
«După cum știți, este rolul și responsabilitatea parlamentarilor diferitelor partide de a pune pe agenda de lucru a Palamentului României acele chestiuni care sunt de interes pentru cei pe care îi reprezintă. Este îmbucurător faptul că aceste probleme ale românilor de peste hotare se află în atenția unor parlamentari, care gândesc inițiative legislative cu potențial de a aduce soluții pozitive și eficiente. Ca și orice altă astfel de inițiativă, și aceasta va urma traseul uzual, va fi discutată în comisiile de specialitate și va fi supusă, eventual, votului în plen. Vom vedea dacă majoritatea aleșilor va considera ca aceasta este cea mai bună opțiune pentru rezolvarea unor probleme de ordin legal al românilor care trăiesc în străinătate sau daca exista alte solutii mai bune, mai eficiente.»
Care au fost primele probleme ale Diasporei pe care le-ați identificat de la numirea în funcție?
«După cum știți cu siguranță, numirea mea în această funcție a intervenit în momentul în care, în cadrul DPRRP, era în plină desfășurare depunerea proiectelor ce urmează a fi sprijinite în această sesiune de finanțare. În mod evident, preocuparea și prioritatea acestei perioade, atât pentru mine, cât și pentru colegii din Departament, o reprezintă încheierea cu succes a sesiunii de finanțare.»
Ați venit în noul post cu un proiect personal pentru Diaspora?
«Dupa cum aminteam la începutul acestui interviu, misiunea DPRRP, așa cum este conturată de actualul cadru legal, este de o importanță vitală. Avem, în vecinătatea României, comunități românești care au nevoie de susținerea noastră pentru a-și afirma identitatea, pentru a-și învăța copiii limba romană și pentru a-și păstra tradițiile. Avem, în urma evoluțiilor ultimelor decenii, comunități românești mari în țări precum Italia sau Spania. Si in acest caz, putem vorbi despre un risc de disipare, de pierdere a legaturilor cu tara, mai ales pentru cei tineri. În final și indiferent de locul în care ei se află în lume, avem o răspundere clară pentru fiecare și pentru toți aceia care își asumă identitatea de român.»
Autor, sursă: Andi Rădiu / gazetaromaneasca.com prin România Breaking News
Sursa foto: gazetaromaneasca.com