ROMÂNIA BREAKING NEWS

Inteligența și tehnologie românească. Cutia care curăță internetul de viruși, inventată de români

Inteligența și tehnologie românească. Cutia care curăță internetul de viruși, inventată de români

După ce au cucerit America, informaticienii români vor să revoluționeze piața mondială a tehnologiei. Au inventat primul sistem care protejează iPad-urile și iPhone-urile de virușii de pe internet. Dispozitivul, care arată ca o cutie oarecare, este util pentru toate electrocasnicele din casă conectate la internet și va depista inclusiv dacă proprietarul este spionat prin camera video a televizorului.

Par tot mai aproape zilele în care toate electronicele și electrocasnicele aflate la vânzare vor avea o funcție de conectare la internetul wireless din casă. Cum sistemele de operare și standardele de securitate diferă de la un aparat la altul, protejarea lor de viruși și hackeri va fi dificilă. IT-iștii români de la Bitdefender propun o alternativă. Decât să fie instalat un antivirus pe fiecare aparat în parte, mai bine este instalat un antivirus la intrarea internetului în casă. Pe baza acestei idei, cei de la Bitdefender au lansat o cutie care curăță internetul de viruși înainte să ajungă pe aparate. Este practic un router wireless cu antivirus inclus. Nu este o idee sută la sută originală, pentru că orice modem router are o oarecare formă de protecție, dar cutia românească se bazează pe tehnologii destul de complexe.

Cutia, mai mică decât o palmă, este fabricată în Asia și este destinată în primul rând americanilor, care au până la 55 de aparate în casă conectate la internet. Douăzeci și una de invenții sunt în interiorul cutiei, toate brevetate de o echipă de IT-iști români.

Au lucrat timp de 2 ani la acest produs care te anunță pe telefon dacă vreun aparat electrocasnic din casă este atacat de un virus informatic.

După trei luni de zile în care am făcut doar brainstorming, se încuiau într-o sală de ședințe și le duceam mâncare din când în când, au venit cu o plăcuță, designul a venit după. Și au zis ăsta e viitorul securității. În felul ăsta am rezolvat și problema securității în momentul în care ne conectăm în cafenele și restaurante pe Wi-fi neparolat sau nesecurizat”, spune Cătălin Coșoi, director de strategie la cea mai mare companie IT românească.

Bitdefender vine cu această invenție după ce a lansat prima soluție de securitate pentru gigantul Facebook. Cutia trimite tot traficul de internet pe serverele companiei, acolo este curățat de viruși, iar proprietarul este notificat că aparatele lui electrocasnice sunt vizate de atacuri cibernetice. 390.000 de viruși noi sunt lansați pe internet în fiecare zi, avertizează specialiștii români.

Până acum terminalele Apple nu puteau să fie protejate suplimentar. S-ar putea să fii interesat să afli că cineva capturează camera de luat vederi a televizorului și că te monitorizează”, spune Florin Talpeș, fondatorul companiei.

Compania românească se așteaptă să vândă în lunile următoare câteva sute de mii de aparate în Statele Unite. Prețurile nu sunt mici. Costă 200 de dolari, sumă în care este inclus și abonamentul pentru un an. Ulterior, licența costă câte 100 de dolari pe an.

Sursa:  digi24.ro prin romaniabreakingnews.ro

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: