Un articol de Dr. MIHAI NICOLAE
Sărbătoarea limbii române împlineşte anul acesta trei decenii de la instituire. Pe fondul mişcării de renaştere naţională (regăsire), de la sfârşitul anilor ’80, românii basarabeni au simţit nevoia să-şi reafirme ataşamentul pentru limba maternă ca fundament al identităţii. La Marea adunare naţională din Chişinău de la 27 august 1989 participanţii cer imperativ declararea limbii române ca limba de stat şi revenirea la grafia latină. Pe data de 31 august 1989, după discuţii aprinse, Sovietul Suprem al R.S.S.M. votează solicitările manifestanţilor. După ce fusese rebotezată „limba moldovenească”, din 1990 începe să fie sărbătorită „Ziua noastră cea romană” sau”Ziua limbii române”. În 1994 guvernul agrarian de la Chişinău schimbă numele sărbătorii în „Limba noastră”sau şi mai simplu „Ziua limbii”, introducând o pauză în recunoaşterea limbii oficiale a noului stat apărut pe harta lumii. Limba noastră? Care este aceea? Definiţia a întârziat să apară… Acest detaliu politic reprezintă un avertisment că limba maternă – oricare limbă maternă – are nevoie pentru a funcţiona de o stare de veghe permanentă.
La Bucureşti are loc pe data de 31 august 2006, în faţa teatrului Naţional, un „Concert al limbii române”.
În 2011 senatorul P.N.L Viorel Badea propune Senatului Român legiferarea „Zilei limbii române”. În şedinţa din 6 decembrie 2011 Senatul aprobă propunerea. Camera Deputaţilor, decizională va aproba legea pe dată de 19 februarie 2013. Legea nr. 53/2013 intră în vigoare, fiind publicată în Monitorul Oficial din 19 martie 2013. A fost un gest plin de semnificaţie şi un simbol al unităţii românilor răspândiţi în lume, Ziua limbii române fiind sărbătorită în fiecare an pe data de 31 august.
Atenţia legislativă acordată limbii române a fost euroconforma, în acord cu legislaţia internaţională: Adunarea generală O.N.U. declarase în 2008 „Anul internaţional al limbilor” iar UNESCO a proclamat în 1999 „Ziua internaţională a limbii materne „, marcată anual la 21 februarie, fiind urmată de o „Zi europeană a limbilor” sărbătorită în fiecare an pe 26 septembrie.
Ulterior, Parlamentul român stabileşte, la iniţiativa reprezentantului minorităţii ucrainiene, o „Zi a limbii ucrainiene în România” în fiecare 9 noiembrie. (Legea nr.213/2018)
La 30 de ani de la iniţiativa sărbătorii limbii noastre, ca element central în jurul căruia se formează şi se consolidează identitatea naţională considerăm că este momentul că România să declare această zi festivă ca zi naţională.
Pentru cei peste 28 de milioane de vorbitori de romană din lume, răspândiţi din nordul Greciei, la sudul şi nordul Dunării, până în Carpaţii Bucovinei, de la gurile Bugului şi de la Nistru până la Tisa adoptarea Zilei limbii române ca cea de-a doua zi naţională ar fi de natură să stabilească o relaţie reconsolidată între toate comunităţile româneşti sau romanofone. Să adăugăm numeroasa noastră diasporă din Europa occidentală, romanofoni expuşi riscului de a abandona comunicarea interpersonală în limba română.
Modificarea constituţiei, discutată de ceva vreme ar fi ocazia perfectă pentru consacrarea constituţională a Zilei limbii române ca cea de-a doua zi naţională. Nouă zi nu ar prejudicia întru nimic prestigiul şi importanţa Zilei de 1 decembrie. Atât Republica Elena, cât şi Republica Ungară au câte două, respectiv trei zile naţionale. Discuţia nu este nouă la noi. Amintim că în anul 2006, cu ocazia Reuniunii anuale a diplomaţilor români a fost ridicată problema, evidenţiindu-se beneficiile unei atari iniţiative. Dr. Alexandru Ghisa, la acel moment consilier diplomatic în M.A.E. al României a făcut această propunere având în vedere şi împrejurarea că potrivit protocolului diplomatic, zilele naţionale sunt sărbătorile pe bază de reciprocitate, bucurându-se de o atenţie specială. În demersurile făcute de dr. Ghisa la nivel parlamentar a rezultat că numai menţionarea în Constituţia României a zilei de 31 august ca zi naţională, după 1 Decembrie, asigură pentru ambasadele României din străinătate posibilitatea de a organiza recepţii oficiale şi alte acţiuni culturale şi obligaţia guvernelor ţării de a finanţa aceste acţiuni.
Pentru comunităţile româneşti împrăştiate pe mapamond sărbătoarea ar putea fi un stimulent adecvat pentru a conştientiza că păstrarea identităţii, prin limba, conştiinţă şi cultură naţională reprezintă o obligaţie ce revine tuturor nativilor limbii. În condiţiile contemporane, când limba este supusă unui continuu asediu (a se vedea „frangleza” sau chiar „romgleza”…) sau, cum este cazul în unele state cu semnificative minorităţii româneşti – state care încurajează demersurile de asimilare lingvistică – intervenţia ţării de origine (kin state) devine necesară şi benefică. În acelaşi timp, asistenţa diplomatică a ministerului de externe este de natură să consolideze coeziunea tuturor fragmentelor poporului român din afara frontierelor statale.
În relaţia romano-romana, Ziua naţională a limbii materne ar fi acel factor necesar care să asigure, o dată în plus, legătura dintre comunităţile istorice, diaspora (inclusiv cea de mobilitate) şi patria mamă (etat parent).
Sărbătoarea Limbii Române, ca zi naţională ne poate aduce împreună în spirit, sărbătorindu-ne graiul, indiferent de ţările în care locuim.