ROMÂNIA BREAKING NEWS

Germania și prada de război a Rusiei

Germania și prada de război a Rusiei

Vizita cancelarei Angela Merkel la Sankt Petersburg a fost dominată de spectrul unei bombe diplomatice. În cele din urmă, Moscova și Berlinul au găsit o cale de liniștire a spiritelor.

Nu se întâmplă prea des ca șeful Guvernului de la Berlin să își contramandeze, în ultimul moment, un discurs. Cu atât mai rare sunt șansele ca, la final, discursul să fie, totuși, rostit. Vizita de vineri a cancelarei Angela Merkel la Sankt Petersburg a oferit o dublă surpriză: în cursul dimineții a fost făcută publică informația că Angela Merkel nu va mai participa, la celebrul muzeu Ermitage, la inaugurarea expoziției germano-ruse „Epoca bronzului – Europa fără granițe”; în cursul după-amiezii a venit schimbarea modificării – Merkel a fost, alături de președintele Rusiei, Vladimir Putin, la deschiderea expoziției.

Merkel sosise, de fapt, la Sankt Petersburg pentru a participa la un forum economic. Expoziția, organizată de trei muzee rusești și două germane, a fost un punct colateral al vizitei. Și, cu toate acestea, presa germană nu s-a sfiit să titreze „Scandal”, la aflarea veștii despre modificarea neprotocolară a programului. E drept: toată lumea a avut înțelegere pentru cancelara Merkel. De fapt, mare parte din expoziție (600 din totalul celor 1700 de exponate) este compusă din prada de război adusă din Germania de militarii Armatei Roșii, la capătul celei de-a doua conflagrații mondiale. Din punctul german de vedere, este vorba despre opere de artă furate; din perspectiva Moscovei, militarii sovietici au plătit cu sânge prețul respectivelor obiecte de artă, astfel că toată prada de război a fost naționalizată prin decret. Mesajul adus de Merkel la Sankt Petersburg a deranjat autoritățile ruse – și de aici s-a iscat întregul incident diplomatic. Putin și oamenii săi nu ar fi dorit să o audă pe Angela Merkel spunând, în fața asistenței și a presei, că „suntem de părere că exponatele ar trebui să se întoarcă în Germania”. După ce vestea schimbării protocolului a făcut turul lumii, stârnind pe alocuri stupoare, cele două capitale au revenit la gânduri mai bune, astfel încât șefa Executivului de la Berlin avea să își exprime părerea, vineri seară, așa cum își propusese înainte de plecarea spre Rusia. Putin s-a rezumat la a sugera că e de preferat colaborarea dintre muzee, fără a lăsa factori perturbatori să strice atmosfera.

Din explicațiile date de anturajul Angelei Merkel reieșise că gazdele rus au stabilit în așa fel programul vizitei pentru a nu îi permite Angelei Merkel să mai rostească vreun discurs la Ermitage. În cursul serii, Putin personal a vrut să asigure că totul a fost doar o neînțelegere datorată lipsei prealabile de comunicare între cele două echipe, astfel că lucrurile s-au limpezit imediat ce a fost studiată agenda cancelarei Merkel.

Iritările de ieri sunt doar cea mai recentă dintre tensiunile ce caracterizează, de la o vreme, relațiile germano-ruse. Mai precis, de la reinstalarea lui Vladimir Putin la Kremlin. Berlin nu s-a sfiit, în tot acest răstimp, să critice evoluțiile politice din Rusia. Toamna trecută, Parlamentul de la Berlin a emis o rezoluție prin care își exprima îngrijorarea față de modificările legislative din Rusia, în special fațe de cele ce aduc atingere libertăților civile. Numeroși observatori diplomatici atrag atenția asupra iminenței transferului problemelor politice în domeniul relațiilor economice. E drept că la forumul de vineri, Vladimir Putin a transmis un mesaj în altă direcție: „Guvernul și toate autoritățile trebuie să își dea silința” pentru a îmbunătăți climatul investițional în beneficiul firmelor germane. Merkel a avertizat, în replică, asupra problemelor pe care le generează deficiențele sistemului juridic rus. Ambii demnitari au fost, însă, de acord că volumul de afaceri, cifrat în 2012 la 80 de miliarde de euro, poate urca anul acesta la 100 de miliarde.

DEUTSCHE WELLE

Sursa primara: capital.ro

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: