Geopolitica luxului… sau "cum pierde SUA un popor si un aliat strategic" / Analiza de Radu Baltasiu

„[Pentru SUA] nu mai există o altă țară în Balcani, or, poate chiar mai mult, la Marea Neagră, cu mai mult potențial [higher marginal value] pentru activitatea [proaspătului] secretar de stat [John] Kerry.”* – afirmă Mark H. Gitenstein, fostul ambasador în România până în 2012 în Ambassador Perspectives (15 feb. 2013). Ambasadorul are dreptate: am mai spus și în altă parte că în 2012 „rata copiilor cei mai dotați este de două mai mare [în România] decât în altă parte.” (The Economist, 7 aug. 2012) Au trecut, însă, trei luni, și SUA nu au încă un ambasador în România, „partener strategic”. Ca să fiu cinic, în tonul de tip Wall-street dat de expresia „valoare marginală” din textul ambasadorului, aș spune că mă minunez că Gitenstein folosește cuvântul „țară” (country), când ar putea să-i spună „zonă”: „zona zis românească”. Dar nu aceasta este problema.

Aproape 99% dintre români sunt credincioși – conform unui studiu Soros din 2011  (citat de Antena 3, pe 11 oct. 2011). Se știe că Fundația pentru o Societate Deschisă nu e filocreștină. Dintre acești 99%, arată studiul Soros,   82% sunt ortodocși.  Românii sunt, de altfel,  cel mai mare popor european conservator (Eurobarometrul 2005, p.9). Tocmai această trăsătură este și obiectul de lucru al unor astfel de fundații, ong-uri etc., „civile”.

Unde este sursa credinței? La țară. Orașul, întemeiat pe diviziunea funcțională a muncii, este prin excelență abstract. Relațiile sociale dominante sunt de tipul „weak ties”, legături slabe. Orășeanul este confuz. Chiar și relațiile pe care le are sunt adeseori „condamnabile” (termenul de relații este util, dar oarecum imoral).
La țară, ordinea derivă direct din creștinismul cosmic și se pare că încă vascularizează salvator viața satului, chiar și pentru cei care s-au întors de la muncă din Occident și și-au făcut case-colivii din beton și sticlă. Pentru că la țară esența relației omenești nu este ce știi să faci și să te descurci ci, al cui ești, adică neamul. Neamul, în esența lui, trimite la un alt tip de existență, numit ființare, și care are trimiteri până la Geneză. Pentru că singurul om care trăiește aproximând timpul primordial, prin calendar creștin, orientare spațială, norme cotidiene, este țăranul. Chiar în cavourile acestea moderne numite vile, răsărite în ultimii ani la țară, mai degrabă obiecte de poziționare în ierarhia locală decât de cadre de locuire propriu-zisă.

Ambasadorul Gitenstein remarcă încă un fapt, românii sunt în continuare printre cei mai pro-americani. Mai mult „în opinia mea, în lume nu este un popor mai prietenos, inteligent, plin de compasiune și creativ. … de la care avem multe de învățat  – acesta este motivul pentru care limba română este a treia vorbită în [sediul] Microsft din Seattle.”

Ce nu a înțeles însă ambasadorul Gitenstein este că românii nu prea mai au motive să fie pro-americani. Roosevelt, Truman și Eisenhower au jucat la ruleta istoriei folosind destinele românilor, polonezilor, ungurilor, bulgarilor, sârbilor, balticilor, cehilor, slovacilor etc. Au fost așteptați vreme de 45 de ani (1944-1989). Rareori o mare putere s-a bucurat de un capital moral atât de mare. Când americanii poposiră aici, după 1990, primul lucru de care s-au interesat au fost minoritățile, nu poporul român (vezi uriașa manipulare făcută de congresmanul democrat Tom Lantos). Ca și când comunismul ar fi digerat omul selectiv. Nici o altă țară nu a irosit un asemenea uriaș capital moral – mult mai mult decât simpatie. Simpatic este pudelul doamnei de vis-a-vis. Așteptându-i pe americani, câteva mii de români au luptat în munți vreme de peste 10 ani, iar ungurii au ieșit în stradă în 1956 (Historia, 2010).

Cum a irosit America acest capital? Fiind prinsă în jocurile KGB-ului și practicând la nivelul Departamentului de stat confuzia dintre slăbirea statului român și regimul comunist. Desigur, confuzia a fost, în bună măsură, indusă. Divizia anti-kgb a CIA a fost controlată de ruși prin Aldrich Ames vreme de 10 ani, între 1985 și 1994. Urmările nu putea fi decât unele: de pildă, șeful rezidenței CIA din România, Harold Nicholson, a lucrat pentru KGB între 1994 și 1997 (AP, 5 iunie 1997). Ambii au pe conștiință lichidarea fizică a câtorva zeci de colegi precum și penetrarea sistemului de securitate american pe toate dimensiunile sale: politic, militar, cultural, economic. Nu este de mirare că în România, pe vector american, a poposit o echipă de destructurare a normalului social, în numele „democrației”, „Europei”, „integrării euro-atlantice”, majoritatea fiii sau reprezentanții uni agenturi sovietice veche de aproape jumătate de secol: Tismăneanu (tatăl, Leonte, agent NKVD), Brucan (agent NKVD, unul din întemeietorii grupării GDS), Patapievici (fiul unui cuplu informativ Gestapo preluat de NKVD). Câțiva dintre aceștia fuseseră frumos reciclați ca „profesori americani”. În jocul acesta a fost implicat și SRI la vremea sa, prin scandaluri aranjate de „urmărire politică” a unor „dizidenți față de regimul Iliescu” –  creat tot de agentura străină. Și iată, o bună parte din rețeta „societății civile”. Pentru detalii privind „modul de preparare” a unei societăți civile în acord cu „standardele europene” în serviciul KGB-ului și pe banii contribuabililor români și  americani vezi cartea generalului Aurel Rogojan, „Fereastra serviciilor secrete„. Faptul că Moscova s-a arătat iritată de Rogojan nu poate fi decât o geană de lumină în toată această dramă geopolitică la scară continentală (Vocea Rusiei, 7 feb. 2013)

Revenind la discursul lui Gitenstein. Fostul ambasador recomandă noului secretar de stat al SUA să viziteze România, să se convingă de oamenii și de frumusețile ei. Ceea ce surprinde în textul ambasadorului este absența României ca entitate cu care SUA, de fapt, are un parteneriat. Fostul ambasador pune accent pe legalitate, pe legi. E adevărat, o țară prosperă se ține cu respectarea legii. Dar ce te faci când legea a ajuns în mâna lui Animal, care este mult mai puțin simpatic decât vestitul personaj din Muppet Show? Din păcate, cei care au reprezentat interesele SUA în România nu au reușit să cultive o elită organică. Or, tocmai aici este cheia chestiunii, poporul român era filo-american pentru că crede în democrație și în libertate. 99% dintre români cred. Nu ai nici o șasă să susții America aici cu elite inepte, trădătoare sau străine. Decât dacă trădezi America. Și, din nefericire, America a fost trădată de câteva ori în România, chiar și după arestarea cârtițelor CIA –  este îndeajuns să amintim afacerea Bechtel. Nu putem să nu remarcăm satisfacția cu care Gândul din 22 februarie a.c., ziar care nu are apetență și nici capacități de analiză strategică, publică „Scandalul unui jaf geostrategic[: Bechtel]”. Asta după ce cu o zi înainte pun o fătuță să scrie în cel mai reprezentativ stil de mânie proletară în favoarea homosexualilor, folosindu-se de un așa-numit sprijin din partea Ambasadei SUA. În condițiile în care  doar 1% dintre români n-au treabă cu credința, deci cu familia alcătuită din soț-soție (Gândul, 21 feb. 2013), mesajul nu poate fi decât anti-american. Mesaj ranforsat printr-o curioasă implicare publică a Ambasadei SUA – superputerea cere explicit înlocuirea directorului adjunct al unui muzeu dintr-o țară prietenă, Mediafax, 22 feb. 2013, întocmai cum pe vremea lui Ames susținea „manifestările democratice” prin GDS, care, după cum am văzut, aveau o agendă în bună măsură dictată de interese ostile NATO.
De fapt acesta este esența problemei. America își permite luxul de a practica o geopolitică a indiferenței în raport cu două resurse masive de putere: țara și poporul, în cazul de față, românii și România. România este interpretată legalist, ca și când nu s-ar ști că legea încape ușor pe mâna oligarhiilor. Poporul, românii, nu există în acest cadru de interpretare. Dacă ar exista, atunci America nu ne-ar băga pe gât filme cu „familii gay”, ca în programele de îndoctrinare de pe vremea comunistă când trebuia să vedem „realizărilii” regimului și să le recităm mai departe. Citatul, din președintele Obama, pe care Ambasada îl dă pentru a-și susține imixtiunea în viața civică românească, amintește de practici lozincarde de tristă amintire pentru români**. Ce fel de aliat strategic este România dacă tu îi ataci sanctuarul moral, țăranul român și formula sacră de viață, familia? Și atunci, ca și acum, victimele au rămas aceleași, familia și credința, adică românii și România. Poate că România este încă odată prea mică pentru interesele americane. Dar o geopolitică întemeiată doar pe interese este lipsită de legitimitate. Singura sursă de legitimitate a puterii este dată de popoare. Care se țin cu credință, nu cu îndoctrinare. Nu am auzit nici un ambasador american vorbind de necesitatea unei industrii, sănătăți, educații puternice în România – coordonate de bază ale dezvoltării unei națiuni.  Cum nu am auzit nici un eurocrat. Toți cer ceva de la poporul român. L-ar vrea schimbat. Asta nu știu dacă se poate, oricât de mult s-ar strădui să-l cloneze pe Funeriu. Dacă America vrea, cu adevărat, un aliat la Nistru, în condițiile în care configurația de putere europeană se apropie tot mai mult de cea din 1939, e cazul să se uite mai bine cum își susține … interesele. Dar mai poate să o facă?

Autor Radu Baltasiu

SURSA: radubaltasiu.blogspot.ro