ROMÂNIA BREAKING NEWS

Fostul deputat al Republicii Moldova, Iurie Bolboceanu, pus sub învinuire pentru ,,Trădare de patrie” și ,,Spionaj” în favoarea Rusiei. Legătura: Alexandr Grudin, ajutorul atașatului militar rus la Chișinău

„Fostul deputat primea la fiecare întâlnire o sumă de bani, în dolari, acest lucru a făcut mai ușoară capturarea lui. În fotografiile dinaintea arestării, îl vedem și pe ofițerul rus, cu o pungă simplă, un "kuliok", plimbându-se pe stradă. Bună acoperire! Nu ai fi zis că e securist, l-ai fi bănuit eventual că e vânzător la Piața centrală, nu ofițer al FSB-ului...”
Fostul deputat al Republicii Moldova, Iurie Bolboceanu, pus sub învinuire pentru ,,Trădare de patrie” și ,,Spionaj” în favoarea Rusiei. Legătura: Alexandr Grudin, ajutorul atașatului militar rus la Chișinău

Fostul deputat Iurie Bolboceanu (foto sus) a fost reținut în flagrant de procurorii PCCOCS și ofițerii SIS în restaurantul din sectorul Râșcani al rețelei „Taxi Blues”. Potrivit unor surse apropiate anchetei, alte întâlniri între Bolboceanu și Alexandr Grudin, ajutorul atașatului militar rus, au mai avut loc în localurile „Caravan”, „La Sarkis” și la o pizzerie de lângă Universitatea „Ion Creangă”, însă cel mai des cei doi se vedeau în restaurantele „Taxi Blues”. Potrivit oamenilor legii, fostul deputat îi oferea lui Grudin informații din sfera politicului, precum și date de la experți economici sau specialiști în politică pe diferite domenii. Detaliile urmării, reținerii și punerii sub învinuire au fost prezentate în mai multe articole prezentate de redactorul Pavel Maftei pe portalul Deschide.md și preluat de romaniabreakingnews.ro

Vicedirectorul SIS, Alexandru Balan a declarat azi într-o conferință de presă că întâlnirile dintre cei doi erau conspirative.

”Cele două persoane respectau anumite reguli: fără telefoane, toate întâlnirile se realizau cu măsuri speciale de conspirație. Circulau preț de aproape o oră pe același traseu ca să verifice dacă totul este curat, apoi când erau siguri că pot discuta, întâlnirea avea loc. Transferul de informații se făcea de regulă printr-un laptop specializat iar la fiecare întâlnire cetățeanul R. Moldova era remunerat, de regulă, în dolari”, a menționat vicedirectorul SIS care a adăugat că timp de mai mulți ani cei doi se întâlneau o dată pe lună. În cazul în care unul dintre ei nu venea, întâlnirea se amâna fix cu o săptămână în același loc.

Despre ofițerul rus Alexandr Grudin, îl putem remarca într-o înregistrare video din aprilie 2015, făcută de un post TV din stânga Nistrului, unde ajutorul atașatului militar a împărțit pensionarilor din regiunea transnistreană, cu ocazia zilei de 9 mai, ajutoare financiare și medalii din partea președintelui Federației Ruse și a conducerii Moscovei.

Directorul adjunct al SIS, Alexandru Balan, referindu-se la agentul rus sub acoperire Alexandr Grudin, a declarat că este o „practică a serviciilor secrete din alte state, potrivit căreia agentul sub acoperire urmează să părăsească țara în scurt timp”.

Iurie Bolboceanu a primit mandat de arest pentru 30 de zile. Acestuia i-a fost înaintată învinuirea pentru comiterea infracţiunii pentru trădare de patrie, riscă o pedeapasă de la 12 la 20 de ani de închisoare.

Mai jos imagini video și foto cu Alexandr Grudin, ajutorul atașatului militar rus în Republica Moldova care primea informații de la  Iurie Bolboceanu. 

Foto deschide.md

După reținerea sa, fostul deputat Iurie Bolboceanu, pus sub învinuire pentru trădare de patrie prin spionaj în favoarea Rusiei, și-a petrecut noaptea la spital, se arată într-un alt material Deschide.md El a început să acuze dureri de inimă, în timpul audierilor, când procurorii i-au pus pe masă stenogramele cu discuțiile pe care le dețin. Aceleași dureri le-a acuzat și în timpul examinării demersului privind plasarea lui în arest pentru un termen de 30 de zile. Prin urmare, procurorii au fost nevoiți să cheme ambulanța repetat.

Pe 17 martie curent, angajaţii Procuraturii pentru Combarea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), în cooperare cu ofiţerii SIS, l-au reţinut pe fostul deputat Iurie Bolboceanu în momentul transmiterii unor informații de interes național unui reprezentant al unui serviciu special străin, care activează sub acoperire diplomatică.

La 19 martie Bolboceanu a fost pus sub învinuire pentru săvârșirea acțiunilor în dauna suveranității și securității de stat a Republicii Moldova, prin spionaj, infracțiune care prevede puşcărie de 12 la 20 ani.

Fostul deputat primea la fiecare întâlnire o sumă de bani, în dolari, acest lucru a făcut mai ușoară capturarea lui. În fotografiile dinaintea arestării, îl vedem și pe ofițerul rus, cu o pungă simplă, un „kuliok”, plimbându-se pe stradă. Bună acoperire! Nu ai fi zis că e securist, l-ai fi bănuit eventual că e vânzător la Piața centrală, nu ofițer al FSB-ului.  În presă a apărut și fragmentul unei stenograme a discuției dintre cei doi. Sigur că nu e o parte în care Bolboceanu turna informațiile culese, dar ne permite să simțim atmosfera veselă în care se efectua trădarea de țară. Cei doi consumau alcool (cu asta s-ar putea ca ofițerul rus să aibă probleme – nu-i voie să bei la serviciu!), se simțeau bine și înjurau destul de mult. Au fost pomeniți președintele, Mark Tkaciuk, Vladimir Voronin. Interesant ar fi unde duc aceste ațe. Pe Voronin ai putea să-l învinuiești de orice, dar cred că e sub mândria lui să fie spionul altei țări. Cât despre Dodon – e foarte grav ca un președinte să fie lăudat de un ofițer sub acoperire al altei țări a scris Alexandru Vaculosvschi în editorialul – Primul trădător capturat.

Stenograma de la întrevederea fostului deputat Bolboceanu cu ofițerul sub acoperire de la Ambasada rusă

Deschide.MD a tradus stenograma, însă din cauza fragmentelor indescifrabile și a discuțiilor ”ambalate”, este greu de înțeles firul roșu al discuțiilor. Unde mai pui că la aceste întrevederi, cele două personaje consumau și băuturi alcoolice – lucru pe care îl spun chiar ei. Totuși, anumite expresii și bucăți de propoziție demonstrează clar caracterul conspirativ al dialogului.

O – Pentru al direcționa…
M.- Bine
O. – Doar promiteți, promiteți și nu faceți nimic. În orice formă, măcar și în format electronic, de scris, pe puncte, de analizat, pentru că creerul dumneavoastră este experiența dumneavoastră. Acest lucru trebuie folosit la maxim. Și vom încerca acest lucru, ca să ajungă folosindu-ne de părțile slabe ale ambasadorului, de folosit
M. – Înțelegi partea slabă a ambasadorului este, se poate dar …
O. – Pozițiile (vorbește în șoaptă. Ministerul Apărării este mai puternic)
M. …… (indescifrabil)
O. – Și trebuie să ascultați. De opinia dumneavoastră țin cont, ține cont președintele.
M. – Bine
O. – Ca să fie schimbat ceva aici sunt necesare propuneri concrete, nu ceea ce am vorbit cu dumneavoastră pentru că eu jumătate am uitat, jumătate nu țin minte, pentru că noi bem
M. – Data trecută ți-am scris, ți-ai amintit?
O. – Da
M. – Bine, scriu
O. – Ceea ce avem (vorbesc în șoaptă) perfect, iată asta este foarte important!
M. – Evident, am înțeles.
O. – Experiența Dvs, cunoștințele din interior
M. – Înțeleg totul
O. – Toți se bucură, dar noi cu dvs discutăm și înțelegem că nu avem pentru ce ne bucura. Trebuie de expus corect și factologic.
Toate temerile, cum pot fi făcute presiuni pe om. Pentru a acționa altfel, pentru a-l trimite. Totul e în puterile noastre. Să-l schimbăm, putem face foarte multe.
M. – Putem, dar ce vom avea din asta?
O. – Cum ce? Ce înseamnă „ce?”. În primul rând asta înseamnă restabilirea poziției, aici în regiune, iar în al doilea rând /indeslușibil / Moldova are președinte. (indescifrabil) E corect, cum el gândește…
M. – Eu asta înțeleg. Sunt de acord!
O. – Va fi putere!
M. – Trebuie să mă gândesc la mine.
O. – Acest lucru va rămâne strict între noi. Am și spus, luați un notebook, în calitate de mașină de tapat, cel mai ieftin.
M. – Sașa, nu asta e problema. Pot eu și singur să câștig 300 de dolari. Nu asta e problema. Îți zic altceva, că Marc Tcaciuc, care nu are autoritate, el dacă poate, poate să-l trimită pe Voronin la origini… eu voi pleca dacă vei face asta și într-un final el a avut dreptate, iar noi am fi putut câștiga. Alegerile! Iar el zicea că Voronin nu vrea să câștige alegerile. Atunci m-am întrebat, ce caut eu aici. El a avut dreptate. Dacă Voronin nu vrea să câștige alegerile. Eu ți-am dat o aluzie odată, că eu și așa am făcut foarte multe.
O. – Eu însă nu pot să mă ocup cu angajarea în câmpul de muncă.
M. – Nu există impact. Acei băieți care au rugat… și eu te-am rugat. Numai tu poți să faci asta. Cât de mult nu am fi rugat, nimeni nu a putut face… Da, eu aș putea să merg împotriva tuturor și să-i trimit la origini. Eu aș fi putut, eu însă exagerez, dar indiferent ce ar fi apoi…
O. – Trebuie să ne clarificăm ce băieți ca să nu fie o fraiereală. .
M. – Nu este o fraiereală. Ei sunt băieți serioși. Să ies pe 26?
O. – Nu știu, nu poate fi așa ceva.
M. – Aleksandr, crede-mă.
O – Direct, ei chiar au zis așa, trebuie să ieșim din partid, noi vom susține? Nu trebuie să fim amăgiți în felul acesta. Nu este adevărat, deci ei spun că sunt cu Transnistria:
M. – Nu, ei eu lucrat cândva cu… Ei sunt direct de la birou.

M.- Nu, ei au lucrat odată cu … Sunt chiar din Instituție.
O.- Deci sunt GB-șnici, sau cum?
M.- Da.
O.- Dar ei sunt FSB-șnici de la ambasadă?
M.- Nu, sunt chiar de acolo.
O.- Aici, dar aici cum, pe cine reprezentau?
M.- Prin ambasadă.
O.- Cu cei de la ambasadă, cu cine v-ați întâlnit, cine aspus că „vreți să vă susțuinem”?
M.- Aceasta nu are valoare.
O.- Ba are o valoare foarte mare.
M.- Nu, despre ce vorbești … cum „lasă omul să treacă situația, iar restul rezolvăm noi” … Eu spun adevărul? … numeni nu vrea, toți se tem …
O.- Asta nu poate fi adevărat
M.- Îți voi povesti vre-o dată… Eu nu pot…
O.- De ce? Înțelegeți că și eu, …

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: