Fisurile din construcția geopolitică a Euroasiei. O analiză a perspectivelor economice și geopolitice năruite

Uniunea Economică Eurasiatică a luat oficial ființă în ziua de Anul Nou 2015. Este un proiect personal al presedintelui rus, Vladimir Putin, conceput nu numai pentru a crea o regiune  de comerț liber, pe care să o contrapună Uniunii Europeane, dar și mai important, ca parte a unui plan de creere a unei unități geopolitice din teritoriile  fostei URSS.  Acestă  construcție geopolitică  poate îngloba  183 milioane de oameni și un PIB de peste 4 mii de miliarde de dolari SUA.

Fisurile  construcției au început deja să apară!

Lansarea de la Moscova a „Uniunii Euroasiatice” (EEU) la începutul anului 2015, ar fi putut fi un  motiv de sărbătoare pentru președintele rus Vladimir Putin. În schimb, planul său grandios pentru o piață integrată unică, care să se întreacă cu Uniunea Europeană, pare să se destrame înainte ca cerneala să se fi uscat pe acordul de constituire.

Eurasia – lideri de stat

Deși ideea inițială a fost vehiculată în anul 1994 de către Președintele kazah Nursultan Nazarbayev, în ultimii ani, integrarea eurasiatică a fost mai degrabă un proiect pentru „animale de companie” ale domnului Putin.

Alcătuită din Rusia, Belarus și Kazahstan în calitate de membri fondatori, împreună cu Armenia, care s-au alăturat în ianuarie 2015 și Kârgâzstan, care se alătură în luna mai, EEU are în prezent o piață unică integrată de aproape 183 de milioane de oameni și un produs intern brut de mai mult de 4 miliarde de dolari SUA.

Urmărind modelul de dezvoltare al Uniunii Europene, Uniunea Euroasiatică a început ca  formă de  Comunitate Economică Eurasiatică în anul 2000, apoi consolidată într-o uniune vamală în 2010 și în fine, într-un spațiu economic unic în 2012, care urmează să fie condusă de o Comisie Economică Eurasiatică.

Uniune politică

Pentru Rusia, Comunitatea  Economică Eurasiatică (2010) este ca o piatră de temelie către uniunea politică de sine stătătoare, un ideal al președintelui Vladimir Putin pentru a cuprinde toate fostele teritorii sovietice.

Din 2011, Putin a realizat  o integrare mai profundă a priorităților-cheie  în  politica externă a Rusiei, care să îi servească  ambiția  declarată  de a contrapune Uniunea Euroasitică, Uniunii Europene.

Vladimir Cijov

După lansarea oficială, ambasadorul Rusiei la UE, Vladimir Cijov, nu a pierdut timpul în apel pentru discuțiile dintre cele două entități. El a sugerat că „nici criza din Ucraina, nici sancțiunile aferente nu ar trebui să stea în calea de bun simț.” Viziunea sa a fost de a stabili un spațiu economic comun în regiunea Eurasia ca un întreg.

Aceasta ar include acele țări care „au făcut parte din Parteneriatul Estului  (de rău augur) al UE, și anume, Georgia, Republica Moldova și Ucraina, și ar fi mult mai de preferat pentru europeni decât continuarea pe drumul spre acordurile comerciale conflictuale cu Statele Unite ale Americii.”  – Vladimir Cijov

„Credeți că este înțelept să se irosească atât de mult energie politică pe o zonă de liber schimb cu SUA, când în acelaș timp există mult mai mulți parteneri, cu care să te înțelegi în mod natural și mai aproape de casă?„, A spus dl Cijov.

Imperiul rus

Cu mai puțin de un an în urmă, apelul  d-lui. Cijov pentru discuții a fost luat  în serios oarecum. Multe guverne occidentale nu erasu prea precaute  și predispuse să asculte avertismentele de la unii dintre vecinii mai mici Rusiei, că EEU reprezintă de fapt ceva mai mult  o restaurare a Imperiului Rus, în mod deghizat  deghizat.

Războiul din 2008 dintre Rusia și Georgia a aruncat umbre adânci peste ambițiile presupuse atunci, ale Kremlinului. Și în decembrie 2012, secretarul american de stat Hillary Clinton a descris eforturile de a promova o integrare economică în Eurasia ca, „o mișcare de a re-Sovietizare a regiuni.„

Dar  guvernele europene importante ar fi fost gata să exploreze posibilitățile unui compromis. Este un gând sumbru, că de exemplu,  până în februarie 2014, relațiile triunghiulare dintre Rusia, Ucraina și UE ar fi  rămas doar o esențială și simplă negociere.

Un compromis pe relațiile Ucrainei cu UE ar fi putut conduce la o soluționare pașnică și evitarea atât a războiului de proximitate  cât și a sancțiunilor rezultate.

Daunele colaterale

Această opțiune a fost anulată de ciocnirile sângeroase care au izbucnit la Kiev, între poliție și protestatari pro-Europeni. Guvernul pro-rus sa prăbușit, președintele Viktor Ianukovici a fugit în Rusia și Kremlinul a trecut de la o presiune economică la intervenția armată.

Aceasta a dus  mai departe la un vid de cooperare intre EU și EEU.

A fost Crimeea, martie 2014. De acolo, totul a luat-o razna. Oficialii ruși insistă că sechestrarea armatei ucrainene și anexarea ulterioară a fost justificată, iar Parlamentul rus, Duma,  pregătește o legislație care să declare că în 1954, predarea peninsulei  din Rusia către Ucraina a fost ilegală.

Putin face încă echitație pe un mare val de sprijin popular, creat în urma aceastei mișcari de anexare, în rândul populației din Rusia. Dar, daunele colaterale sunt acum masive.

Presiunea economică

Până la  „Crimeea”, se părea că ambiția de a realiza o integrare eurasiatică era pe drumul cel bun. Având în vedere că dacă ar fi existat la dispoziție mai mult timp coroborat cu presiunile economice, Ucraina în mod sigur ar fi fost obligată să se alăture în cele din urmă EEU.

În situația de acum, ceea ce a mai rămas din Ucraina, cu siguranță nu va mai dori să se alăture Rusiei din nou, mult timp de acum înainte.

Ucraina nu este singură în resentimente ei.

Georgia și R. Moldova au crescut eforturile de a convinge guvernele europene că Rusia este o putere neo-imperială, periculoasă,  care vrea să le înglobeze.

În cadrul UE, atât Polonia cât și republicile baltice, au devenit cu înverșunare un front anti-rus, care prezintă obstacole serioase pentru orice fel de ambiție spre o ipotetică reconciliere.

Jocul de echilibru al partenerilor

Mai rău de atât, pentru Moscova, este că jucătorii-cheie, cum ar fi Azerbaidjan și Kazahstan au fost, de asemenea, speriați bine de situația nou creată.  Azerbaidjan a jucat un meci de echilibru între Rusia și UE, cu scopul de a maximiza beneficiile de la rolul său ca un important punct energetic în regiunea Mării Caspice. Intrarea Armeniei în EEU reduce perspectivele pentru îmbunătățirea relațiilor dintre Moscova și Baku chiar mai departe.

Adăugăm celor de mai sus, relațiile deja ostile cu Georgia. Rusia parcă nu caută să atragă la integrare, ci mai degrabă parcă se autocondamnă ca generator de instabilitate continuă în Ucraina, în Caucazul de Sud, exacerbând povara unei probleme de securitate de lungă durată în părțile rusești din Caucazul de Nord, în special Cecenia și Daghestan.

Revenind la Asia Centrală, o atitudine de răcire a relațiilor cu Kazahstan este ultimul lucru de care Rusia are nevoie acum. Dar și așa, aceste relații au fost eclipsate de acordurile de cooperare economică și energetică dintre China, Turkmenistan și Kazahstan. Includerea Kârgâzstan și Tadjikistan, eventual, în EEU ar fi o consolare prea de mică.

Un coșmar pentru Moscova, luat în serios și care naște temeri profunde,  ar fi o renaștere a puterii talibanilor  din Afganistan, care s-ar putea răspândi în Asia Centrală și ar determina căderea Uzbekistanului în criză.

Frontiera nesigură din Sud

O mare parte din efortul recent al Rusiei de reconstruire a puterii  sale militare  a avut ca scop, crearea de forțe de reacție rapidă care ar putea fi utilizate în Asia Centrală pentru a proteja frontiera sa din Sud,  lungă și permeabilă.

China în nici un caz nu poat fi luată în condiderare  ca  sprijin din perspectiva de polițist în regiune. O atitudine de răcire a Kazahstanului va adăuga vulnerabilitate Moscovei, la fel de mult precum pericolul  împotmolirii  forței sale „militare modernizate”, în conflictul din Ucraina.

Aceste realități geopolitice adverse sunt agravate de impactul combinat al sancțiunilor economice occidentale și prăbușirea prețului petrolului.

Pe măsură ce economia Rusiei se mută în recesiune, aceasta va scade în atractivitate și importanță pentru absolut orice partener comercial. Moscova poate și este de așteptat să expulzeze  un număr mare de lucrători imigranți din Ucraina și din republicile  din Asia Centrală.

Scăderea schimburilor comerciale

Rezultatul combinat al scăderii schimburilor comerciale și o scădere puternică a plăților de remitere la aceste economii vor adăuga o presiune și mai mare în relațiile politice.

Concluzia este că viziunea de integrare eurasiatică  ca drum spre restabilirea Rusiei ca țară cu statut de mare putere, este înlocuită acum de creșterea dependenței de singura putere care rămâne atât de „prietenoasă” și capabilă de a oferi asistență și anume China.

Moscova a fost orbită de pasiunea cu care a investit în „pericolul UE”, ceea ce a dus până la urmă la eșecul de a ajunge la mai multe acorduri necesare Rusiei, variind de la călătorii fără viză, până la piețe deschise pentru Gazprom pe piața europeană de energie, ceea ce  va constrânge Kremlinul să joace numai cartea Asiei.

Încercând să imite construcția „pivotului american din Asia”, oficialii ruși au creat pentru Rusia oportunități de cooperare constructivă, într-o serie de domenii, de la energie la infrastructură și domeniul militar.

Asia, ultima stație…

Cu izolarea crescândă în Vest, precum și deteriorarea radicală a perspectivele sale economice, Kremlinul nu se mai uita acum la  „pivotul  Asiatic” ca un atu, ci mai degrabă ca la o ultimă instanță de sprijin politic și financiar.

La mijlocul lunii decembrie 2014, când rubla rusească a intrat în vrie, ajungând la cel mai scăzut prag față de Dollarul american, Beijingul a anunțat că este pregătit să ofere sprijin, dacă este necesar.

ministrul de externe Chinez – Wang Yi

Într-un interviu la postul TV Fenghuang, un canal de televiziune din Hong Kong, ministrul de externe Chinez, Wang Yi, a menționat că, „Noi credem că Rusia are oportunități și cunoștințe pentru a depăși problemele actuale din economie. Relațiile chino-ruse de parteneriat strategic sunt la un nivel ridicat. Suntem gata pentru a oferi sprijin și ajutor prietenului nostru (Rusia). În cazul în care partea rusă are nevoie de acest ajutor, vom oferi tot sprijinul posibil pe care putem să îl dăm. „

Ajutorul chinez, da, dar nu oricum!

Conform unei publicați semi-oficiale de limba engleză din China, Global Times, a existat o singură condiție. „Referitor la ajutor, Rusia trebuie să îl solicite mai întâi, Chinei.”  Și chinezii nu sunt cunoscuți ca fiind gata de a oferi ajutor în termeni altruiști.

Proiectele  energetice

Pretul pe care Moscova va trebui să-l plătească ar putea fi  fi cedarea în condițiile extrem de favorabile cu privire la oferte în domenii variind de la cea a alimentării cu energie, până la cea a transferului de înaltă tehnologie în producția de armament.

Ministrul chinez al Comerțului, Gao Hucheng, și-a exprimat încrederea că situația economică și financiară actuală din Rusia nu trebuie să fie un impediment în aplicarea proiectelor majore ruso-chineze în industriile energetice și alte sfere de interes reciproc. O afacere recentă privind livrarea de gaz rusesc, a fost urmată de un anunț prin care Moscova va furniza Beijingului  sisteme avansate de apărare aeriană S-400. Și Rusia mai are multe lucruri la care China râvnește, atât în ​​domeniul nuclear cât și domeniul  avioanelor  de luptă din generația a cincea.

Kremlinul are motive serioase să ia în considerare ceea ce contra unui preț, poate fi în mod util  transformat în ajutor din partea Chinei, iar Pentagonul are motive similare de îngrijorare, pentru că sancțiunile economice impuse de Departamentul de Stat al SUA nu lasă Moscova nici o altă opțiune.

Un compromis din parte Rusiei cu privire la Ucraina ar fi putut evita toate acestea, însă sistemele politice cu rădăcini totalitare au fost de fiecare dată tributare personalității și inteligenței liderului care le-au condus.

Autor: Andrei Rădescu
Redactor Șef Adj.
româniabreakingnews.ro

Articolul poate fi preluat în întregime de publicațiile de limbă română cu condiția menționării autorului și sursei cu link activ către România Breaking News