ROMÂNIA BREAKING NEWS

Filiala „Arboroasa” a Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina, a împlinit 25 de ani de activitate în sprijinul păstrării valorilor identitare naționale din Basarabia, Nordul Bucovinei și Ținutul Herța

Filiala „Arboroasa” a Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina, a împlinit 25 de ani de activitate în sprijinul păstrării valorilor identitare naționale din Basarabia, Nordul Bucovinei și Ținutul Herța

Constituită în 1990, Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina și-a propus „integrarea firească a valorilor spirituale, cultural-educative, științifice ale românilor din Basarabia, Nordul Bucovinei și Ținutul Herța, la spațiul istoric daco-român și promovarea acestor valori prin diferite activități” (din Statutul ACPBB). Se deschidea astfel un cadru legal de întărire a legăturilor frățești cu românii din provinciile desprinse din trupul tării, de cunoaștere a istoriei comune și de acțiune concretă în sprijinul păstrării valorilor identitare naționale în aceste provincii.

25_de_ani_Filiala_Arboroasa_Asociatia_Culturala_Pro_Basarabia_si_Bucovina (3)

            Filiala „Arboroasa” din Vatra Dornei s-a constituit în 1991, din inițiativa inimoasei profesore Tațiana Vlad Guga, cea care a cunoscut calvarul a două refugii, din 1940 și 1944 și a trăit în ”patria adoptivă” cu nostalgia locurilor în care a copilărit și a făcut primele studii: Iordănești, un sat românesc din Nordul Bucovinei și Cernăuți.

25_de_ani_Filiala_Arboroasa_Asociatia_Culturala_Pro_Basarabia_si_Bucovina (1)Filiala ”Arboroasa” a împlinit în acest an 25 de ani de activitate neîntreruptă, timp în care s-a manifestat ca o prezență activă în viața culturală a comunității, din postura de inițiator sau partener în activitățile dedicate marilor evenimente istorice naționale, în omagierea Poetului Mihai Eminescu și a altor mari scriitori sau personalități din alte domenii. În atenția publică au fost aduse aspecte ale literaturii românești din Basarabia și Nordul Bucovinei, dar și problemele cu care se confruntă românii din cele două provincii (în special din regiunea Cernăuți) în ce privește păstrarea limbii naționale, a tradițiilor și obiceiurilor strămoșești. S-au realizat numeroase legături de prietenie între dorneni și românii din raioanele Edineț, Râșcani, Fălești, Căușeni din Republica Moldova și Iordănești, Boian, Herța, Cernăuți (Ucraina) prin excursii și vizite reciproce, prin parteneriate între Liceul ”Ion Luca” din Vatra Dornei și cele din Boian, Florești și Căușeni, prin participarea la numeroase manifestări culturale. La Cernăuți, dornenii au fost prezenți la Sărbătoarea „Limba noastră cea română” în fiecare an din 1990 și până în prezent, la Festivalul ”Florile dalbe”, la ”Întâlniri bucovinene”, la Festivalul Internațional ”În grădina cu flori multe”, la care s-au oferit în ultimii trei ani premii constând din cărți, diplome și costume naționale, la ”Malanca” de la Crasna, la omagierea lui Mihai Eminescu, dar și la Ziua Limbii Române, la dezvelirea bustului lui Alexandru cel Bun, la Căușeni, Republica Moldova. S-au realizat numeroase donații de carte către școlile și instituțiile din regiunea Cernăuți sau Republica Moldova. O colaborare permanentă și benefică s-a realizat, mai ales în ultimii ani, cu Societatea pentru Cultura Română ”Mihai Eminescu” din Cernăuți și ”Casa Limbii Române” din Căușeni.

25_de_ani_Filiala_Arboroasa_Asociatia_Culturala_Pro_Basarabia_si_Bucovina (2)

            Momentul aniversar a fost marcat prin acordarea de diplome de excelență reprezentaților administrației locale și ai tuturor instituțiilor care au sprijinit activitatea ”Arboroasei” și diplome de onoare membrilor filialei, precum și a unor pliante care prezintă activitatea asociației. Profesoara Tațiana Vlad Guga, președintă de onoare a filialei, aflată la o vârstă venerabilă, dar la fel de entuziastă ca în tinerețe, a rememorat, pentru participanții aflați în Catedrala ”Sfânta Treime”, momentul înființării filialei și aspecte ale desfășurării activității în cei 25 de ani.

25_de_ani_Filiala_Arboroasa_Asociatia_Culturala_Pro_Basarabia_si_Bucovina (4)

            La începutul intervenției sale, distinsa vorbitoare s-a referit la „o zi de doliu din istoria noastră”, cea a ultimatumului din iunie 1940, acest moment fiind evocat în debutul întâlnirii de la Catedrala ”Sfânta Treime”, așa cum se obișnuiește în fiecare an. Preotul Marius Magherca a oficiat un Te Deum în memoria membrilor Arboroasei (1)Te Deum în memoria membrilor Arboroasei (2)Te Deum în memoria membrilor ”Arboroasei” care au trecut la cele veșnice, a tuturor martirilor care au însângerat pădurea Varniței la Fântâna Albă sau în Lunca Prutului, a celor morți în Siberii, la canal, în lagăre sau închisori, ca urmare a nefastei decizii sovietice care ne-a împărțit în țări diferite. În cuvântul de învățătură, preotul Magherca a îndemnat la cunoașterea adevărului și la neuitare, dar a atras atenția și asupra pericolelor la care e supusă lumea contemporană. Același îndemn, de a nu ne uita istoria a fost reiterat de primarul Ilie Boncheș, prezent la manifestare. Prof. Iulia Juravle, de la Liceul Tehnologic ”Vasile Deac” a evocat concis și convingător contextul în care România a fost ciuntită, subliniind că istoria trebuie cunoscută mai ales de către generațiile tinere pentru a învăța că unele dintre lecțiile sale nu trebuie să se repete.

            Mărturisind că a participat cu emoție la o asemenea evocare, prof. univ. dr. Olga Vicol, o distinsă nonagenară, refugiată în 1940, împreună cu părinții de la Edineț la Iași, a dăruit ”Arboroasei” o carte document: ”Sub patru regimuri pe toate continentele”, de Alexandru Budișteanu, apărută la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, sub egida Academiei Române, gest care a emoționat deopotrivă pe cei prezenți.

 

Pentru România Breaking News – RBN Press, Paraschiva Abutnăriței, Președintele Filialei „Arboroasa” a ACPBB

romaniabreakingnews.ro

Leave A Reply