ROMÂNIA BREAKING NEWS

Fără nicio poziţie publică față de proiectul de lege ce îi albea pe toţi cei care au participat la furtul miliardului din Republica Moldova, România tace și plătește!

Fără nicio poziţie publică față de proiectul de lege ce îi albea pe toţi cei care au participat la furtul miliardului din Republica Moldova, România tace și plătește!

La sfârşitul lunii februarie, s-a aflat la Chişinău delegaţia FMI, iar la presiunea acesteia, speakerul parlamentului moldovean, Adrian Candu, şi majoritatea parlamentară au retras proiectul legii amnistiei fiscale, votată deja în primă lectură. Proiectul, puternic criticat de societatea civilă, prevedea exonerarea de orice răspundere penală a persoanelor care îşi declarau veniturile obţinute ilegal. În toate aceste trei luni în care proiectul de lege ce îi albea pe toţi cei care au participat la furtul miliardului, dar şi la mecanismul de spălare a celor 20 de miliarde de dolari americani din Federaţia Rusă, România nu a avut nicio poziţie publică, nu a fost niciun semn de la Bucureşti, către clasa politică de la Chişinău, de dezaprobare a acestui proiect de lege. Ba, din contră, Guvernul României a virat 50 de milioane de euro Republicii Moldova, bani ce reprezintă tranşa a doua dintr-un împrumut de 150 de milioane de dolari acordat de guvernul Ponta.

Lecţia de anticorupţie de la Bucureşti

Vineri seară, procurorii anticorupţie de la Chişinău au anunţat că l-au reţinut pe fostul guvernator al Băncii Centrale a Moldovei Leonid Talmaci pentru implicare într-o operaţiune ce a constat în folosirea banilor a două bănci private şi a Fondului de Asigurare a Autovehiculelor, într-o operaţiune ce a vizat destabilizarea leului moldovenesc, în iarna anului 2015. Operaţiunea, aparent spectaculoasă, a CNA-ului moldovenesc (Centrul Naţional Anticorupție) ridică câteva semne de întrebare, deoarece Leonid Talmaci este cunoscut în Republica Moldova ca fiind un profesionist desăvârşit al finanţelor, un om foarte corect, iar toată lumea face trimitere la mandatul său de guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei, când sistemul bancar de la Chişinău nu s-a confruntat cu probleme, precum furtul miliardului şi operaţiunile de spălare de bani din Federaţia Rusă.

Sâmbătă, justiţia de la Chişinău, proaspăt educată de Laura Codruţa-Kovesi, l-a băgat după gratii, pentru 15 zile, pe omul care în 1993 punea pe piaţă leul moldovenesc şi construia actualul sistem monetar din Basarabia. Că Leonid Talmaci face parte dintr-un joc de credibilizare a justiţiei este confirmat de faptul că luni seară, în timp ce Talmaci se afla la terapie intensivă, ca urmare a unor probleme de sănătate, televiziunea oligarhului, Publika TV, anunţa înaintea avocatului că Talmaci era de acord să coopereze cu organele de urmărire penală. Se vede acelaşi mecanism folosit de DNA-ul românesc şi trag de aici concluzia că lecţiile de la seminarul din toamna anului trecut, ţinut de doamna Kovesi la Chişinău, au fost foarte bine învăţate de şefii anticorupției moldoveneşti. Extras din Republica Moldova se pregătește de lupta cea mare…

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: