ROMÂNIA BREAKING NEWS

„Fără amintirea Patriei” – ROMÂNII DE LA EST DE BUG în cercetarea echipelor organizate de Institutul Central de Statistică (Ep.1)

„Fără amintirea Patriei” – ROMÂNII DE LA EST DE BUG în cercetarea echipelor organizate de Institutul Central de Statistică (Ep.1)
image_pdfimage_print

FRAGMENTE DIN VOLUMUL IN PREGATIRE „CALATORII IDENTITARE”

„FĂRĂ AMINTIREA PATRIEI”

ROMÂNII DE LA EST DE BUG ÎN CERCETAREA ECHIPELOR ORGANIZATE DE INSTITUTUL CENTRAL DE STATISTICĂ SUB CONDUCEREA SOCIOLOGULUI ANTON GOLOPENTIA (1941-1944)

Episodul 1

          În ziua de 23 august 1939, Joachim von Ribbentrop, ministrul de externe al Germaniei naziste a semnat la Moscova, alături de Viaceslav Molotov, ministrul de externe sovietic cel de-al 2-lea Tratat de Neagresiune dintre Germania şi Uniunea Sovietică. I.V. Stalin a fost prezent la eveniment. Actul a devenit cunoscut drept “Pactul Ribbentrop- Molotov”. Documentul reprezenta de fapt acordul la care ajunseseră cele două dictaturi ale Europei în ceea ce privea delimitarea sferelor de influenţă şi direcţiile de expansiune în Europa răsăriteană. La sfârşitul anului 2019, Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse a criticat poziţia Uniunii Europene, referitoare la înţelegerea diplomatică din anul 1939, apreciind că “nu se bazează pe nimic real” şi a calificat-o drept “o minciună neruşinată”. Istoriografia rusă contemporană consideră documentul “un rău necesar”, aproape un act defensiv, pentru a preîntâmpina ofensiva nazistă asupra Uniunii Sovietice. Indiferent de aceste aprecieri, protocolul secret – parte integrantă a înţelegerii – conţinea prevederi explicite privitoare la împărţirea Finlandei, Lituaniei, Estoniei şi Letoniei, o clauză referitoare la Polonia care aborda şi posibilitatea dispariţiei sale ca stat independent, dar şi o alta clauză referitoare la Basarabia. Partea germană şi-a declarat dezinteresul total faţă de teritoriul provinciei dintre Prut şi Nistru, achiesând la intenţiile sovietice de a modifica frontierele estice ale Regatului Român.

       Consecinţele tratatului semnat la Moscova sunt, de acum, bine cunoscute.

Pe data de 26 iunie 1940, ora 22:00 comisarul sovietic pentru afaceri străine îi transmite lui Gheorghe Davidescu, ministrul român la Moscova o primă notă ultimativă prin care România a fost somată – să înapoieze Basarabia, cu orice preţ, Uniunii Sovietice – să transmită Uniunii Sovietice partea de nord a Bucovinei, conform graniţelor indicate într-o hartă alăturată notei. Cea de-a doua solicitare nu fusese agreată, în prealabil, cu partea germană, care s-a arătat surprinsă de pretenţiile Kremlinului. A doua zi, 27 iunie 1940, urmează al 2-lea ultimatum care solicita evacuarea administraţiei şi armatei. Guvernul român a consultat atât Germania, cât şi Italia, dar acestea nu au încurajat o ripostă militară – nici măcar “glonţul de argint” pentru salvarea onoarei militare. Unele ziare din Germania şi Italia chiar au salutat “cu satisfacţie “rezolvarea “pe cale paşnică” a “diferendului dintre România şi puterea sovietică”.În aceste condiţii, guvernul Tătărescu a acceptat să îndeplinească cerinţele ultimative.

Pătrunderea în teritoriul românesc a prilejuit armatei roşii şi ocuparea Ţinutului Herţa, plasă cu acelaşi nume al judeţului Dorohoi care nu aparţinuse niciodată judeţelor nord bucovinene. Oficialii sovietici au insistat că ocuparea Herţei s-a făcut “din gresala”, dar faptul împlinit mani militari a rămas neschimbat până în present. Herţa a fost inclusă în R.S.S. Ucrainiana, împreună cu Sudul Basarabiei şi Nordul Bucovinei. Basarabia a fost reorganizată ca Republică Sovietică Socialistă Moldovenească. La est de Nistru, fosta Republică autonomă sovietică socialistă moldovenească, înfiinţată în 1924 a fost împărţită între Ucraina şi noua Moldova “socialistă”. (actuala republică nistreană, cu “capitala” la Tiraspol). În perioada 1940-1941 ocupaţia sovietică în Basarabia, Bucovina de nord şi Herţa a avut un bilanţ devastator pentru români: 57.000 de morţi şi peste 100.000 de locuitori deportaţi în Siberia. Alte surse avansează cifra de 300.000 de români persecutaţi: condamnări, deportări, presiuni administrative. Încep colnizarile cu locuitori slavi, urmărindu-se programatic schimbarea demografiei în regiunile respective.

La sfârşitul lunii iulie 1940, Hitler i-a adresat regelui Carol al II-lea o scrisoare, redactată în termeni fermi, ameninţând cu “grave consecinţe la care s-ar expune Regatul Român, dacă nu ar da curs cererilor “. Mai precis, îi indica suveranului să înceapă tratative bilaterale cu Ungaria şi Bulgaria pentru revizuirea frontierelor din vest şi din sud. Sub “patronajul” şi presiunea directă a miniştrilor de externe german şi italian, România semnează în noaptea de 30 spre 31 august 1940 “Dictatul de la Viena” sau, cum este cunoscut, “Al doilea arbitraj de la Viena”. Ungaria a primit în urma acestui act aproape jumătate din Transilvania, în total 43.492 kmp. Din cei 69.000 kmp pretinşi. Începând din 15 septembrie 1940, armata ungară trece la ocuparea regiunilor cedate de statul român.

Aproximativ 1.200.000 de români (cca. 50% din populaţia părţii de nord a Transilvaniei) au rămas înstrăinaţi. Trupele horthyste au început masacrele: Moisei, Traznea, Sarmasu, Mureşenii de Câmpie, Luduş, Câmpia Turzii, Prundu Bârgăului, Huedin, Cucerdea, Lascud şi alte localităţi cu populaţie românească. Programul de maghiarizare propus de baronul Aczel Ede a fost adoptat de guvern, urmând a fi realizat oficial, dar şi cu sprijinul organizaţiilor paramilitare.

Cedarea Cadrilaterului s-a făcut fără implicarea “aliaţilor”, aşa cum s-a întâmplat la Viena. Totuşi, Hitler şi-a exprimat la 31 iulie 1940 “recomandarea” că România să cedeze Dobrogea către Bulgaria, sugerându-se că părţile să ajungă la restabilirea frontierei din anul 1912. Prinsă în menghină intereselor sovietice, ungare şi bulgăre, guvernul ţării acceptă, “de (ne) bunăvoie şi (ne) silit de nimeni”, să restituie doar Dobrogea de Sud/Cadrilaterul. Guvernul ar fi dorit să păstreze Balcicul şi Silistra, propunere cu care “fuhrer” -ul nu a fost de acord. Tratatul de la Craiova s-a semnat pe data de 7 septembrie 1940. România renunţa astfel, la un teritoriu de aprox. 7.000 kmp, situaţie care a afectat rosturile populaţiei romaneasti (25% din totalul regiunii) ce cuprindea români, aromâni şi megleno români. Tratatul prevedea un schimb reciproc de populaţie. Iniţial România a propus transferul intregiilor comunităţi naţionale, propunere pe care bulgarii au respins-o. Shimbul de populaţie a însemnat evacuarea a cca. 110.000 de români şi cca. 65.000 de bulgari din Dobrogea, care au fost obligaţi să se mute în Cadrilater.

Urmările evenimentelor din anul 1940 au fost dramatice. Potrivit analizei lui Anton Golopentia (1) recensământul din 1930 indică o populaţie de 18.057.028 de locuitori pe un teritoriu de 295.049 kmp.. Pierderile teritoriale au redus suprafaţa ţării cu 1000.293 kmp. (31,4%), rămânând sub suveranitate naţională 194.756kmp., ceea ce a reprezentat 68,6% din teritoriul românesc de după Marea Unire din 1918. Uniunea Sovietică ocupase 50.762 kmp. Ungaria câştigase prin Dictatul de la Viena o suprafaţă de 42.610 kmp., iar prin renunţarea la Cadrilater, România a pierdut 6,9 % din teritoriu. Pierderile de populaţie au reprezentat: 55,3 % din populaţia înregistrată la recensământul din 1930 în Basarabia, Bucovina de Nord, şi Herţa, 37% din populaţia anterioară Dictatului de la Viena în Crisana de Nord, Maramureş şi Transilvania de nord-est, plus un procent de 5,9 % ca urmare a Tratatului de la Craiova.

În aceste condiţii, ciopârtirea teritorială, împreună cu tragedia refugiaţilor au creat o stare de spirit generală favorabilă populaţiei rămase departe de vatra naţională. Factorul uman devenea esenţial în preocupările oamenilor, dar şi a conducătorilor politici. Diplomatul Vasile Stoica vedea situaţia românilor din străinătate ca un argument fundamental pentru aducerea în interiorul graniţelor naţionale (repatriere) a tuturor fragmentelor etnice româneşti din afara ţării. (2) Transferul de populaţie, practicat în cazul Cadrilaterului a creat impresia că tocmai această măsură ar putea fi soluţia înţeleaptă pentru a asigura protecţia conaţionalilor, dar şi eliminarea unor posibile viitoare conflicte. Autorităţile cunoşteau soarta conaţionalilor rămaşi la discreţia noilor ocupanţi, urmărind persecuţiile începute de aceştia. Guvernul era, în linii generale, informat despre măsurile radicale dispuse împotriva foştilor cetăţeni români. Refugiaţii din teritoriile “desprinse” (termen uzitat în epocă) în 1940 erau, de asemenea, preocupaţi de soarta celor apropiaţi. Informaţiile pe care aceştia le primeau, prin “vama cucului”, de la familiile rămase pe loc alimentau sentimentul dezolant de pierdere personală. Aşteptările populare vizau, în primul rând, adoptarea unor măsuri protective şi, în final, de recuperare a românilor pierduţi.

În cazul grupului românesc răsăritean cunoştinţele erau, în cel mai bun caz, lacunare. Desigur existau studii elaborate anterior care ofereau unele informaţii, în principal istorice, despre existenţa romanităţii răsăritene. Încă din 1893 folcloristul Teodor Burada făcuse călătorii în guberniile Kerson şi Kamenitz-Podolsk constatând, la faţa locului: “identitatea aproape absolută a tuturor elementelor de căpetenie care alcătuiesc pe un popor: limba, credinţa, obiceiuriel, năravuri, cintele şi altele”. (3). După 1940, dar mai ales după începerea campaniei din est, numărul studiilor dedicate românilor din est au crescut exponenţial.

În contextul politic descris şi cu premisele amintite se organizează pe data de 6 aprilie 1941 noul Recensământul care s-a efectuat în teritoriul rămas României după pierderile din 1940.. După începerea campaniei din est (22 iunie 1941) şi eliberarea Basarabiei, Bucovinei de Nord şi Ţinutul Herţa recenzarea a fost extinsă şi în aceste regiuni (începând din iulie 1941), dar şi Transnistria (noiembrie-decembrie 1941). Astfel Recensământul 1941 cuprindea Basarabia, împreună cu judeţul Hotin (azi reg. Cernăuţi, Ucraina), Tighina (azi, provincie separatistă), Ismail, Chilia şi Cetatea Alba, adică Sudul Basarabiei (azi regiunea Odesa, Ucraina). Peste Nistru au fost recenzate judeţele Movilau (Moghilau), Jugastru, Tulcin, Rabnita, Baltă, Dubăsari, Ananiev, Golta, Tiraspol, Ovidiopol, Odesa, Berezovca şi Oceacov.

Institutul Central de Statistică (I.C.S.) a mobilizat 150 de funcţionari, conduşi de dr. Sabin Manuila (director general) şi D.G.Georgescu (secretar general). Recensământul din Transnistria a fost dublat de cercetări sociologice. Echipa care urma să “inventarieze” regiunea dintre Prut şi Nistru numara 50 de funcţionari din Serviciul Extern al I.C.S., fiind condusă de antropologul şi etnograful Henri H. Stahl. În aceeaşi perioadă, Institutul Social Român, condus de sociologul Dimitrie Guşti a iniţial, de asemena acţiuni de cercetare. (În 1931, I.S.R. finalizase, în cadrul monografiilor dedicate localităţilor româneşti, studiul dedicat satului Cornova din Basarabia). Coordonatorul echipei I.S.R. (13 specialişti), sociologul Traian Herseni va conduce în perioada războiului Departamentul Culturii din cadrul Guvernământului Civil al Transnistriei.

La cererea Preşedenţiei Consiliului de Miniştri, I.C.S extinde cercetările şi dincolo de Bug. Pentru prima dată, românii uitaţi din Transbugia urmau să fie studiaţi de specialiştii români, într-un efort complex, mulţi şi interdisciplinar: sociologic, demografic, istoric, lingvistic, economic şi etnografic. Specialiştii I.C.S. urmau să păşească, în premieră, în teritoriul cu populaţie românească pe care, anterior, numai Teodor Burada se încumetase să-l străbată la sfârşitul sec. al XIX-lea. Expediţia purta numele: “Echipa pentru identificarea şi studierea sumară a aşezărilor româneşti de la est de Bug “; pe scurt: Identificarea românilor de la est de Bug (I.R.E.B.).

Conducerea colectivelor de cercetare a revenit sociologului şi geopoliticianului Anton Golopentia (1909-1951). Familiar cu metoda “şcolii monografice”, colaborator al profesorului Guşti (lucrase şi în campania amintită la Cornova), teoretician şi autor de excepţie, Golopentia ocupă funcţia de director al Oficiului de Studii din cadrul I.C.S. Activitatea propriu-zisă se vă desfăşoară între decembrie 1941 – februarie 1944.

Desigur, evoluţia războiului a determinat încetarea prezentei în teritoriu a echipelor de cercetare. Ulterior, după 23 august 1944, intrarea Armatei Roşii în Bucureşti şi schimbarea regimului politic în România a împiedicat publicarea studiilor de sinteză, cercetarea imensului material documentar colectat fiind abandonată. Ca atare, nu s-a produs valorificarea cercetărilor I.R.E.B. Mai mult, până în decembrie 1989, o lege aspră a tăcerii a fost aplicată subiectului, în integralitatea sa. (Până de curând, multe din documentele legate de activitatea I.R.E.B au fost arhivate în depozitele SRI). Anton Raţiu a fost primul care “a rupt tăcerea” publicându-şi, în 1994, însemnările şi amintirile din campanile la care participase, în calitate de membru al echipelor din teren. (4)

*Fotografii de Nicolae Economu si M.Petrescu („Sezatoare”). IMAGINI PRELUATE DIN CATALOGUL EXPOZITIEI ” IN URMA ACULUI. ROMANII DE PESTE BUG ” , MUZEUL TARANULUI ROMAN, 2014

Note de subsol:

  1. Anton Golopentia, “Populatia teritoriilor romanesti desprinse in 1940”, in revista “ Geopolitica si Geoistorie”, caietul I, 1941, p. 35
  2. Robert Stanciugel, “ Lumea balcanica in viziunea si activitatea diplomatului Vasile Stoica, Ed. Colias, Bucuresti, 2008
  3. Teodor Burada, “O calatorie in satele moldovenesti din gubernia Cherson (Rusia)”, Iasi, 1893 ; Dimitrie Onciul, “ Originile principatelor romane”, Bucuresti, 1899 ; Teodor Burada, “ O calatorie la romanii din gubernia Kamenitz-Podolsk (Rusia), Iasi, 1906 ; Justin Fratiman, “Administrarea bisericeasca la romanii transnistreni”, Chisinau, 1920 ; Stefan Ciobanu, “ Romanii de peste Nistru”, Chisinau, 1922 ; Vasile Harea , “ Romanii de peste Nistru”, Cernauti, 1923 ; Ion Nistor, “ Romanii transnistreni “, Cernauti, 1925 ;  Nichita Smochina, “ Les Moldaves de Russie Sovietique” , in “ Moldova noastra”, nr. 1, 1935 . Am mentionat numai citeva titluri dintr-o bibliografie relativ ampla.
  4. Anton Ratiu, “ Romanii de la est de Bug”, Ed. Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti, 1994

Alte articole recomandate de autor:

Exclusiv. Despre Neam, Țară și Ființă Națională, dincolo de fruntarii, cu domnul „Golescu”, …la 15 ani de activitate

ROMÂNII DE PRETUTINDENI ÎN PROGRAMA ȘCOLARĂ

Exclusiv: Descoperirea Geografiei Românilor de pretutindeni

În pragul ZILEI LIMBII ROMÂNE ( O ZI NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI?)

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: