ROMÂNIA BREAKING NEWS

Exploziv! Dosarul ascuns al „genocidului” de la Srebrenica via „Grupul de Cercetare Srebrenica”

Exploziv! Dosarul ascuns al „genocidului” de la Srebrenica via „Grupul de Cercetare Srebrenica”

IPOCRIZIA, CEA MAI ABJECTĂ FORMĂ A VIOLENŢEI”

Nu cu mult timp în urmă, la sfârşitul lunii noiembrie, o ,,ştire bombă”, din categoria BREAKING NEWS, a invadat mass-media europeană, inclusiv cea online, agenţiile de presă mai mult sau mai puţin renumite, întrecându-se în relatarea cât mai ,,profesionist” posibil, a aceastei ştiri, probabil aşteptată, dar extrem de controversată, atât în ceea ce priveşte ,,protagonistul” ei, dar mai ales, despre controversatele evenimente care au stat la bază: masacrele de la Srebrenica (fosta Iugoslavie), din 1995.

Aşadar, cu ocazia ultimului său proces, de pe 22 noiembrie, Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPI) l-a condamnat pe Ratko Mladic, fost lider militar sârb, la închisoare pe viaţă, pentru genocid, crime de război, crime împotriva umanităţii şi violarea legilor războiului. El a fost condamnat pentru zece capete de acuzare din unsprezece.

Citând din decizia curţii TPI, instanţa a constatat că ,,domnul Ratko Mladic a contribuit în mod semnificativ la genocidul din 1995 din Srebrenica, când, mai mult de 8.000 de musulmani au fost ucişi. Reacţia imediată a inculpatului Ratko Mladic, potrivit TPI, a fost că ,,nu şi-a ascuns mânia, insultând Curtea, fiind, în cele din urmă, evacuat din sală. Ulterior, aflat într-o încăpere adiacentă, el a luat cunoştinţă de verdict”….. Aceasta este ştirea, scurtă, seacă, ca un verdict, prezentată în premieră de către ,,Le Monde.fr avec Reuters

Dar, cine este Ratko Mladic !?

Ratko Mladic

Ratko Mladić, a fost comandantul şef al armatei  Republicii Srpska în timpul  războiului din Bosnia, între 1992-1995. Deşi, rezoluţia 819 a Consiliului de Securitate al ONU (1993)  stabilea că enclavele Zepa şi Srebrenica, din estul Republicii Srpska, fuseseră declarate „zone de securitate”, care nu puteau fi ţinte militare, însă, VRS (Војска Републике Српске) le atacă între 2-11 iulie 1995. Circa 8000 de prizonieri musulmani sunt executaţi între 13-19 iulie, eveniment ce va fi cunoscut sub numele de masacrul de la Srebrenica.

Ratko Mladić, în calitate de comandant al VRS (Војска Републике Српске), este considerat responsabil de acţiunile acesteia. Timp de 16 ani a fost căutat, fiind suspectat că se ascunde în Serbia, fiind sprijinit de armata şi de către poliţia locală.

Ratko Mladić comandant al VRS (Војска Републике Српске)

În 22 februarie 2006 presa din Serbia şi din Bosnia au anunţat că se duc negocieri privind predarea lui Ratko Mladić, însă informaţia a fost dezminţită atât de guvernul Uniunii Serbia-Muntenegru, cât şi de TPI. Se spunea că ,,Mladić preferă să moară decât să se predea”. Deşi în Serbia se bucura de popularitate, căutarea lui a fost accelerată deoarece ,,Serbia a fost somată să-l predea, drept condiţie pentru semnarea Acordului de Stabilizare şi Asociere cu U.E.”.

În 26 mai 2011, un bărbat identificat după semnalmente, ca ar fi Ratko Mladić, a fost arestat de către poliţie în nordul Serbiei, într-un sat de lânga graniţa României.

Identitatea sa a fost confirmată în aceeaşi zi printr-un test ADN. Era Ratko Mladic!

Un amănunt minor, poate nu lipsit de importanţă, ministrul sârb de interne, de atunci, Ivica Dacic, este actualul ministru de externe al Serbiei, cel care ,,negociază” asocierea la U.E.

El declară, tot atunci, că ,,Ratko Mladic nu a opus rezistenţă atunci când a fost arestat” şi că ,,nu a fost folosită forţa”, confirmând şi faptul că ,,arestarea a avut loc” după ,,cercetarea câtorva case”, din satul menţionat în comunicatul oficial.

European Commision President Jose Manuel Barroso greets Serbian Prime Minister Ivica Dacic

De altfel, recent, șeful diplomației sârbe, într-un discurs rostit la o conferință organizată de ,,Consiliul argentinian pentru relații internaționale”, a reamintit că ,,aderarea Serbiei ca membru cu drepturi depline la U.E. reprezintă o prioritate absolută a politicii externe a Belgradului”. De asemeni, a mai menţionat că: ,,Vrem să ajungem la un acord, dorim o soluție corectă şi durabilă, dar a fi nevoiţi să recunoaştem acte unilaterale — asta nu vom face niciodată, chiar cu preţul unui eşec al aderării la Uniunea Europeană”.

Este, o aluzie evidentă, la un alt subiect ,,fierbinte” pentru Serbia: recunoaşterea independenţei Kosovo, o altă condiţie impusă de UE, pentru a accede la acest ,,club select”.

„Condamnarea” lui Ratko Mladic, într-un final cu suspans, ar fi o rezolvare ,,parţială” a problemei, dar mai rămâne acest ,,cartof fierbinte” – Kosovo, greu sau imposibil de ,,înghiţit” şi apoi de ,,digerat”, de către prea greu încercatul popor sârb. Pentru ce?

Acesta să fie, oare, preţul aderării la U.E. ?

Războaiele din Iugoslavia sunt o serie de conflicte extrem de violente, izbucnite pe teritoriul fostei Republici Socialiste Federative Iugoslavia între anii 1991-2001, ce au culminat cu bombardamentele NATO, şi apoi cu ,,pacea de la Dayton”. Se mai vorbeşte, uneori, despre ,,războiul din ex-Iugoslavia”, mai rar despre ,,al treilea război balcanic”, dar, de regulă, se foloseşte sintagma ,,butoiul cu pulbere al Balcanilor”. Sau al Europei ! De la caz la caz!ue

Aceste conflicte au opus diferitele grupări etnice sau ale naţiunilor / popoarelor ,,înfrăţite” din fosta Iugoslavie socialisto-comunistă, iar cauzele lor sunt de natură religioasă, politică, economică, culturală şi / sau etnică, fără să existe vreo ordine anume a provocărilor.

Războaiele din Iugoslavia au fost cele mai tragice din Europa de după sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Bilanţul estimativ al victimelor este de 150.000 de morţi, dintre care două treimi sunt civili, iar patru milioane de persoane au fost strămutate ,,relocate”.

Multe dintre personajele ,,cheie” implicate în aceste evenimente au fost sau sunt urmărite penal pentru crime de război sau crime împotriva umanităţii.

De exemplu, Radovan Karadzic, liderul politic al sârbilor bosniaci în războiul 1992-1995, și preşedintele sârb Slobodan Milosevic, care au finanţat şi înarmat forţele sârbe bosniace, au fost acuzaţi de aceleaşi crime. Karadzic a fost condamnat în 2016, de către TPI, şi închis pentru 40 de ani, iar Milosevic a murit în celula sa, în 2006, în timpul perioadei de încarcerare.

Ratko Mladic (centru) și Radovan Karadzic (dreapta)

Dar, n-a fost suficient! Mai trebuiau pedepsiţi capii armatei, generalii, şi de ce nu, chiar poporul sârb, sub o formă sau alta, dacă va fi cazul!

Să analizăm, totuşi, şi evenimentele, care au stat la baza acestui ,,proces al secolului”.

Cea mai sigură sursă, dar şi cea mai contestată, o reprezintă ,,Dosarul ascuns al ,,genocidului” de la Srebrenica” (Le dossier caché du „génocide” de Srebrenica – Recueil de documents, Editions Le Verjus), o carte surprinzătoare, dar bine documentată, prea puţin ştiută în România, sau chiar deloc. Această versiune a fost elaborată cu mare acurateţe, lansată cu ocazia comemorării acestor tragice evenimente (2005), fiind ,,legalizată” în prealabil de TPI.

Există un ,,grup de cercetare Srebrenica” / Srebrenica Research Group”, condus de către Ed Herman, autorul de fapt al ,,dosarului ascuns al genocidului”, care conduce grupul de cercetare şi analiză a documentelor din acest caz, publicând multe  mărturii ,,nepublicate”.

A mai fost publicată o carte, sub titlul ,,Adevărul meu” (,,Ma vérité”), – versiunea franceză a pledoariei pe care Slobodan Milosevic a prezentat-o Tribunalului Penal Internaţional de la Haga, în introducere la apărarea sa, în care o asociaţie denumită ,,Adevăr şi justiţie”, nu a luat partea fostul preşedinte al Iugoslavia, ci a monitorizat informaţiile complet şi corect.

Dacă acest proces a fost ,,procesul secolului„, aşa cum susţinea presa din Franţa sau din alte ţări europene, înregistrările de la audieri ar fi trebuit să fie publice, constante şi abundente. Dar ele au fost ,,mediatizate” doar în perioadele în care procurorul aducea acuzaţii, fără a se vorbi niciodată despre momentele când acuzatul demonstra zădărnicia acuzaţiilor.

„Adevărul meu” a fost destinată să aducă către public ,,un echilibru neglijat de către cronicarii de la Haga”. În acelaşi timp, a permis să fie auzită ,,tragedia iugoslavă”, cu argumente şi realităţi despre care, mult timp, coloanele ziarelor au fost închise ermetic.

Răspunzând acestei manifestări, toată mass-media a repetat, fără nicio rezervă, versiunea oficială, la ,,cinstirea” celor 10 ani (2005), de când forţele sârbe bosniace, preluând controlul asupra oraşului Srebrenica, au executat cu sânge rece circa 7-8000 de prizonieri musulmani, atât civili cât şi militari, în conformitate cu un (presupus) plan conceput în prealabil, cunoscut şi autorizat de principalii lideri ai Republicii Srpska: Radovan Karadzic, generalul Ratko Mladic, şi chiar de către Slobodan Milosevic, pe atunci preşedintele Serbiei.

Prezentarea faptelor, vrea să arate că uciderea civililor nu a apărut, aşa, doar ,,ca un masacru obişnuit”, ci ca un ,,genocid” caracterizat ca fi fiind săvârşit în mod deliberat împotriva populaţiei musulmane, în vederea ,,eliminării” lor din regiune (!?)

Ciudată interpretare oficială pentru incriminarea unor persoane, prin care, uciderea unor civili poate fi incadrată din ,,masacru obişnuit” în ,,genocid”, prin ,,eliminarea lor din regiune”, ceea ce poate fi acceptată ca o ,,strămutare/relocare” – ar fi fost mai simplu şi umanitar şi nicidecum ,,eliminare” prin ucidere. Dar, trebuia găsită o formulă de inculpare, cumva! (n.a.)

Un reputat profesor de drept internaţional şi avocat, de la Universitatea York din Toronto, Michael Mandel, a declarat într-o carte publicată în cadrul ,,Asociaţiei pentru Adevăr şi Justiţie” (2006), că: „Declaraţia Tribunalului, că un genocid a avut loc la Srebrenica, n-a fost coroborată nici de faptele relevate, nici de dreptul invocat”

Mai mult de atât, el a făcut o demonstrație strălucită care ar fi trebuit să atragă atenția, susţinând, de asemenea: „Dacă, cazul Radislav Krstic (un alt general condamnat pentru implicare în masacru) are vreun sens, înseamnă că nu a existat un genocid în Srebrenica”. Concluzia instanţei nu poate fi considerată decât o formă de propagandă şi ca o nouă contribuţie la creşterea impresiei că instanţa este mai degrabă un ,,instrument politic” decât o ,,autoritate juridică„, pentru a parafraza pe cel mai faimos inculpat” (adică, pe Slobodan Milosevic).

Michael Mandel lucrează de mulţi ani cu Grupul de Cercetare Srebrenica, reunind personalităţi anglo-saxone independente, decise ,,să facă lumină” asupra cazului, prin înlăturarea  tuturor prejudecăţilor. Acest grup de cercetare a publicat recent concluziile sale în care se pare că niciuna dintre propunerile care exprimă versiunea oficială a ,,cazului Srebrenica” nu s-a ridicat la o examinare serioasă a faptelor, de la numărul victimelor musulmane la acuzaţia de genocid săvârşit de către forţele sârbe bosniace, prin premeditare şi planificare, două condiţii necesare pentru a stabili dacă această crimă este constituită, fără a mai menţiona responsabilităţile ierarhiei sârbe, care nu s-au îndepărtat niciodată de presupozăţiile Tribunalului de la Haga.

Faptul că au fost făcute execuţii sumare, deci atrocităţi, este fără îndoială pentru toţi colaboratorii grupului. Ei cred, pur şi simplu pe baza analizelor lor, că numărul şi natura victimelor, precum şi ,,contextul general al evenimentelor din Srebrenica au fost prezentate în mod tendenţios” şi că ,,ar trebui reexaminate fără prejudecăţi”.

Pentru a realiza acest lucru, este indispensabil să se pună aceste crime atât în ​​condițiile războiului civil, care a devastat această regiune a Bosniei în 1992, cât şi în desfăşurarea de către principalii protagoniști a unor dispoziţii tactice şi strategice, în cursul anului 1995, ce au precedat şi a pregătit ,,curăţirea” sârbilor din Krajina şi reducerea, mereu cu forţa, a dimensiunii şi a ponderii Republicii Srpska, căruia ,,Acordul de la Dayton” îi va atribui, în cele din urmă, ,,drepturile şi graniţele actuale”.

Aşadar, „Dosarul ascuns al genocidului din Srebrenica” reunește traducerea unui mare număr de texte străine, esenţiale pentru manifestarea adevărului, şi despre care presa în general a păstrat o tăcere totală, prin urmare, vinovată, oricare ar fi fost motivele reale.

Este un document inedit, deoarece nu a putut fi difuzat.

De îndată ce a fost prezentat, a fost denunţat violent de către cercurile musulmane, de Înaltul Comisar Paddy Ashdown, de Ambasada Statelor Unite şi Ambasada Danemarcei, care vorbeau în numele Uniunii Europene. TPII a declarat că este „scandalos şi ruşinos” pentru că   s-au ignorat ,,dovezile stabilite de tribunal la judecarea (în primă instanţă) pentru genocidul comis împotriva musulmanilor din Srebrenica”

Dosarul prezintă, de asemenea, mărturiile personale ale generalului canadian MacKenzie, primul comandant al forţelor ONU de menţinere a păcii, din Sarajevo, şi a oficialului portughez Carlos Martins Branco, fost observator militar al ONU în Bosnia, care spune că ,,liderii bosniaci musulmani ar fi facilitat preluarea Srebrenica de către sârbi în iulie 1995, pentru a-i izola pe plan internaţional, făcându-i să se simtă vinovaţi de greşelile comise”.

Se găsesc şi mărturii despre liderul musulman Nasser Oric și despre oamenii lui ,,care au masacrat civilii sârbi şi au hărțuit această populaţie neîncetat, înainte şi după crearea în Srebrenica a unei zone de securitate a ONU”.

Dosarul mai cuprinde şi un ,,Raport despre Srebrenica”, care a fost elaborat şi publicat, pe 3 septembrie 2002, de către două organisme ale Republicii Srpska: Centrul de documentare și Oficiul guvernamental responsabil de relaţiile cu TPII. Un alt raport s-a întocmit, mai mult în conformitate cu ,,dorinţele comunității internaționale”, dar acest text nu a fost publicat până în prezent, fără să se știe motivul real.

În orice caz, raportul din 2002 arăta indirect că această ,,comunitate”, este preocupată prin pragmatismul său de ,,a impune un adevăr”, în loc să fie ,,interesată de adevăr”.

EPILOG:

,,Este mai putin  important ce pedeapsă îi va aplica Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (TPII) lui Ratko Mladic, căci, realitatea e alta:

Împotriva ideii unei Bosnia-Herţegovina multi-naţionale şi multi-religioase, ei au câştigat. Profeţii urii ,,au câştigat”. Mladic şi ai săi ,,au câştigat”! Asta e problema” – declaraţia fostului general sârb Jovan Divjak – apărătorul oraşului Sarajevo, făcută pentru AFP.

Sunt sârb, dar am considerat-o întotdeauna ca pe o chestiune personală, ceva privat, şi vreau să aparţin unui popor bosniac-herzegovinian care nu va exista niciodată”, mai spune  octogenarul general, foarte iubit de concetăţenii săi. Urăsc eticheta de ,,bun sârb”.

Astăzi, Jovan Divjak este unul din 3% dintre cetăţenii care refuză să se definească drept croați, sârbi sau bosniaci. Ei sunt ,,alţii” sau ,,ceilalţi”, o categorie statistică ultra-modernă.

Astăzi, în Bosnia, „tinerii sunt cu naţionaliştii” şi „au mai multă ură decât (…) în timpul războiului”, continuă vechiul general care nu se consideră un „disperat”, ci mai degrabă un ,,realist”: ,,Este o luptă, trebuie să luptăm, chiar şi la 3%”

Dar, ,,problema” generalului Divjak este alta: şi el riscă să fie arestat, dar de către autorităţile de la Belgrad, pentru că, în 1992, a dat ordin să se deschidă focul asupra unei coloane a armatei iugoslave, aflate în retragere, fără să fie provocat. Un fost veteran, din acel mizerabil război fratricid, îl consideră trădător pe general, pentru că: ,,Dacă ar fi plecat în SUA ar fi luptat cu pieile roşii, dar, în ţara ta, împotriva poporului tău! E o ruşine!”

Unii sârbi bosniaci cred că au fost ,,trădați”. Reacţiile publice n-au întârziat:

,,Serbia ne-a trădat, îl urăsc pe Tadic” ….. ,,Noi l-am trădat pe cel care trebuia să ne protejeze. Ratko Mladic a fost simbolul naţiunii noastre şi al patriotismului nostru. Noi l-am înjunghiat în inimă” ,,Astăzi mi-e rușine că ,,sunt sârb

Revista presei europene semnala şi ,,poziţia” României, la unison cu alţi ,,optimişti”:

,,Pour la Roumanie, cette arrestation „représente un signal important de l’engagement de la Serbie sur le parcours européen”.  Traducerea, e de prisos.

CONCLUZIE:

,,Biletul de intrare” al Serbiei în U.E., datorat arestării, predării, judecării şi condamnării lui Ratko Mladic, nu va fi (doar) o simplă (şi singură) formalitate.

,,A fost un element important, dar nu înseamnă automat adeziune, nu merge chiar aşa!(ça ne marche pas comme ça – original în text – n.a.), după cum avertizează premierul olandez Mark Rutte – „Trebuie să privim la ansamblul faptelor, pentru fiecare adeziune”…

L’hypocrisie, est la forme la plus abjecte de la violence„……  .

Adaptare după surse :

  • http://www.independent.co.uk/news/world/europe/ratko-mladic-guilty-who-is-bosnia-war-crimes-what-charges-genocide-srebrenica-massacre-serb-general-a8069741.html
  • http://www.b-i-infos.com/dossier_srebrenica.php
  • https://www.myt.mu/sinformer/afp/actualites/495443/pour-le-general-divjak-defenseur-serbe-de-sarajevo-mladic-et-les-siens-ont-quot-gagne-quot.html

Leave A Reply