ROMÂNIA BREAKING NEWS

Experți ai Comisiei de la Veneția, vin în Ucraina, pentru a studia situația creată în urma adoptării noii Legi a educației

Experți ai Comisiei de la Veneția, vin în Ucraina, pentru a studia situația creată în urma adoptării noii Legi a educației

O delegație de experți ai Comisiei de la Veneția va efectua o vizită în Ucraina în zilele de 31 octombrie și 1 noiembrie pentru a examina situația creată după adoptarea noii Legi a educației, al cărei articol 7 – potrivit reprezentanților minorităților naționale – îngrădește substanțial dreptul elevilor la studiul în limba maternă, informează BucPress citat de romaniabreakingnews.ro

În acest sens, ministrul educației ucrainean, Lilia Grinevici, a declarat într-o conferință de presă la Kiev că va avea o întâlnire cu această echipă de experți ai Comisiei de la Veneția și că le va explica prevederile articolului 7 (despre limba în care va decurge procesul de învățământ) din noua lege.

Ea mai spus că experții Comisiei de la Veneția vor avea întâlniri și cu reprezentanți ai minorităților naționale din Ucraina, cu deputați ai Radei Supreme (parlamentul unicameral), cu miniștri etc.

La 20 octombrie, ministrul educației ucrainean a efectuat o vizită de lucru la Cernăuți, în cadrul căreia s-a întâlnit cu oficialități regionale, precum și cu profesori, elevi și studenți etnici români din nordul Bucovinei. Atât liderii asociațiilor național-culturale românești din regiunea Cernăuți, cât și părinții elevilor de la Gimnaziul nr. 6 „Alexandru cel Bun” cu predare în limba română din Cernăuți și-au exprimat nemulțumirea profundă față de noua Lege a educației, apreciind că prevederile ei restrâng drepturile minorităților naționale la studiul în limba maternă.

Părinții i-au adresat Liliei Grinevici o mulțime de întrebări și i-au cerut explicații de ce copiilor lor li se încalcă dreptul la studierea în limba maternă. Aceștia au întrebat-o pe Grinevici de ce nu a avut curajul să se întâlnească cu minoritățile naționale din Ucraina înainte de adoptarea acestei legi, care a creat o imagine negativă țării în spațiul european, notează BucPress.

De asemenea, reprezentanții comunității românești au declarat că au trecut în anii ’90 printr-un experiment similar, când în școlile cu predare în limba română se deschideau clase ucrainene sau ruse. În consecință, școlile românești au dispărut, iar satele — au fost asimilate. „Nu dorim asimilare, ci integrare’, a declarat unul din părinții prezenți la întâlnirea cu Lilia Grinevici, conform agenției de presă citate.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: